Buna seara!
Multumesc pentru participarea la acest dialog deschis cu presa, un dialog pe care eu l-am considerat necesar. Daca am avut un președinte care i-a impartit pe romani, iata ca azi avem un președinte care crede ca o parte din presa merita sa participe la o dezbatere, iar alta parte nu merita. Indiferent daca presa ti-e ostila, cred ca trebuie sa ai o abordare corecta fata de jurnalisti.
Am tot sperat ca vom avea o confruntare care sa arate respect pentru romani. Se pare ca Iohannis refuza aceasta confruntare, vrea doar o dezbatere cu cei agreati si in fata celor pe care ii accepta, sfidand romanii care l-au votat, dar si pe cei care nu l-au votat. Vad teama de intrebari, de adevaruri incomode pentru Iohannis. Am avut parte de multe jigniri din partea lui, de multe minciuni la adresa mea, cred ca o confruntare arata de fapt cum suntem fiecare dintre noi, cum suntem pregatiti pentru functia prezidentiala, dar mai ales ce am facut in functiile detinute in statul roman. Avem responsabilitatea sa venim cu un raport al activitatii noastre si cu viziunea noastra pentru viitorii cinci ani.
Vad un om las si arogant care nu poate explica cei cinci ani in care a fost președinte. Eu voi veni cu o analiza a activitatii mele intr-un an si noua luni.
In cei cinci ani in care a fost președinte, Iohannis a avut 25 de deplasari externe si 40 de primiri la Bucuresti. Nu am vazut nimic concret pentru Romania. S-a intors din SUA cu o sapca si trei poze, nu am vazut nimic despre Schengen si MCV. In mandatul meu am avut 41 de vizite si 100 de primiri la Bucuresti. Am cautat sa vin mereu cu ceva concret pentru romani, fie cu acordul pe 5G din SUA, fie cu acorduri comerciale din state terte. In ce priveste președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene pe care Romania a detinut-o, am pregatit temeinic preluarea ei, am vorbit cu Iohannis si i-am spus ca avem dosare pregatite pentru fiecare minister, pentru fiecare domeniu, pentru fiecare dosar aflat pe agenda europeana. In noiembrie Iohannis a afirmat ca nu suntem pregatiti pentru preluarea președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, Finlanda s-a oferit sa o preia in locul nostru. La putin timp dupa ce a vazut cum am gestionat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, ca am inchis 90 de dosare, ca am avut 2300 de evenimente si ca toti au apreciat modul in care gestionat-o, Iohannis si-a asumat rezultatele si a procedat intr-un mod incorect, a felicitat pe toata lumea, mai putin pe cei care au muncit in aceasta perioada.
Economie si mediu de afaceri: sunt cunoscute masurile luate si faptul ca in timpul detinerii guvernarii Romania a avut a doua cea mai mare crestere economica din UE. Salariul mediu a crescut la 2080 lei, salariile medicilor s-au triplat si am oprit exodul catre alte state membre, salariile profesorilor au crescut cu 80%. Președintele nu a facut decat sa dezinformeze, s-a opus cresterii salariilor, s-a opus cresterii pensiilor. Cu cinism, le-a spus pensionarilor ca nu sunt fonduri pentru cresterea pensiilor. Nu a tinut cont ca poate sunt pensionari care traiesc de la pensie la pensie si se gandesc la fiecare leu pe care trebuie sa il cheltuie, care nu mai au bani de medicamente. Aceasta abordare a fost una personala, una prin care a cautat sa castige puncte electorale.
In educatie, am marit salariile profesorilor, am introdus gratuitatea transportului pentru studenti. Singurul lucru pe care l-a facut Iohannis a fost sa isi blocheze postul de profesor la colegiul la care a predat. In sanatate: am crescut salariile medicilor, am dotat spitalele judetene cu aparatura moderna, am fost constienti ca pe langa pregatirea cadrelor medicale, pentru un act medical de calitate, trebuie aparatura performanta. Am finalizat licitatia pentru achizitia de incubatoare pentru toate maternitatile din tara. Singurul lucru facut de Iohannis a fost sa afecteze programul de rezidentiat, a blocat Guvernul, a blocat numirea ministrului Educatiei.
