Europarlamentarul Victor Negrescu a luat, astăzi, cuvântul în plenul Parlamentului European pentru a solicita ca viitoarele programe de finanțare europeană să înceapă cât mai repede, iar statele membre, printre care și România, să nu mai piardă oportunitatea de a folosi aceste resurse pentru propria relansare economică, făcând astfel referire la perioada 2015-2016, când guvernul tehnocrat nu a reușit să atragă bani europeni.
Eurodeputatul a atras atenția că România are nevoie urgentă de bani europeni în contextul în care actualul guvern este incapabil să gestioneze criza provocată de pandemia COVID-19.
“Familia noastră politică va lupta în continuare pentru o relansare economică sustenabilă și un răspuns eficient la noile provocări ridicate de pandemie și de evoluțiile tehnologice. Este central ca aceste resurse financiare să ajungă cât mai repede la beneficiari, iar programele să înceapă în cel mai scurt timp, în toate statele membre. În România, resursele europene reprezintă soluția pentru relansarea economică în contextul unei guvernări incapabile să gestioneze adecvat criza actuală. Pentru asta, trebuie să evităm întârzierile și să ne asigurăm că banii europeni vor fi cheltuiți în mod transparent ca urmare a consultărilor realizate cu partenerii sociali și societatea civilă din fiecare stat membru”, a atras atenția Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European.
Prin această solicitare eurodeputatul român a susținut criticile vehemente adresate de societatea civilă și partenerii sociali din țară la adresa Guvernului României privind absența consultărilor referitoare la planul național de relansare și reziliență.
Chiar la începutul săptămânii, europarlamentarul a atras atenția că în raportul aprobat de Parlamentul European se solicită clar realizarea transparentă a acestor consultări menționând, la momentul respectiv, faptul că în documentul menționat au fost aprobate amendamentele sale prin care se recomandă alocarea a 10% pentru educație și a 2% pentru sectorul cultural și creativ.
“Parlamentul European a obținut un acord istoric privind viitorul buget european. 1,8 trilioane de euro, incluzând și planul de relansare economică, pentru prioritățile cetățenilor europeni. Grupul nostru politic a solicitat și a obținut:
– triplarea bugetului pentru programul pentru sănătate
– creșterea fondurilor pentru educație și tineret cu 2,2 miliarde de euro
– creșterea bugetului pentru cercetare cu 4 miliarde de euro
– și creșteri similare pentru programele în domeniul culturii, digitalizării, infrastructurii, agriculturii și antreprenoriatului”, a explicat europarlamentarul social democrat cifrele noului acord negociat de instituțiile europene.
Pentru eurodeputatul român, aprobarea viitorului buget european și a planului de relansare economică este doar primul pas. Acesta consideră că este important acum să ne asigurăm că resursele vor ajunge la beneficiari, dar și că noile reguli stabilite, precum crearea resurselor proprii, normele privind statul de drept și cheltuirea transparentă a banilor europeni, respectiv faptul că împrumuturile sau posibila creștere a contribuției la bugetul european sunt gestionate în mod adecvat pentru România.