Creștem salariul minim la 3000 de lei
Salariații cu salariul minim, majoritari în mediul privat, trebuie sprijiniți prin creșterea salariului minim de la 1 ianuarie, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei brut. Pentru că toți românii care muncesc trebuie să-și permită să trăiască decent din salariu. O spune și Parlamentul European prin adoptarea recentei Directive privind salariul minim european.
Mai mult, PSD vine și în sprijinul angajatorilor, prin scutirea de taxe și contribuții a sumei de 200 de lei din salariul minim. Practic, din efortul majorării salariale de 450 de lei, statul suportă 200 de lei, iar angajatorul 250 de lei.
Protejarea salariaților cu salarii mici trebuie să fie prioritară în acest moment!
Germania, cea mai importantă economie europeană, a crescut deja salariul minim în două tranșe: prima, din 1 iulie 2022 și a doua, de la 1 octombrie 2022.