Agricultura: am luat multe masuri pentru fermieri, subventia a fost acordata la timp, am creat 2300 de km de canale irigabile, programele pentru tomate, programe care au avut impactul asteptat in toate zonele tarii. Am creat Casa „Unirea”, unde romanii pot sa aduca produse romanesti, unde stiu ca nu mai trebuie sa caute piete de desfacere. Ce a facut Iohannis? A blocat un ajutor de stat de 30 de milioane de euro pentru fermieri.
Diaspora: am vazut ca acum Iohannis pune mare accent pe votul din diaspora. Dar ce a facut pentru romani ca sa ii aduca acasa? Romanii s-au saturat de lozinci, vor lucruri concrete. Am implementat programul „Startup Diaspora”, am implementat programe in agricultura, am facilitat votul pentru romanii din diaspora, durata fiind de trei zile, dublata de votul prin corespondenta, am acordat suport in educatie pentru copiii romani din strainatate. Ce a facut Iohannis? Nu a avut nici macar o deplasare dedicata romanilor din diaspora. Chiar daca a fost in state in care avem multi romani, nu s-a intalnit cu ei, nu a vorbit despre venirea lor in Romania. Nu a facut nimic pentru consolidarea relatiilor cu cei plecati.
Sunt multe lucruri de spus despre blocajul permanent la adresa Guvernului, despre modul in care s-a raportat la romani, despre ura, dezbinare, „Guvernul meu”, „Parlamentul meu”, despre un presedinte dictator care niciodata nu a dat un interviu presei, un președinte care i-a privit pe romani cu aroganta, refuzand si azi o dezbatere in care sa se adreseze tuturor romanilor. E un președinte care nu intelege ca nu e președintele unui partid, ci al tuturor romanilor, care nu intelege ca nu trebuie sa vina sa jigneasca, ci sa vina cu solutii si sa redea demnitatea romanilor in interiorul si in afara granitelor. Romanii pot face bilantul realizarilor noastre, chiar daca Iohannis nu doreste o dezbatere nici cu mine, nici cu dumneavoastră.
As vrea sa raspunda la o serie de intrebari, nu pentru mine, ci pentru romani, care asteapta aceste raspunsuri. Una se refera la activitatea lui. Nu am sa il intreb ce a facut, ci de ce nu ati facut nimic in cei cinci ani de mandat, domnule Iohannis? Singura preocupare a fost bifarea unui nou mandat. Cum v-ati simtit sa primiti salariu fara sa faceti nimic pentru romani? O alta intrebare se refera la promisiunea facuta in campania din 2014: a promis ca va renunta la imunitatea oferita de functia prezidentiala. De ce i-ati mintit pe romani? Nu ati renuntat, nu ati facut un referendum pentru a renunta la imunitate. Eu nu am avut nevoie de imunitate in functia de premier. De ce va e frica sa renuntati la imunitate? Nu cumva dosarele penale pe care le-ati avut sau le aveti va sperie? Intrarea in Schengen: la Summitul de la Sibiu a promis ca vom intra in Schengen si il intrebam, va asumati acest esec al politicii externe? Sunt cinci ani de mandat in care acest lucru ar fi putut fi rezolvat. Romania indeplineste toate criteriile pentru a intra in Spatiul Schengen, dumneavoastră ne-ati reprezentat in Consiliul European, stiti ca e o decizie politica si ca puteati sa vorbiti cu sefii de stat ai tarilor care ni s-au opus? A declarat ca i-ar reeduca pe pesedisti, dar ar trebui mai intai educati. Romanii nu trebuie impartiti in functie de opiniile lor politice, nu trebuie jigniti, președintele trebuie sa fie al tuturor romanilor. Credeti ca asta e atitudinea pe care trebuie sa o aiba președintele tuturor romanilor? De fiecare data, cu un discurs extremist, a spus ca PSD trebuie sa dispara, primarii PSD trebuie sa dispara, dar atunci cum explicati protocolul semnat cu Adrian Nastase intre 2002 si 2004 tot cu PSD? Cum explicati ca in 2009 ati vrut sa fiti prim-ministru din partea PSD? Sa intelegem ca va intereseaza ceea ce va avantajeaza, indiferent de culoarea politică, ca nu conteaza PNL, PSD, USR, UDMR, decat cine va ofera sustinere pentru o functie in stat? Sper ca in aceasta seara Iohannis sa raspunda la aceste intrebari.
