Premierul Viorica Dăncilă, președintele PSD, și ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD, au participat vineri, 27 septembrie 2019, la o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor americane interesate de oportunitățile de afaceri oferite de economia românească.
La întrevedere au mai participat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, și ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Alexandru Petrescu.
În acest context, prim-ministrul român a subliniat importanța parteneriatului transatlantic pentru prosperitatea și securitatea economică a Europei și a Statelor Unite ale Americii și a punctat dorința României de a consolida și aprofunda dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu SUA.
Premierul și ministrul Finanțelor au prezentat investitorilor măsurile adoptate de Guvernul României, precum și oportunitățile pe care țara noastră le oferă în domenii esențiale cum ar fi: energie, sănătate, cercetare și inovare, tehnologia informației și comunicații, alături de invitația de a investi în țara noastră.
Anunțul agenției FTSE Russell referitor la trecerea pieței de capital din România la statutul de piața emergentă este un semnal puternic și o confirmare a faptului că țara noastră este o destinație favorabilă și stabilă pentru investitori, au arătat cei doi oficiali români.
”Guvernul român a adoptat unele dintre cele mai ambițioase măsuri de stimulare a afacerilor din regiune, precum și de reducere și simplificare a procedurilor birocratice. Am asigurat, de asemenea, un cadru amplu de finanțare a proiectelor de afaceri, prin scheme de ajutor de stat destinate atât marilor companii, cât și întreprinderilor mici și mijlocii”, a subliniat prim-ministrul Dăncilă.
Totodată, Guvernul a alcătuit o listă de proiecte mari, care pot fi de interes pentru companiile din SUA, privind infrastructura rutieră, căile ferate, porturile și aeroporturile, rețeaua de metrou, energia, turismul și asistența medicală și care pot fi realizate prin intermediul parteneriatelor public private.
”Legea parteneriatului public-privat adoptată recent include mai multe elemente de atractivitate pentru firmele americane interesate, precum termeni contractuali extinși și o flexibilitate crescută a condițiilor de finanțare, care permit acum utilizarea de fonduri publice și o mai bună împărțire a riscurilor între partenerul public și cel privat”, a adăugat șeful Executivului de la București.
”Economia noastră traversează una dintre cele mai bune perioade din punct de vedere al sustenabilității creșterii economice și al potențialului viitor de dezvoltare. România are una dintre cele mai mari rate de creștere economică din Uniunea Europeană, a șasea cea mai mică rată a datoriei publice în PIB din UE și cea mai mică rată a șomajului din ultimii 30 de ani, indicatori atestați de către agențiile de rating și instituțiile de profil europene și internaționale. Aceasta este fundația solidă pe care România construiește o economie tot mai dezvoltată și reduce constant decalajele față de media europeană”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.
Previous
Next