Viorica Dăncilă: Bună ziua! Astăzi am dat startul deplasărilor în teritoriu. Vrem să facem o evaluare a fiecărei organizații PSD din fiecare județ, o evaluare din punct de vedere politic, dar în același timp vrem să avem discuții, dialog cu reprezentanții Comitetului Executiv din fiecare județ. Vrem să ascultăm părerea membrilor de partid, pentru că, așa cum am subliniat la Congres, vrem ca deciziile pe care le luăm să pornească de jos în sus, să nu mai venim cu decizii în care să nu se regăsească membri de partid și astăzi la Brăila am avut un dialog foarte bun. Au vorbit foarte mulți membri de partid, au ridicat probleme atât din punct de vedere guvernamental, dar și din punct de vedere politic. Am analizat împreună rezultatele alegerilor europarlamentare și, bineînțeles, ceea ce este foarte important, am stabilit împreună pașii următori, având în vedere că avem trei rânduri de alegeri, prezidențiale, locale și parlamentare. A fost un dialog constructiv, au apărut și lucruri care au mers în sensul aprecierii unor rezultate, unor decizii luate la nivel guvernamental, dar și la nivel politic, au fost și lucruri pe care membrii de partid le-au ridicat pentru a fi rezolvate de către reprezentanți ai Guvernului sau probleme care trebuie rezolvate din punct de vedere politic. Considerăm că dialogul pe care l-am avut astăzi poate duce la concluzii foarte bune pentru PSD și, așa cum am menționat, este foarte important să îi ascultăm pe membrii noștri, pentru că acest dialog, din păcate, nu a existat de foarte mult timp, iar oamenii vor să fie ascultați, vor să-și exprime părerile, iar noi, bineînțeles, să punem în aplicare prin ideile dumnealor sau să revenim la discursul pe care l-am avut în anul 2016, la programul de guvernare, așa cum ne-au cerut mulți dintre cei prezenți astăzi aici.
Întrebare: Rămâne același program de guvernare?
Viorica Dăncilă: După cum știți, programul de guvernare este votat în Parlament, deci el nu poate fi schimbat, dar anumite măsuri pot fi ajustate. Au trecut trei ani de zile, poate ceea ce a fost valabil în 2016 nu se mai pliază pe realitatea din 2019 și atunci vom ajusta măsurile în funcție de ceea ce își doresc cetățenii. Legat de remaniere, așa cum am spus, săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte, astfel încât atunci când vom face o remaniere aceasta va fi raportată la măsurile din programul de guvernare, la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile pe care le-a luat și pe urmă vom vedea unde vom remania și unde vom merge cu același ministru. Remanierea nu este pentru o persoană sau alta. Nu s-a discutat. Am văzut în spațiul public deja apărute câteva nume de miniștri. Nu a fost nicio discuție până acum referitoare la un ministru sau altul.
Întrebare: Numele dumneavoastră este măsurat în sondajele PSD?
Viorica Dăncilă: Da, numele meu este măsurat în sondaje, dar nu printre candidați, ci acolo unde avem președinții formațiunilor politice.
Întrebare: Vă doriți postul de comisar european?
Viorica Dăncilă: Am văzut și eu că a apărut în spațiul public această informație. Nu, categoric nu, nici nu aș avea cum. Gândiți-vă că pe 17 se dă vot pentru Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că, dacă votul va fi pozitiv, în august trebuie să venim cu o propunere pentru comisar, va trebui să negociem în primul rând portofoliul și pe urmă să venim cu o propunere. Nu aș avea cum să candidez, sunt premierul României, nu îmi pot lăsa colegii să plec comisar european. În același timp, sunt președintele partidului și sunt un om responsabil. Exclus acest lucru!
Întrebare: Cum vedeți scorul obținut de PSD la Brăila?