O ultima intrebare, nu vreau sa il obosesc, pentru ca oboseste repede si nu e dispus la efort: domnule președinte, nu ne-ati lamurit nici pana astazi de unde stiu cei din jurul dumneavoastră ca trebuie sa ma pregatesc pentru o dezbatere cu procurorii? Aceasta e justitia independenta pe care o vreti in Romania? Ati vorbit de independenta justitiei, dar ati intervenit cand ati cerut schimbarea sefului DIICOT sau desfiintarea Sectiei Speciale. Un președinte trebuie sa fie in favoarea statului de drept, dar si pentru garantarea drepturilor cetatenilor. Ce ati facut cand ati vazut ca au existat abuzuri? Care a fost pozitionarea dumneavoastră? Nu am vazut nimic din toate aceste lucruri care ii intereseaza pe romani. Cred si acum ca e necesara o dezbatere, ca avem aceasta responsabilitate pentru romani, pentru presa din Romania. Cred ca in ultimele zile Iohannis ar trebui sa dea dovada de respect, nu de lasitate si sa venim in fata romanilor asa cum suntem si sa decida romanii care dintre noi merita sa ocupe aceasta functie, pentru ca aceasta fuga a dumneavoastră de a veni in fata poporului arata ca aveti multe de ascuns, arata ca m-ati denigrat atata timp, dar si ca va e teama de confruntarea care ar demonstra ca etichetele puse mie vi s-ar potrivi dumneavoastră. Haideti sa avem aceasta confruntare in fata romanilor, fara sa ii selectam pe cei care merita sau nu sa participe!
Reporter: Din bilantul dumneavoastră lipseste justitia. Va asumati asaltul asupra justitiei facut de PSD?
Viorica Dancila: Nu imi asum aceste lucruri. Nu ati vazut prim-ministrul Viorica Dancila asaltand justitia. Cred ca intrebarea trebuie pusa lui Iohannis. Eu nu am intervenit niciodata in justitie, iar cand ministrul Justitiei a incercat sa intervina am corectat acest lucru. Justitia trebuie facuta de magistrati. Președintele nu trebuie sa intervina in justitie, pentru ca trebuie sa fie un model.
Reporter: Sunteti președintele executiv al PSD.
Vd: Toate deciziile se iau in forul statutar al partidului. Nu pot sa iau eu o decizie, exista democratie in PSD, nu dictatura. Nu trebuie sa ma intrebati pe mine ce s-a intamplat in Parlament.
Reporter: Exista ingrijorari privind ascensiunea Chinei. Banii chinezilor trebuie investiti in proiecte strategice in Romania, cum ar fi 5G?
Viorica Dancila: Cred ca trebuie sa avem o relatie corecta cu China, bazata pe recunoasterea intereselor noastre legitime. Legat de 5G, nu se putea aproba fara prim-ministrul Romaniei. Eram la Bruxelles, am dat acordul pentru 5G si ministrii au semnat acest acord in urma discutiilor cu premierul. A existat dezinformarea ca 5G a fost facut de președinte, exclus! Uitati-va in legislatie, poate fi facut doar de premier.
Reporter: Cand a fost adoptata prima Constitutie a Romaniei?
Viorica Dancila: Vreau intrebari legate de politic, dar va raspund, in 1991, apoi modificata in 2003.
Reporter: Stiti cazul doamnei Camelia Smicală?
