Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a cerut azi respectarea de către Guvernul României a obligației privind procesul de consultare pentru Planul de Redresare și Reziliență, așa cum prevede regulamentul european ce stă la baza alocării și utilizării acestor fonduri. ”E nevoie urgentă de consultări privind Planul Național de Redresare și Reziliență, cu Parlamentul Național, autoritățile locale, sindicatele, patronatele și societatea civilă, în vederea stabilirii obiectivelor de investiții. România riscă respingerea Planului pe care Guvernul intenționează să-l depună în ultimul moment, fără consultări și pârghiile necesare de control”, a avertizat Dan Nica.
Liderul europarlamentarilor PSD a subliniat că ”Planul Național trebuie să respecte obiectivele minime impuse de Comisia Europeană în planul climatic și al digitalizării. Trebuie pregătite din timp grilele aferente proiectelor precum și criteriile de evaluare, conform Regulamentului Financiar al Uniunii Europene, pentru a nu risca respingerea sa de către Comisie pentru lipsă de transparență, predictibilitate și control”.
În cadrul conferinței online organizate de Institutul Aspen România pe tema ”Planul Național de Redresare și Reziliență și oportunitățile pentru sectorul privat în Noua Economie”, Dan Nica a pledat pentru ca banii europeni ”să genereze un echilibru durabil între investiții și reforme structurale, prin stimularea creșterii economice și armonizarea decalajelor regionale existente”.
La dezbaterea moderată de Clara Volintiru, directorul programului Aspen pentru Noua economie și societate, au mai participat Elisa Roller, șefa unității responsabile pentru Planul de Redresare și Reziliență din cadrul Comisiei Europene, ministrul Cristian Ghinea, eurodeputatul Dragoș Pâslaru, copreședintele Institutului Aspen România – Florin Pogonaru, precum și reprezentanți ai companiilor Vodafone, UniCredit și Raiffeisen Bank.
Biroul de presă al PSD