Președintele PSD Marcel Ciolacu consideră că bugetul prezentat de premierul Florin Cîţu este o ruşine pentru România şi încalcă legea, iar parlamentarii PSD nu vor vota un astfel de buget.
„Domnule prim ministru, ca de fiecare dată, v-am ascultat cu foarte mare atenţie, eu un mincinos mai patologic decât dumneavoastră nu cred că am cunoscut vreodată. Sunteţi la guvernare de un an şi jumătate, în diverse formule, dumneavoastră fiind ministru de Finanţe pe timpul domnului Orban şi acum prim ministru. Ştiţi la fel de bine, domnule Cîţu, că nu a guvernat PSD România în ultimii 30 de ani. Ştiţi ca şi domnul Orban – cred că, domnule Orban, sunteţi ultimul brontozaur al politici româneşti în ultimii 30 de ani la nivelul ăsta. Nu mai există în Parlamentul României niciun om politic cu vechimea dumneavoastră. Ştiţi că nu mai are niciun reprezentant în CA-urile statului român PSD în acest moment, sunt nepoatele, amantele şi politrucii dumneavoastră. Aţi avut grijă să-i schimbaţi pe toţi şi să-i puneţi pe ai dumneavoastră” a declarat Marcel Ciolacu în plenul Parlamentului.