Viorica Dancila: Cunosc cazul, am vorbit cu doamna Camelia, e un caz care pe mame le misca foarte tare, voi face tot ce depinde de mine sa ajut o mama care lupta pentru copiii ei.
Reporter: Ati votat impotriva ridicarii sanctiunilor pentru Federatia Rusa. Ne detaliati masurile?
Viorica Dancila: Vorbiti despre embargou? Nu am votat impotriva! Trebuie sa revenim la mecanismul de lucru din Parlamentul European, unde deciziile se iau de catre grupul din care faci parte. De multe ori se stabileste un vot in cadrul grupului politic. A trebuit sa mergem conform deciziei din grupul politic. Daca s-a adoptat o anumita linie privind Federatia Rusa, din punct de vedere al negocierii, ne-am aliniat deciziei, deci probabil acea a fost decizia grupului politic. Embargoul a avut tentative de a fi ridicat si acest lucru a fost discutat in grupurile politice si a fost un vot, multe argumente fiind cele din punct de vedere agricol, multe dintre produsele din UE mergeau in Rusia si din partea fermierilor a fost o presiune pentru ridicarea embargoului.
Reporter: Considerati ca Dragnea a fost un om bun sau rau?
Viorica Dancila: Care considerati ca e mai nociv, Basescu sau Iohannis? Orice opinie e interesanta din partea presei. Ne asumam fiecare lider al partidului, cu bune si rele. Invatam sa nu mai repetam greselile liderilor nostri. Liviu Dragnea a avut si lucruri bune, si rele, sa nu uitam programul de guvernare si castigarea alegerilor cu un procent mare. A adus unitate in randul organizatiilor din teritoriu.
Reporter: Cum catalogati relatia cu Rusia si cu China?
Viorica Dancila: Eu cred ca trebuie sa avem o relatie corecta cu Rusia si China, bazata pe respect reciproc. Investitiile Chinei in Romania sunt necesare, avand in vedere ca relatia de prietenie este foarte veche. In acelasi timp, trebuie sa tinem cont de liniile de actiune la nivel european. O relatie corecta insemna o relatie bazata pe dialog.
Reporter: In calitate de președinte, veti semna memorandumul pentru ambasada din Israel?
Viorica Dancila: Am spus ca sunt de acord cu mutarea ambasadei la Ierusalim. Voi face o analiza, dar cred ca atata timp cat partenerul nostru strategic SUA a mutat ambasada, si noi putem sa avem aceeasi initiativa. Cred ca fiecare stat are aceasta optiune de a-si stabili ambasada. Voi cere din nou opiniile institutiilor abilitate. Am avut un memorandum in care am cerut parerea ministerelor, dar a trecut o perioada de atunci, e normal sa avem o situatie de la momentul respectiv. Ce pot sa spun este ca nu o sa incalc nici o prevedere legala.
Reporter: Va asumati Unirea cu Republica Moldova?
Viorica Dancila: Acest deziderat a fost ratat de Iohannis, nu l-am vazut de multe ori acolo. Atata timp cat am detinut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, am fost avocatul Moldovei in institutiile europene. Trebuie sa ii ajutam sa indeplineasca conditiile de aderare si acest lucru ar duce la Unire, dar in ce ma priveste, ca președinte, voi face tot ce pot ca acest lucru sa devina realitate.
Reporter: Cum convingeti tinerii sa iasa la vot duminica?
Viorica Dancila: Eu vreau sa fac o paranteza: sunt multi care spun ca ne pleaca tinerii si medicii, ca pleaca multi romani afara, dar nu as vrea sa plecam doar de la o constatare. Trebuie sa cream conditii ca cele din statele membre UE pentru ca romanii sa se intoarca. Cat am fost premier am crescut salariile pentru ca ei sa aiba un salariu decent in propria tara, am aratat respect pentru părinții și bunicii noștri, mi s-a parut un lucru de normalitate, am investit fonduri pentru comunitatile locale. Trebuie sa le spun ca vor avea un președinte care o sa fie vocea celor care au plecat din tara, care va face tot ce e posibil pentru un trai mai bun in propria tara. Cred ca aceste lucruri trebuie stiute de tineri, caci cat am fost premier am implementat programe speciale pentru tineri. Președintele Romaniei trebuie sa ii faca mandri ca sunt romani, oriunde s-ar afla. Avem tineri bine pregatiti, dar nu au avut un președinte care sa ii reprezinte cu demnitate, care sa nu mearga sa dea socoteala in institutiile europene, ci sa lupte pentru propria tara. Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene a fost un pas in acest sens.
