PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensațiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanțe excepționale pe care le trăim”.
Astfel, își găsesc o primă concretizare eforturile și apelurile pe care PSD le-a făcut în acest sens: solicitarea ministrului Finanțelor Adrian Câciu, din 15 martie, la Ecofin, și cea a președintelui PSD Marcel Ciolacu, în discuția de pe 28 februarie, cu președintele Consiliului Național al Austriei.
Potrivit noului cadru permis de Comisia Europeană, statele membre UE pot să acorde sprijin companiilor afectate de criza actuală, de sancțiunile și contra-sancțiunile aferente, să se asigure că acestea dispun de lichidități suficiente și să le despăgubească pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a prețurilor ridicate la gaz și energie electrică.
Se pot introduce imediat scheme de ajutor, de până la 400.000 de euro, pentru fiecare companie afectată. Entitățile controlate de Rusia, cărora li s-au aplicat sancțiuni, vor fi excluse din acest mecanism de spriji
Prin miniștrii săi, PSD va face eforturi să aplice neîntârziat aceste facilități anunțate de Comisia Europeană. Pentru România sunt vitale: menținerea stabilității economice și reducerea inflației. Trebuie folosite toate resursele posibile pentru atingerea acestor obiective strategice.