Viorica Dăncilă: Scorul obținut de Brăila a fost peste media națională, dar, bineînțeles, am vorbit cu membrii organizației, cu conducerea, cu domnul președinte Rotaru, iar acest scor trebuie să fie unul mult mai mare la alegerile prezidențiale pentru a obține rezultatele pe care ni le dorim. Au fost și lucruri care au fost criticate, legate de modul de comunicare, de programul de campanie, nu la nivel județean, la nivel național, de mesajele pe care le dăm, dacă aceste mesaje trebuie să fie direcționate către tineri, către cei care lucrează în multinaționale. Pe anumite sectoare nu am comunicat așa cum trebuia, poate ne-am îndepărtat de agenda cetățenilor și a mers comunicarea doar pe o singură direcție și acest lucru a făcut ca cetățenii să nu se mai regăsească în mesajele noastre. Deci, au fost mai multe lucruri discutate și bineînțeles că ne-am notat toate aceste lucruri și trebuie să venim cu răspunsuri, iar acolo unde am greșit trebuie să facem modificări, astfel încât să nu repetăm aceleași greșeli.
Întrebare: Știți că la Brăila sunt primari PSD care au făcut campanie pentru Mihai Tudose?
Viorica Dăncilă: Nu am discutat despre acest lucru. Este adevărat că, poate, din patriotism local, ca să spun așa, având un candidat de aici, de la Brăila, au existat voturi pentru domnul Mihai Tudose. Eu vreau să nu mai privesc în urmă, vreau să privesc către viitor. Pentru mine și pentru colegii mei sunt importante alegerile prezidențiale, locale și parlamentare și eu cred că toți primarii, toți membrii noștri de partid și foarte mulți alți cetățeni care vor să fie alături de noi se vor implica în această campanie, pentru că, în fond, vorbim de viitorul României, vorbim de viitorul comunităților locale și, de ce nu?, vorbim de alegeri parlamentare, ceea ce presupune un nou guvern, care sperăm să fie tot social-democrat.
Întrebare: Sunt primari care au făcut campanie în localitățile lor pentru Mihai Tudose. Ar trebui sancționați?
Viorica Dăncilă: Am spus încă de la preluarea mandatului că nu aș vrea să merg pe sancțiuni. În momentul în care sancționăm, nu cred că noi, ca partid, câștigăm foarte mult. Cred că prima dată trebuie să avem o discuție cu primarii, trebuie ca domnul președinte să discute cu ei și să sperăm că acest lucru nu se mai întâmplă. Dacă au greșit sau dacă, poate, au avut o relație cu Mihai Tudose mai bună, pentru că este de aici, din Brăila, acum vorbim de alte tipuri de alegeri. Nu este candidat Mihai Tudose și cred că trebuie să revină la statutul lor de primari social-democrați și să se implice în campania pentru partid.
Întrebare: De ce ați acceptat sancționarea domnilor Negoiță și Nicolae?
Viorica Dăncilă: Sunt o persoană care nu iubește conflictul și întotdeauna am făcut apel la echilibru și consens, dar în același timp sunt o persoană fermă atunci când se greșește față de partid. În momentul în care vii în spațiul public și spui că ai votat împotriva partidului tău și ocupi funcții cu sigla acestui partid în spate, joci necinstit față de colegii tăi, față de conducerea partidului și acest lucru eu nu o să-l accept și nici colegii mei nu-l acceptă. În momentul în care deții o funcție de primar pentru că ai fost votat pe lista PSD, ești vicepreședinte al partidului, ales de social-democrați, nu poți să ieși public și să spui că ai votat împotriva social-democraților. Sunt de 23 de ani în politică, de-a lungul timpului toți am avut lucruri care ne-au nemulțumit sau lucruri pe care le-am apreciat. Le-am discutat în interiorul partidului, în forurile statutare, dar în momentul în care ieși public, e o lipsă de respect față de toți membrii de partid și acest lucru eu nu o să-l accept. Legat de domnul Șerban Nicolae, eu îl apreciez, dar în momentul în care se ia o decizie într-un for statutar, în partid, că ne place, că nu ne place, majoritatea este cea care decide și atunci acea decizie trebuie aplicată. Într-un partid trebuie să existe democrație, trebuie ca fiecare să-și spună punctul de vedere, dar trebuie să existe și ordine și fermitate. În momentul în care se ia o decizie nu de către o persoană, pentru că nu sunt adeptul ca o persoană să decidă pentru întregul partid, acea decizie trebuie respectată de toți membrii de partid.
