Președintele PSD Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, declară că Parlamentul României susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO.
„Parlamentul României susţine aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Consolidarea parteneriatului de securitate din cadrul Alianţei Nord-Atlantice a fost mereu o prioritate pentru Partidul Social Democrat, iar decizia luată de cele două guverne social-democrate din nordul Europei reprezintă un important pas spre dezvoltarea NATO. Am transmis acest mesaj de solidaritate şi de sprijin partenerilor din Finlanda şi Suedia în cadrul unei întâlniri pe care am organizat-o astăzi la Palatul Parlamentului cu ambasadorii celor două ţări în România, în cadrul căreia am discutat şi despre întărirea cooperării economice şi militare”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook după întâlnirea cu ambasadorii celor două ţări la Bucureşti.