Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus marți, 26 octombrie 2021, că Florin Cîțu „uită că nu poate negocia cu PSD deoarece are o decizie internă a partidului că nu poate negocia cu PSD”.
„Domnul Florin Cîțu, președintele PNL, uită un lucru, că nu poate negocia cu PSD deoarece are o decizie internă a partidului că nu poate negocia cu PSD”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul central al Partidului Social Democrat.
Președintele PSD a adăugat, referindu-se la alcătuirea unui nou guvern, că „absolut toate variantele sunt în discuţie”.