Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni la Congresul PES, desfășurat la Berlin la finalul acestei săptămâni.
„Am avut onoarea să fiu ales, în cadrul Congresului Partidului Socialiștilor Europeni (PES) de la Berlin, în funcția de vicepreședinte la nivel european al PES, în perspectiva alegerilor europene din anul 2024.
Este o reușită ca un reprezentant al Partidului Social Democrat să ajungă să ocupe o responsabilitate atât de importantă, la nivelul familiei social-democrate europene.
Doresc să-i mulțumesc pentru sprijin și încredere președintelui Marcel Ciolacu. PSD a revenit în familia social-democrată europeană și contează astăzi, cu adevărat, în plan european.
Sunt mândru să mă alătur unei echipe puternice, conduse de noul nostru lider, fostul premier suedez, Stefan Löfven, de prim-vicepreședintele Iratxe Garcia Perez, liderul grupului S&D din Parlamentul European, și de secretarul general, deputatul german Achim Post, cărora le mulțumesc pentru susținere și împreună cu care ne propunem câștigarea alegerilor europene din 2024.
Sprijinul pentru România este dovedit și prin includerea solicitării ca țara noastră să fie primită în spațiul Schengen, în rezoluția aprobată în cadrul Congresului PES de toate partidele social-democrate europene, pe care am avut bucuria să o prezint în cadrul reuniunii.
Împreună cu mii de militanți din Partidul Social Democrat și cu colegii mei din PES activists România, cărora le mulțumesc pentru sprijinul oferit de-a lungul timpului, contribuim de aproape 16 ani la construcția unei voci puternice a social-democrației românești în plan european, milităm pentru o participare mai activă la dezbaterile internaționale și doctrinare și la popularizarea activității Partidului Socialiștilor Europeni și a familiei noastre politice în România.
Reușita noastră se datorează tuturor celor care au crezut, în cele mai dificile momente, că nu trebuie să abandonăm valorile social-democrate europene, ci să luptăm pentru mai multă influență a României în plan european”, a declarat vicepreședintele socialiștilor europeni, Victor Negrescu.
În marja congresului PES, delegația PSD, condusă de președintele Marcel Ciolacu, a avut o serie de întâlniri importante, pentru a discuta despre aderarea României la spațiul Schengen și cooperarea bilaterală și politică, cu mai mulți lideri europeni precum cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, premierul Finlandei, Sanna Marin, premierul Portugaliei, António Costa, comisarii Ylva Johansson și Frans Timmermans, și noul președinte al PES, Stefan Löfven.
În cadrul reuniunii de la Berlin, partidele social-democrate europene au aprobat și o rezoluție pentru susținerea aderării României la spațiul Schengen, în cel mai scurt timp, care a fost prezentată în plenul Congresului PES de eurodeputatul Victor Negrescu.