Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, însoțit de o delegație de miniștri, a efectuat luni, 4 noiembrie 2024, o vizită de lucru în Republica Franceză, în cadrul căreia a avut o întrevedere oficială cu omologul său francez Michel Barnier, a vizitat Salonul Euronaval din Paris și a avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești.
Marcel Ciolacu a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, consilier onorific al prim-ministrului, Victor Negrescu și CEO Hidroelectrica, Borbely Karoly.
„Contextul economic mondial face și mai importantă aprofundarea componentei economice a Parteneriatului nostru Strategic, cu accent pe domeniile generatoare de plus valoare: IT&C, aeronautică, energie, industria de apărare. Dublarea volumului comerțului bilateral în cei 16 ani de Parteneriat Strategic, tendința sa ascendentă și parteneriate economice cu tradiție precum Dacia-Renault reprezintă argumente solide pentru a continua cooperarea noastră într-o formulă consolidată.”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.