Întrebare: Domnul Ștefănescu vorbește despre o listă neagră…
Viorica Dăncilă: Nu există o listă neagră în PSD! Îi recomand domnului Ștefanescu, cred că și-a ales greșit meseria, cea de scenarist era cea care i se potrivea: nu există o listă neagră. Ca să ieși în evidență în spațiul public cu știri, aceste lucruri te aduc în centrul atenției, dar eu cred că acest lucru trebuie să înceteze și să dăm dovadă de mai multă responsabilitate. Afirm încă o dată: nu există o listă neagră în Partidul Social Democrat.
Întrebare: Pentru ce alte persoane faceți sondaje în această perioadă?
Viorica Dăncilă: Pe această listă se află și domnul ministru Teodorovici, și domnul Fifor, sunt toți colegii care și-au exprimat dorința de a candida, inclusiv Șerban Nicolae, inclusiv doamna Andronescu, toți colegii care au venit și au spus „Vrem să candidăm pentru alegerile prezidențiale” au fost puși în acest sondaj, pentru că mi se pare corect să le dau o șansă tuturor colegilor care vor acest lucru. Nu am omis pe nimeni din aceste liste care au venit și au spus că vor să candideze. Pe lângă această listă pentru alegerile prezidențiale, așa cum am spus anterior, am făcut o listă și cu liderii formațiunilor politice, pentru că este normal să facem și această măsurătoare.
Întrebare: Ați mai avut discuții în coaliție legate de prezidențiale?
Viorica Dăncilă: Da, am discutat, discutăm în coaliție, avem ședință de coaliție în fiecare săptămână, vedem ce probleme sunt, ce legi avem pe ordinea de zi în Parlament, ce avem în lucru în ședințele de Guvern. Este normal, suntem în coaliție, avem un Guvern care este susținut de coaliție. În sondajul de opinie este și domnul Tăriceanu, am pus și un candidat independent, fără a da nume, să vedem care este soluția cea mai bună. Bineînțeles că pe lângă rezultatul pe care-l vom vedea în aceste sondaje este important ceea ce doresc și organizațiile județene, dacă-și doresc o candidatură comună, dacă-și doresc un candidat al PSD. Am spus că vreau să schimb modul de lucru în partid și vreau să avem consultări pe orice subiect care este de interes. Vom avea un nou Congres la sfârșitul lui iulie sau începutul lui august, unde vom vota candidatul nostru pentru prezidențiale. Sperăm să fie și candidatul câștigător!
Întrebare: Candidatul independent cine este?
Viorica Dăncilă: Nu am spus, am zis „candidat independent”, nu am nominalizat pe nimeni.
Întrebare: Au apărut informații despre faptul că Comisia Europeană este nemulțumită de faptul că nu există o cale ferată la pod.
Eugen Teodorovici: Vă spun un lucru foarte clar. În primul rând, bună ziua! Știți foarte bine, despre acest pod s-au vorbit foarte multe, partea bună este că încep să se facă multe lucruri bune. Când am fost ministru interimar la fonduri europene, am trimis pe 24 mai cererea de finanțare la Comisia Europeană, e un pas important. Al doilea pas, urma să vină răspunsul la această aplicație și am verificat chiar acum cu colegii de la ministere, la Bruxelles este un punct de vedere favorabil, urmează să vină decizia în mod oficial, este în circuitul între servicii pentru a se trimite o opinie favorabilă. Al treilea punct important este că în acest an în buget sunt prinse toate sumele necesare pentru avans și restul de plăți pentru întregul an 2019. Un lucru și mai important este că dacă facem o vizită la pod pe ambele maluri ale Dunării vedem clar că este un proiect la care se lucrează intens, chiar înainte de grafic, unul dintre proiectele cu care o să se mândrească întreaga țară, al treilea mare proiect din Europa. Și complexitatea acestui proiect ridică foarte mult clasa cu care constructorii și cei care sunt implicați în această activitate au un motiv să se mândrească. A fost o discuție astăzi cu ai noștri colegi din organizație, prima de acest fel din țară, ne bucurăm mult că am început cu Brăila, a fost o discuție foarte deschisă, de la care fiecare a avut de luat părți bune, și conducerea partidului, și colegii din Brăila. Mi-a plăcut să văd o determinare foarte mare și un suflu foarte puternic și încredere în următoarele alegeri. Mă bucură foarte mult acest lucru, e ceea ce contează și motivul pentru care mergem în teritoriu, să îi determinăm pe votanții noștri și pe cei care vor să se alăture acestui partid pentru ceea ce urmează. A treia chestiune: poate că acei primari de la Brăila au vrut să-l promoveze pe domnul Tudose la Bruxelles, adică au făcut un lucru bun! Și o promovare face parte din viață…
Întrebare: Despre exproprierile la pod ce ne spuneți?