Reporter: Ce le spuneti tinerilor care nu au avut norocul sa aiba o mama premier care sa ii puna la Curtea de Conturi?
Viorica Dancila: Nu eu l-am angajat, a fost angajat inainte de a deveni eu premier. Sa nu mai legam activitatea copiilor de parinti, nu in toate cazurile e valabil. Fiul meu a fost foarte atacat in ultima perioada, a avut o vina si pentru ca a fost adoptat, este un copil care nu iese in spatiul public si niciodata nu s-a raportat la politica. Nu vrea decat sa il las sa isi urmeze cursul vietii. De multe ori mi-a spus ca pentru el faptul ca mama e premier nu e un lucru bun, de multe ori e izolat. Viorica Dancila, președintele Romaniei, ii va considera pe toti tinerii ca pe propriii copii.
Reporter: A fost o coincidenta ca a primit acest loc de munca?
Viorica Dancila: Nu eram premier in acel moment, nu stiam daca voi fi propusa, a fost optiunea lui. Niciodata nu mi-a spus dinainte unde merge tocmai pentru a se feri de aceste lucruri si pentru a demonstra ca poate sa se descurce pe propriile lui picioare.
Reporter: Ati trimis pe 2 februarie 2017 un mail catre europarlamentari in care ati explicat de ce nu e periculoasa OUG 13.
Viorica Dancila: Nu eram atunci premierul Romaniei. Trebuia sa explic, pentru ca au fost atatea atacuri din partea Monicai Macovei, care zugravea tara noastra intr-un mod care nu ne facea cinste. O sa vedeti ca mailuri nu am trimis numai eu, toti trimit pentru a clarifica anumite situatii. Nu mai stiu ce am trimis intr-un mail de atunci, haideti sa vorbim despre perioada in care am fost premier. Europarlamentarii de la PNL au adus in discutie Romania in Parlamentul European, nu trebuie sa mergem sa ne judece toate statele membre, asa ca trebuia sa imi apar tara si sa spun ca Romania nu e asa cum spun unii.
Reporter: In acest mail ati sustinut OUG 13. Acum o mai sustineti?
Viorica Dancila: Acea OUG a fost declarata constitutionala. Legal, nu vad sa fie probleme. Acum cred ca nu e oportuna si nici nu as putea sa dau o astfel de OUG, a fost un referendum in urma caruia nu se mai pot da ordonante pe justitie.
Reporter: Au aparut critici aduse PSD. Cum vedeti un partid care a avut in frunte un cercetat penal care ulterior a fost condamnat?
Viorica Dancila: Am spus ca fiecare președinte al partidului a avut lucruri bune si rele. Justitia a intervenit, nu am ce sa comentez, dar pentru corectitudine, cum vedeti dumneavoastră un președinte care are nu stiu cate dosare, care se judeca cu batranii pentru o casa pierduta? Liviu Dragnea a platit pentru ce a facut, dar cum plateste Iohannis pentru ca a calcat in picioare legea fundamentala? Hai sa avem o abordare corecta, acum avem un președinte care a incalcat separarea puterilor in stat, care vrea puterea absoluta in Romania, care este seful Executivul si vrea sa conduca tot ce e in aceasta tara. A cerut schimbarea sefului DIICOT, a cerut desfiintarea Sectiei Speciale, de ce nu avem o abordare corecta si fata de acest președinte? Dragnea a platit, dar ce se intampla cu Iohannis?
Reporter: Enumerati cateva articole de Constitutie incalcate de Iohannis?
