Bună ziua, bine v-am găsit! Mă uitam la dumneavoastră și îmi venea în minte ceea ce-mi doresc eu pentru România, de ce-am intrat în această cursă, de ce candidez. Primul lucru pe care-l vreau este unitate, unitatea poporului român. Iată că astăzi aici, la Murfatlar, am reușit să aducem alături de noi mai multe localități, am reușit să aducem alături de noi și seniori, și tineri, și femei, și bărbați, și oameni care lucrează în agricultură, și profesori. Am reușit să aducem lângă noi oameni care vor să contribuie la creionarea viitorului României.
Oameni buni, este o zi frumoasă, spunea cineva, ca sufletul dumneavoastră. Știu că aici sunt oameni frumoși la chip și la suflet, sunt oameni implicați, oameni care vor să continuăm dezvoltarea comunităților locale, oameni care au vrut și vor în continuare să implementăm programul de guvernare, oameni care ne-au fost alături, oameni care vor ca cei care au plecat să vină acasă, iar noi, cei responsabili, să le creăm condițiile pentru așa ceva.
Am condus destinele României 20 de luni, un an și opt luni, și în fiecare zi m-am gândit la oameni, ce pot face bine pentru ei, cum pot să ajut fiecare categorie socială, cum pot să redau demnitatea părinților și bunicilor noștri, cum pot să ajut fiecare familie, cum pot să ajut comunitățile locale să se dezvolte, cum pot să dau speranță și încredere, cum pot să acționez pentru oameni și în folosul oamenilor. În mare parte am reușit și acum am curaj să mă uit în ochii oamenilor, pentru că nu am luat niciodată o decizie împotriva lor.
Din păcate, alții s-au gândit la interesul lor personal, interes pe care l-am mai văzut, interesul lor electoral. Președintele României a dat dovadă de lipsă de responsabilitate și a aruncat România în aer. Șase formațiuni politice a căror deviză este „să tăiem pensii și salarii”, „să trimitem oamenii acasă, să îi lăsăm fără un loc de muncă”, „să tăiem programele de dezvoltare locală” s-au unit pentru a da jos un guvern care ține la români și îi respectă, să dea jos un guvern care este alături de fiecare român, un guvern pentru care nu a existat concediu și nu a existat liber, pentru că atunci când deții o funcție în statul român oamenii trebuie să vadă că ești un om muncitor, implicat și că lupți pentru ei, că nu dai dovadă de aroganță, că îi asculți pe fiecare, că le asculți problemele și răspunzi pozitiv nevoilor lor de dezvoltare și de creștere economică. Au dat jos un guvern care era „eșuat”, după părerea președintelui Iohannis, dar acest guvern a dus România pe locul doi la creștere economică în Europa. Acest guvern ne-a făcut mândri că suntem români când am deținut președinția rotativă a Consiliului UE. Acest guvern a fost mereu între oameni și își respectă părinții și bunicii, pentru că dacă nu ai respect față de părinții și bunicii tăi, nu ai respect pentru nimeni. Acest guvern a creat 250 de mii de locuri de muncă și a dus la 3,8% șomajul, cel mai mic șomaj din Europa. Poate că acest guvern nu a rezolvat totul și mai are multe de rezolvat, dar nu a făcut niciodată rău oamenilor, pentru că eu, ca prim-ministru, și miniștrii din Guvern nu am fi permis acest lucru niciodată. Ne-am implicat nu numai prin actele normative adoptate, am pus suflet în fiecare decizie pe care am luat-o, pentru că nu poți să vii în fața românilor ca un robot, nu le trebuie așa ceva.
Oameni buni, sunt în PSD de 23 de ani, sunt și voi rămâne o social-democrată, pentru că mie îmi pasă de fiecare familie din România, de fiecare pensionar din România, îmi pasă de copii, îmi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul meu. Îmi spunea cineva că pun suflet în ceea ce spun. Avem nevoie de oameni cu suflet, oameni care să îi sprijine pe cei care au nevoie de mai multă susținere și mai multă solidaritate. Șase formațiuni politice au dărâmat Guvernul. Bineînțeles, cel care a dirijat totul a fost candidatul Iohannis. De aceea, îl provoc încă o dată pe președintele Iohannis la o dezbatere unu la unu, să spună ce a făcut în cei cinci ani de mandat, să vedem câți români au fost mândri sau s-au regăsit în deciziile președintelui. Câți români și-au permis atâtea vacanțe, câți români și-au permis ceea ce și-a permis președintele României, să încalce Constituția și să vrea desființarea unui partid politic într-un stat membru al UE? Niciun român. Dacă unul dintre dumneavoastră ar fi încălcat Constituția, imediat ceilalți v-ar fi spus că ați încălcat legea și trebuie să fiți sancționat. Președintele României trebuie să fie un exemplu pentru noi toți, un exemplu pentru respectarea legii, să nu intervină în justiție. Un președinte care cere demiterea șefului DIICOT și cere desființarea unei secții a justiției nu este un președinte corect, care să vrea cu adevărat o justiție independentă. Justiția trebuie făcută de magistrați, nu de președintele României care este liderul de facto al unui partid politic.
