Liderul Delegației PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a avut astăzi un schimb de opinii cu doamna Céline Gauer, șefa unității pentru redresare (DG RECOVER) din cadrul Comisiei Europene, cu privire la sectorul sănătății. Intervenția eurodeputatului român a avut loc în cadrul grupului de lucru al Parlamentului European, care evaluează Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.
Oficialul român a arătat că, în lumina pandemiei Covid-19, a devenit tot mai evident că în multe țări din UE îmbătrânirea populației și migrația reprezintă provocări care pun presiune din ce în ce mai mare pe durabilitatea sistemului de sănătate. Astfel, este esențială abordarea onestă a tuturor problemelor structurale din sistem, precum și dezvoltarea unui mecanism de asistență preventivă, cu măsuri de politici publice foarte bine direcționate.
Europarlamentarul român a mai susținut că România are nevoie urgentă de investiții în infrastructura spitalicească locală, județeană și regională, aceasta aflându-se în proprietatea autorităților locale. Acesta a atras atenția că în PNRR a fost introdusă obligativitatea ca investițiile să fie gestionate centralizat, la nivelul MS, printr-o agenție care va deveni operațională în 2023. “Asta înseamnă blocarea investițiilor locale și întârzierea obținerii rezilienței în sănătate. PSD a solicitat în dese rânduri descentralizarea deciziei și a finanțării la nivel de PNRR, astfel încât redresarea sistemului să se facă mai rapid și mai simplificat”, a informat oficialul român, solicitând o opinie a Comisiei pe această temă.
“Faptul că România este departe de a avea un succes în ceea ce privește PNRR este confirmat de semnalele negative care continuă să vină de la Bruxelles. Riscăm să rămânem în coada clasamentului european dacă nu înțelegem mecanismele de aprobare a Planurilor Naționale de Reziliență”, a mai spus șeful Delegației PSD din Parlamentul European.
Biroul de presă al PSD