Viorica Dancila: A incalcat decizia CCR. CCR a spus ca „de indata” trebuie sa numeasca ministrii interimari. I-a numit? A sfidat efectiv Constitutia.
Reporter: Deficitul la 10 luni arata ca s-a depasit 2,8% din PIB. Sunteti responsabila pentru asta?
Viorica Dancila: Noi inchideam in limita de deficit pana la finele anului. La fel a fost si in 2018, am fost acuzati ca nu ne incadram in tinta de catre aceiași oameni care spun aceste lucruri astazi, au zis ca depasim 4%. Eu cred ca trebuie sa gaseasca metode si solutii pentru a guverna bine. Toate aceste lucruri, „gaura neagra”, „doua bugete”, ne fac rau ca tara, pentru ca afirmatiile lui Citu au dus la cresterea euro. Nu sunt acolo sa se planga de greaua mostenire, daca nu sunt in stare sa ii lase pe altii care pot sa faca acest lucru. Pentru a demonstra acest lucru, daca ce ati spus e adevarat, de ce refuza ministrii din cabinetul Orban o dezbatere cu ministrii din cabinetul Dancila? Refuza pentru ca stiu ca dezinformeaza si vin cu minciuni in spatiul public pentru a-si ascunde incompetenta.
Reporter: Ati spus ca Iohannis nu vrea sa se confrunte cu o femeie. Nu e un lucru sexist?
Viorica Dancila: Pana acum, Iohannis a cerut o confruntare cu Ponta in 2014. Dumneavoastră ce ati crede in locul meu? Sunt singura femeie care a intrat pana acum in turul 2, daca cu un barbat a acceptat o confruntare, de ce nu a acceptat si cu o femeie? Consider ca este las si nepregatit si aceasta confruntare va arata adevarata fata a lui Iohannis.
Reporter: Care sunt dosarele lui Iohannis?
Viorica Dancila: Stiu ca a pierdut o casa pentru ca acolo se spune de fals si uz de fals. Daca apar asemenea informatii, e datoria lui Iohannis sa vina in spatiul public si sa arate ce este adevarat si ce nu, de ce s-a judecat cu cei doi batrani, oameni care mi s-au parut disperati. Sunt foarte multe dosare, nu le am acum la indemana, o sa trimit la adresa dumneavoastră toate dosarele pe care le are Iohannis.
Reporter: Lasand la o parte lupta PNL cu PSD, ne indicati un top 3 prioritati pentru tara?
Viorica Dancila: Nu este o lupta intre PSD si PNL, ci intre „romanii mei” si ceilalti romani, pentru ca Iohannis a impartit romanii. Iohannis nu i-a reprezentat pe toti romanii, ci doar PNL. Prima prioritate e legata de un referendum pe imunitate, o sa fac eu ce a promis Iohannis acum cinci ani. A doua e Schengenul, a treia e legata de vizele pentru SUA, a patra este MCV, pentru ca consider ca e o abordare incorecta, nu poti sa aplici decizii europene doar pentru doua state membre. Eu doresc sa nu existe state de rang unu si de rang doi. Vreau o politica externa bazata pe dialog si cooperare nu doar in interiorul UE, ci si cu state terte cu care nu mai avem dialog de mult timp. Intern, vreau sa asigur o politica bazata pe bunastare si pe cresterea nivelului de trai. Vreau sa aduc consens, sa existe o relatie interinstitutionala corecta. Președintele este cel care ne reprezinta in Consiliul European, s-a intalnit cu Angela Merkel, de ce nu a vorbit niciodata despre Schengen? Eu cred ca aceste lucruri trebuiau discutate, trebuia negociat, pentru ca la nivel european principala arma e negocierea. Cand mergi in SUA, negociezi vizele pentru Romania, nu vii cu o sapca si trei poze! Oamenii asteapta lucruri concrete, nu asta trebuie sa faca președintele Romaniei. Cum e posibil ca președintele sa aiba 25 de vizite externe in cinci ani? De ce premierul a putut sa aiba peste 40 de vizite externe in doar un an si noua luni? Cred ca trebuie o alta abordare, una in interes national, nu unul personal.