Eugen Teodorovici: Sunt câteva chestiuni pe care le-am discutat și cu domnul Rotaru. Știți că ținem legătura la centru cu colegii de pe ambele maluri ale Dunării, o să discutăm luni la CNAIR pentru a declanșa procedurile care au rămas pentru partea de exproprieri și pentru partea de păduri. De la București se monitorizează pentru că este un proiect foarte important. Eu sunt senator de Tulcea, lucrăm foarte bine împreună și acest proiect va fi în grafic, fără niciun fel de întârziere. Trebuie să fim încrezători în ceea ce urmează, repet, mă știți foarte bine, se vor da și banii pe exproprieri, astfel încât acest proiect să fie dus la final. Eu mă rog acum de constructori, le-am spus să depună toate documentele pentru a-și lua avansul, mai sunt chestiuni de clarificat între ei, dar banii sunt prinși, lucrează foarte bine și mă bucură acest lucru. Proiectul va evolua exact cum spune în graficul de lucrări.
Viorica Dăncilă: Mai mult decât atât, în funcție de problemele pe care le-au ridicat astăzi colegii, vom face un grafic de deplasări pentru miniștrii cabinetului, astfel încât să vină cu soluții pentru problemele ridicate, una dintre ele fiind și cea ridicată de dumneavoastră.
Întrebare: Ministrul de Externe a spus că România nu are un portofoliu gras la Comisia Europeană.
Viorica Dăncilă: Este părerea domnului ministru, nu a mea. Ne vom lupta până în ultima clipă pentru a obține un portofoliu important pentru România. Am avut deja discuții la Bruxelles legate de acest lucru, dar putem continua discuțiile după ce va fi votat președintele Comisiei Europene, pentru că negocierea se face cu președintele CE și cum doamna președinte va fi votată pe data de 17 la Strasbourg, până atunci nu putem decât să discut cu omologii mei, astfel încât să ne susțină pentru un portofoliu. Important este altceva: am avut două portofolii foarte importante pentru România, Agricultură și Dezvoltare Rurală și Politici Regionale, portofoliile care au alocate cele mai mare fonduri europene. Trebuie să fim atenți și pe cine trimitem la Bruxelles, pentru că este adevărat că trebuie să aibă o abordare imparțială, dar totuși este din România și trebuie să facă mai multe lucruri pentru România. Din păcate, nu am văzut până acum foarte mult cum au ajutat România comisarii pe care noi i-am trimis la Bruxelles. Este important să fie o persoană care să cunoască modul de lucru de la Bruxelles, să știe că acolo negocierea este foarte importantă și să folosească această negociere și în interesul României.
Întrebare: Ați avut discuții cu președintele țării privind aceste negocieri?
Viorica Dăncilă: Da, am discutat cu președintele României referitor la propunerea de comisar și l-am rugat să avem o abordare comună în ceea ce privește portofoliul. Având în vedere că domnul președinte reprezintă România în Consiliul European, trebuie ca această susținere să se facă și în Consiliul European, iar eu să vorbesc cu președintele Comisiei Europene și cu omologii mei.
Întrebare: La ce valoare se ridică deficitul?
Eugen Teodorovici: Trebuie să așteptăm execuția la șase luni de zile, știți foarte bine, ca să avem exact toți indicatorii. Rămânem cum am planificat acest deficit, și la șase luni de zile este unul asumat de la început de an. Pot să vă dau și o veste foarte bună: ANAF în luna iulie este în prima lună în care planul s-a făcut exact, chiar și un pic depășit, ceea ce arată clar o schimbare de abordare, de mentalitate și mod de lucru în teritoriu. I-am cerut noului președinte o schimbare de mentalitate și de dialog cu fiecare contribuabil, fie că sunt persoane fizice, fie că sunt persoane juridice. Rectificarea o s-o vedeți în următoarele luni de zile și vor fi lucruri bune.