Parlamentul European a dezbătut, luni seara, în plenul reunit, rezoluția privind educația în contextul pandemiei COVID-19, realizată la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu.
Documentul, susținut de Comisia pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, solicită instituțiilor europene să intensifice eforturile de cooperare și coordonare în domeniul educației, îndeosebi privind gestionarea efectelor pandemiei.
„Am fost onorat să prezint rezoluția Parlamentului European privind educația în contextul pandemiei COVID-19. Iată că ceea ce am propus încă de la debutul crizei a devenit acum realitate. În această rezoluție Parlamentul European solicită Comisiei Europene și statelor membre alocarea de resurse financiare suplimentare educației și formării profesionale atât la nivel național, cât și european. În rezoluție solicităm triplarea programului european în domeniul educației, Erasmus+, dar și alocarea de resurse dedicate din planul european de relansare economică. Se are, de asemenea, în vedere îmbunătățirea cooperării și coordonării la nivelul UE în privința gestionării efectelor pandemiei asupra educației”, a declarat vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu.
Plecând de la exemplele pozitive date de inițiativele multor cetățeni implicați și salutând eforturile extraordinare ale profesorilor, părinților, cursanților și actorilor relevanți în domeniu, eurodeputatul român a solicitat realizarea unei analize rapide și reale cu privire la impactul COVID-19 în toate statele membre și, mai ales, prezentarea unui plan clar de acțiuni ce urmează a fi implementat pentru a continua procesul educațional și a asigura accesul la educație de calitate, inclusiv utilizând mijloace digitale, pentru toți europenii.
„Regretăm sincer că s-au propus, de către Consiliu, reduceri bugetare tocmai în cazul acelor programe care sprijină politicile de educație și formare. Reiterăm apelul nostru în favoarea triplării bugetului Erasmus+, încurajând în același timp statele membre să suplimenteze considerabil cheltuielile publice pentru educație și Comisia Europeană să acorde prioritate educației și formării profesionale în planul de redresare economică, unii dintre noi solicitând chiar o alocare de 10% din bugetul aferent. Educația este un drept, iar accesul la educația digitală nu ar trebui să mai reprezinte un privilegiu! Prin urmare, cerem Consiliului și Comisiei să prezinte o evaluare transparentă și completă a impactului acestei crize. Este esențial să acționăm bazându-ne și pe lecțiile învățate pe durata acestei pandemii”, a subliniat reprezentantul României în Parlamentul European.
În intervenția sa, europarlamentarul Victor Negrescu, s-a referit și la România, semnalând numărul semnificativ de elevi și studenți care nu au acces la nicio formă de învățământ online. În acest sens, a propus printre altele extinderea, la scară largă, a proiectului său pilot, în valoare de 2,4 milioane de euro, menit să asigure accesul la educație digitală pentru copiii din zonele defavorizate, rurale, montane sau izolate.
„94% din totalul cursanților la nivel global, adică aproape 1,6 miliarde de persoane, au fost afectați de închiderea instituțiilor de învățământ și formare profesională în vârful crizei, iar situația rămâne critică în contextul unui nou val pandemic. Din păcate, nu toată lumea a avut acces la educația digitală, cu lacune severe la nivelul Uniunii Europene. Până la 32% dintre elevi nu au avut deloc acces la educație timp de câteva luni. În unele state membre, cum ar fi de exemplu România, aproape un milion de copii nu au avut acces la educație online. În ciuda acestui fapt, multe țări sunt încă nepregătite să facă față celui de-al doilea val care lovește acum Europa. Trebuie depuse mai multe eforturi pentru a asigura accesul la educație și formare de calitate pentru toți europenii, iar pentru aceasta trebuie să investim mai mult în această direcție”,a explicat eurodeputatul.
Parlamentul European este așteptat să aprobe fără probleme rezoluția în cursul acestei săptămâni. Inedit a fost și formatul de desfășurare a reuniunii, europarlamentarul român fiind în direct, în plenul legislativul european, de la Biroul Parlamentului European din România. De altfel, acest nou mecanism a fost implementat pentru prima dată în această sesiune, ca urmare a unei solicitări venite din partea unui grup de europarlamentari, din care face parte și reprezentantul României, pentru a moderniza și digitaliza instituția în contextul COVID-19.