Reporter: Daca va fi un guvern de alta culoare politica, ce veti face?
Viorica Dancila: Majoritatea parlamentara va stabili Guvernul si o voi respecta, pentru ca asta e democratia. Indiferent de culoarea politică, trebuie sa ai dialog cu premierul, cu ministrii, pentru a gasi solutiile ca sa nu avem o politica de austeritate. A lipsit consensul pentru romani si nu asta e abordarea pe care trebuie sa o aiba președintele.
Reporter: V-ati dezis de PSD cand a facut lucruri mai putin bune. Va deziceti de promisiunile neindeplinite, cum ar fi spitalele regionale?
Viorica Dancila: Nu stiu de unde interpretati ca ma dezic de PSD! Sunt membru PSD de 23 de ani si sunt mandra ca sunt pesedista, pentru ca PSD a fost la guvernare si mereu am vorbit de crestere economica in guvernarea noastra. Nu am sa ma dezic niciodata de colegii mei. Nu am spus ca am avut o guvernare perfecta, ci eficienta, mai aveam un an si ne-am fi achitat de toate promisiunile facute. Am realizat 80% din masurile pe care ni le-am propus din programul de guvernare cu care am venit in 2016. Hai sa vorbim de salariile medicilor, de dotarea spitalelor cu aparatura performanta, sa spunem ca am deschis spitale, in timp ce altii au inchis spitale. Legat de spitalele regionale, s-a discutat mult despre ele, a fost o alocare de 150 de milioane de euro. BEI, pentru studii, a emis o factura de 130 de milioane de euro. Au ramas 20 de milioane pentru trei spitale. Pentru fiecare spital aveam nevoie de 460 de milioane de euro, in timp ce un spital la Bruxelles identic cu acestea avea o alocare de 280 de milioane. Era o prioritate sa nu depasim deficitul bugetar. Deci eu consider ca am facut tot ce am putut pentru ca spitalele sa devina realitate. Unii au construit, au dotat spitale, altii le-au inchis. Ne ingrijoreaza programul de guvernare al lui Ludovic Întâiul, care spune ca va comasa spitale. Intrebati-i pe cei de la Spitalul de la Sacele, deschis de guvernarea PSD, va vor da toate detaliile.
Reporter: O sa vă pun o intrebare in engleza despre Visa Waiver.
Viorica Dancila: O sa va raspund in romana, sunt foarte multi romani care se uita la noi in acest moment si nu as vrea sa ducem in derizoriu aceasta dezbatere.
Reporter: Este in fisa postului sa va intalniti cu alti președinti si sa vorbiti in engleza.
Viorica Dancila: Angela Merkel, in toate intalnirile cu omologii ei, vorbeste in limba germana.
Reporter: Regele Iordaniei nu a mai venit in Romania, au fost multe critici dupa declaratia cu ambasada Israelului.
Viorica Dancila: Am o relatie buna cu tarile arabe, cu tarile din Golf. Am vazut aceasta dezinformare si am vazut ca președintele a spus ca de aceea nu am obtinut statutul de membru nepermanent in cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Din 193 de tari, 22 de tari sunt arabe, dar ce a facut președintele pentru a convinge celelalte state ca meritam sa facem parte? Ati vazut vizitele facute in statele arabe in care am deschis comertul cu carne de oaie pentru tarile arabe, deci haideti sa nu incercam sa cream un conflict care nu exista.
Reporter: Sebastian Lazaroiu vede tot felul de promptere aici!
Viorica Dancila: Ar fi o lipsa de respect sa apelez la astfel de practici, nu exista niciun prompter, nu voi face asa ceva si nu voi face. Va garantez ca in ceea ce ma priveste nu exista asa ceva.
Reporter: Dumneavoastră v-ati scris discursul de la inceput?
Viorica Dancila: Nu exista un discurs scris, am bifat doar domeniile ca sa nu uit ceva. Nu am citit de pe foi, am vorbit si am raspuns liber oricarei intrebari.
