Bună seara,
Încă din primele 3 zile ale acestei guvernări vedem cum se confirmă, din păcate, toate avertismentele PSD. Guvernul lui Iohannis nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria și anunță deja tăieri de salarii în Sănătate, scumpirea medicamentelor, închiderea magazinelor cu mâncare românească ieftină, sistarea căldurii și a apei calde în prag de iarnă, concedieri în masă și noi taxe.
Acesta este, dragi români, noul Guvern al României. Echipa de majorete a lui Klaus Iohannis, oameni puși acolo ca să răspundă la comenzi și să îi mai asigure un mandat. Acești oameni s-au trezit peste noapte miniștri și, în afară de tăieri, desființări și concedieri, nu știu să facă nimic.
Concret:
1. Noul ministru al Economiei vrea eliminarea imediată a subvențiilor pentru gaz și electricitate. Eliminarea subvențiilor acum, în pragul iernii, va fi catastrofală pentru mulți români. Ne spun că acestea vor fi dirijate “către familiile vulnerabile”, dar nu s-a prezentat niciun criteriu pentru această definiție.
2. Noul ministru al Sănătății îi amenință pe angajații din sistemul medical cu tăierea salariilor, iar pe pacienți cu tăierea programelor din sănătate. Medicii și cadrele medicale primesc astfel un semnal brutal că e cazul să-și caute alte locuri de muncă, iar pacienții stau cu frica lipsei tratamentului de care au nevoie.
3. Noul ministru al Agriculturii nu vrea magazine cu produse românești și anunță desființarea Casei de Comerț Unirea, creată în perioada guvernării PSD. Noii guvernanți nu țin nici cu statul român, nici cu satul românesc. Acest guvern blochează producătorii autohtoni, ca România să crească importurile și marile lanțuri comerciale să domine piața.
4. Premierul Orban anunță astăzi reintroducerea taxei auto pentru prima înmatriculare, ca să mai ia niște bani și de la proprietarii de autovehicule.
5. Noul ministru al Educației anunță desființarea Institutului de Științe ale Educației, prin OUG adoptată în prima ședință de guvern. Se blochează astfel derularea unui proiect de peste 40 de milioane de euro din fonduri europene, destinat formării a peste 55.000 de cadre didactice pe parcursul mai multor ani.
6. Ludovic Orban a început deja valul de concedieri din sistemul bugetar. Exemplul lui e urmat și de alți miniștri (la Finanțe, Dezvoltare și Interne), care au anunțat demiteri. Aceste lucruri se fac pur și simplu, fără nicio evaluare. Pentru acest Guvern, angajații la stat sunt un fel de paria.
7. Noul ministru al Finanțelor vine și minte o țară întreagă că nu sunt bani la buget. Această minciună e servită, evident, ca pretext pentru concedierea bugetarilor – care, în opinia lui, oricum sunt „praf” – și prin tăieri de salarii în administrația publică, sănătate, educație și alte domenii.
8. Noul ministru al Transporturilor nu știe nici măcar cât costă o călătorie cu metroul în România și nici nu consideră probabil important acest lucru.
(notă: cartela de două călătorii e 5 lei, cartela de zece călătorii e 20 de lei)
9. Noul ministru al Agriculturii, deși ar trebui să fie un om informat (e vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților) vine la prima ședință de minister cu „copiuțe”, așa cum singur a declarat.
10. Noul ministru de Interne aduce la vârful MAI probleme serioase de integritate, cu sute de mii de euro nejustificați pe numele unor rude.
Adevărul este că acest Guvern este un pericol pentru România și trebuie oprit la vot! Nu trebuie să lăsăm toată puterea asupra acestei țări în mâna unui singur om! Dacă au făcut atâtea în doar 3 zile, imaginați-vă ce îi așteaptă pe români!
Partidul Social Democrat va fi cea mai dură, cea mai agresivă şi cea mai bună opoziţie pe care au văzut-o vreodată aceşti amatori. Pentru că am fost și rămânem singurul partid care și-a asumat creșterea veniturilor și creșterea nivelului de trai al oamenilor!
O să luptăm cu ei până când vor dispărea de la guvernare şi vor rămâne din nou în memoria colectivă drept cel mai crud şi mai incompetent guvern, aşa cum a rămas Guvernul Boc până astăzi.
Nu îi vom lăsa să facă acestei ţări tot răul de care sunt în stare. Și pentru acest lucru, e nevoie ca la votul de duminică românii să aleagă Partidul Social Democrat și Viorica Dăncilă, singurii care au puterea de a înlătura acest dictator și marionetele lui din fruntea statului român!
Mulțumesc!