09.08.2018

Liviu Dragnea: Vrem ca Legea Pensiilor să intre în vigoare până la sfârşitul anului

PSD

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că proiectul noii Legi a pensiilor urmează să fie depus în Parlament în luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, astfel încât până la finele anului să intre în vigoare, pentru ca de la 1 ianuarie 2019 să înceapă recalcularea pensiilor.

"Vrem să intrăm în forţă cu Legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le vor pune Iohannis sau cei din Opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată, nu există aşa ceva. Şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această lege să fie în vigoare, ca să înceapă de la 1 ianuarie să lucreze în print la recalcularea pensiilor. Noi vrem să ne ţinem de calendar, este foarte posibil, s-a discutat ieri şi am discutat săptămâna trecută şi cu doamna prim-ministru, este foarte posibil ca la Casa de Pensii să se mai aloce 1.000-1.500 de posturi pentru că este o muncă foarte grea să recalculezi milioane de pensii şi nu vrem ca nimeni să suporte vreo greşeală de calcul sau vreo nedreptate. În septembrie, la începutul lui septembrie, vrem să intrăm cu legea cu Parlament, practic pe 3 septembrie începe sesiunea parlamentară. Deci, în prima săptămână de sesiune parlamentară această lege trebuie să fie depusă la Parlament, să intre procedurile parlamentare. O să vedem dacă este procedură de urgenţă sau nu, oricum vor avea dezbateri şi în Parlament, dar nimeni nu este oprit să participe la dezbateri în această perioadă începând din această lună ", a precizat Liviu Dragnea joi, 9 august 2018, la România TV.

Urmărește-ne pe Facebook YouTube Twitter

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării, eşti de acord cu modul de utilizare a acestor informații.ÎNCHIDE