Oameni buni, pornim la o luptă împreună. Nu este numai lupta mea, Viorica Dăncilă, este lupta fiecăruia dintre noi și trebuie să vorbim cu cât mai mulți oameni. România trebuie să fie a românilor, România nu mai trebuie împărțită între buni și răi, nu trebuie să mai aibă „guvernul meu” și „ceilalți”. România trebuie să aibă lideri care să vină în mijlocul dumneavoastră să dialogheze și să vă respecte. România nu se conduce de la Cotroceni, ci din mijlocul oamenilor. Oamenii trebuie să fie mândri de președintele lor, iar președintele să ne reprezinte cu demnitate la nivel european și internațional.
Oameni buni, avem datoria să ducem mai departe ceea ce părinții și bunicii noștri au construit, avem datoria să contribuim cu toții la viitorul acestei țări, de a creiona un viitor mai bun pentru noi toți. Nu mai putem să acceptăm că România este divizată. În loc de iubire, avem ură, în loc de solidaritate, avem decizii care îi rănesc pe oameni. Nu aceasta este România pe care noi o știm, pe care am primit-o de la strămoșii noștri. Nu aceasta este România demnă, românii care să tresalte atunci când aud imnul național. Eu cred că toți purtăm tricolorul în suflet. Eu cred că fiecăruia dintre noi îi pasă de comunitatea locală în care trăiește, de locul în care ne-am născut, de ceea ce se întâmplă cu cei care ne-au dat viață și pe care trebuie să-i respectăm. Ne pasă de ceea ce va oferi viitorul copiilor și nepoților noștri și toate acestea le putem gestiona noi, le putem creiona noi. Fiecare dintre noi poate să-și pună semnătura pe viitorul acestei țări, pentru că România este a noastră, a tuturor, nu a unora care s-au închis în Palatul Cotroceni. România este a oamenilor cinstiți și onești, a oamenilor care nu mai trebuie să trăiască cu grija zilei de mâine, a oamenilor care cred că după 30 de ani avem mai multă maturitate și că nu mai avem timp de așteptat ca de fiecare dată unii să pună o temelie solidă, alții să dărâme tot și s-o luăm de fiecare dată de la început. Nu acesta este destinul României și al românilor.
Am încredere în fiecare român, și în cei care mă apreciază, și în cei care m-au jignit, și în cei care au instigat la ură că vor deveni mai buni și, cu credință în Dumnezeu, poate o vor lua pe drumul cel bun, am încredere în viitorul acestei țări, am încredere în oameni și iubesc oamenii și cred că este obligația noastră, indiferent de locul pe care îl ocupăm în statul român, să venim în mijlocul oamenilor, să vorbim cu ei, să-i ascultăm, pentru că de aceea oamenii ne-au votat să ocupăm aceste funcții în stat. Îl invit pe candidatul Iohannis să vină în mijlocul oamenilor, nu numai în reuniunile organizate. Îl invit pe candidatul Iohannis să lase interesul personal și electoral și să se gândească la oameni și la țara pe care trebuie să o reprezinte cu demnitate. Îl invit pe candidatul Iohannis să dea dovadă de responsabilitate. A contribuit la dărâmarea Guvernului și acum a plecat din țară, iar mâine-poimâine poate nu avem bani de pensii sau salarii și nu putem să luăm decizii bune pentru români în prag de iarnă! Aceasta este responsabilitate, grijă față de oameni? Nu, acesta este dispreț față de oameni și ne-a arătat destul dispreț până acum și sper ca oamenii să vadă care este partea bună și care este partea rea. Eu vreau ca toți cei care cred în România și într-un destin mai bun pentru această țară să meargă la vot pe 10 și 24 noiembrie și împreună toți, din toate colțurile țării, din fiecare comună, din fiecare sat, din fiecare localitate, să creionăm destinul acestei țări, un destin mai bun în care să ne regăsim fiecare dintre noi.
Oameni buni, eu voi lupta pentru fiecare român, voi fi neobosită și vă mulțumesc pentru încurajări, nu voi face niciun pas înapoi. Mă voi lupta cu acești șase bărbați de stat care ar trebui să poarte fustă și eu pantaloni și care au dat dovadă de multă iresponsabilitate. Sunt convinsă că vom învinge, sunt convinsă că toți oamenii de bine din această țară vor merge în direcția bună. Toți oamenii cu credință vor crede într-un viitor mai bun, ei vor rămâne în urmă cu greșelile lor și vor fi sancționați de istorie. Noi vom merge înainte cu credință în Dumnezeu, cu credință în oameni și cu credință în România.
Dumnezeu să ne ajute!