Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, 20 noiembrie 2021, că în varianta în care Partidul Social Democrat va da primul premierul, numărul de ministere deţinute de PSD şi PNL vor fi egale, iar în situaţia în care PNL va da primul prim-ministrul, aceștia vor avea mai puţine ministere decât PSD.
„Am finalizat programul de guvernare, am finalizat acordul politic, am finalizat cele două variante în care PSD are prim-ministrul și PNL are prim-ministrul, împreună cu UDMR și cu minoritățile. Sunt detalii pe care o să vi le anunțăm, cum este și normal, în momentul în care vom lua o hotărâre. Cu adevărat, dacă PSD are prim-ministrul, se egalizează numărul de ministere, dacă este PNL, atunci PSD are mai multe ministere. Domnul Ciucă are un mandat de la Partidul Național Liberal ca dânsul să fie prim-ministru, eu am un mandat de la Partidul Social Democrat să fiu prim-ministru. Sunt deciziile din interiorul partidului. Până luni când vom merge la Cotroceni, vom lua aceste decizii și vom merge cu o singură variantă”, a afirmat Marcel Ciolacu la Palatul Parlamentului.