Președintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu, a avut marți, 30 martie, o întâlnire cu reprezentanții Centrului Român al Energiei, cea mai puternică asociație profesională din sectorul energetic din România. În cadrul întâlnirii, participanții au agreat un format de lucru comun care sprijină realizarea unor proiecte destinate îmbunătățirii legislației în domeniu, inclusiv în ceea ce privește reglementarea protecției consumatorilor vulnerabili.
În cadrul acestei prime întâlniri cu sectorul energetic s-a discutat despre identificarea soluțiilor necesare pentru crearea unui cadru legislativ sustenabil pe termen mediu și lung, care să vizeze tranziția către energie verde, dar și consolidarea pieței energetice românești în contextul competiției regionale și a transformărilor digitale.
”Sistemul energetic este o problemă de securitate națională și de aceea avem nevoie de o politică coerentă și eficientă în acest domeniu. România a ajuns să importe energie pentru al doilea an consecutiv și dincolo de o problemă de sistem – principiul mono-combustibilului – cred că trebuie să folosim pârghiile parlamentare concrete care ne permit să facem din sectorul energetic un veritabil motor de dezvoltare economică”, a declarat Marcel Ciolacu.
În acest context, președintele PSD a subliniat necesitatea valorificării oportunităților oferite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a realiza o reformă reală a sistemului energetic care să asigure atât eficiența energetică, cât și o dezvoltare durabilă a sistemului energetic prin intermediul digitalizării.
De asemenea, un alt obiectiv major adus în discuție a fost finalizarea urgentă a legislației privind protecția consumatului vulnerabil.
”Ca oameni de stânga avem datoria să ne asigurăm că românii cu venituri reduse sunt protejați în fața creșterilor de prețuri la energie. Există deja întârzieri semnificative în acest domeniu, de aceea vom impune rapid pe agenda Parlamentului legislația necesară pentru protejarea consumatorilor vulnerabili”, a mai spus Marcel Ciolacu.
La întâlnire au participat Eric Stab, CEO ENGIE România, Ondrej Safar, CEO CEZ România, Alessio Menegazzo, director pentru Sustenabilitate și Afaceri Instituționale pentru companiile Enel din România, Dragoș Bărbulescu, CEO EON România și Corneliu Bodea, CEO Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE).