Senatorul PSD Radu Oprea a solicitat miercuri, 28 octombrie 2020, Guvernului să publice bugetul pe anul următor, susţinând că liberalii intenţionează să mărească taxele.
„A trecut o săptămână de când am cerut PNL să prezinte bugetul pentru anul 2021. Nu l-au prezentat şi nici nu vor să-l prezinte. Au inventat tot felul de pretexte. Au amestecat votarea bugetului cu prezentarea bugetului înainte de alegeri. Nimeni nu le-a cerut să adoptăm bugetul – e normal ca noul Parlament să-l voteze. Dar ca partid aflat la guvernare ai obligaţia de a fi transparent faţă de alegători, să le arăţi cum vei împărţi banii şi, mai ales, cu cât vei creşte taxele. Pentru că e clar că acesta e motivul pentru care au secretizat bugetul. Nu vor ca oamenii să afle înainte de alegeri că vor majora taxele. E clar ca lumina zilei. Nu mai suntem în faza în care ne întrebăm dacă le vor majora, ci cu cât le vor majora. Este o certitudine confirmată în fiecare zi, în care PNL refuză să pună bugetul pe masă în faţa alegătorilor. L-am văzut ieri pe ministrul Finanţelor refuzând încă o dată să prezinte cifrele. A zis că ne dă doar o viziune. Domnule Cîţu, oamenii s-au săturat de viziunile PNL. Oamenii vor cifre exacte”, a declarat Radu Oprea.