Reporter: Cand ati mers ultima data cu transportul in comun?
Viorica Dancila: Am calatorit cu transportul in comun, un bilet cu metrou costa 2 lei, cu autobuzul nu am mers, dar stiu ca e 1,3 lei, parca. Nu am calatorit de curand, fiind premier.
Reporter: Ce parere aveti despre majorarea varstei de pensionare?
Viorica Dancila: Trebuie sa ne raportăm la cat muncesc romanii, la cat munceste o femeie, pentru ca pe langa munca ei, vine acasa, munceste si in familie si trebuie ii sa dam sansa ca atunci cand iese la pensie sa se bucure de ea cat mai mult timp. Trebuie sa luam in considerare multi factori, sa discutam cu cei care pot veni cu opinii pliate pe realitate. E usor sa spui ca cresti varsta de pensionare, dar oamenii nu sunt cifre, sunt oameni care asteapta sa apuce pensia. Sa ne gandim intai la oameni si apoi cum putem sa ii sanctionam pentru ca guvernarea e ineficienta! Nu am toate datele, trebuie o abordare bazata pe multe aspecte, dar vreau sa va spun ca eu nu am propus cresterea varstei de pensionare, cei care vor acest lucru trebuie sa isi argumenteze fundamentat decizia. Cand iei o decizie, trebuie sa aiba in spate anumite argumente.
Reporter: Ati spus ca OUG 13 e constitutionala, dar judecatorii au spus ca OUG 13 nu mai era in vigoare, deci CCR nu are competenta de a judeca pe fond.
Viorica Dancila: Haideti sa revenim in 2019! In acest fel, de ce nu veniti cu lucruri care tin de momentul in care eram consilier local? CCR a respins exceptia de neconstitutionalitate. Cum sa imi asum eu OUG 13? Eram eu premier, eram eu ministrul Justitiei? Nu lipiti de mine lucruri care nu imi apartin. Nu am emis-o eu, nu eram ministru, nu sunt parlamentar. De ce nu intrebati un membru PSD din nu stiu ce comuna ce e cu OUG 13? Hai sa vedem care sunt limitele in care putem actiona.
Reporter: L-ati gratia pe Liviu Dragnea?
Viorica Dancila: Nu voi gratia pe nimeni acuzat de coruptie, fapte de violenta, trafic de persoane, viol. Am venit cu o propunere de inasprire a pedepselor legate de aceste fapte. Singura exceptie ar fi cea legata de o mama care a facut un lucru minor si e asteptata de copii acasa. Asta as face, as gratia acea mama.
Reporter: De ce v-ar crede lumea, avand in vedere ca ii datorati multe lui Dragnea?
Viorica Dancila: De ce l-ar vota pe Iohannis, stiind ca e acuzat de fapte de coruptie, ca a intervenit in justitie? E aceeasi intrebare. Eu am preferat mereu adevarul in locul minciunii, am luat decizii pentru toti romanii, am luat decizii in calitate de premier si pentru cei care ma urasc, si pentru cei care ma iubesc, am luat decizii indiferent de culoarea politică si voi fi un președinte al tuturor romanilor.
Reporter: Daca puneti mana pe telefon, catre cine ati suna in exterior?
Viorica Dancila: Ar fi multi, dar va dati seama ca as suna catre omologii mei premieri. As putea sa sun la Borisov, la Vucic, din Balcanii de Vest sunt foarte multi, va garantez ca fiecare mi-ar raspunde. Mi-ar raspunde si din tarile arabe si sunt convinsa ca mi-ar raspunde lideri ai institutiilor europene, pentru ca am gestionat bine președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. S-a creat perceptia ca daca esti patriot nu esti bun european.
Reporter: Aveti regrete sau va reprosati ceva in legatura cu alegerile din mai si problemele din justitie?
Viorica Dancila: Vreau sa va spun ca in calitate de președinte voi condamna abuzurile, ca președintele are obligatia sa respecte statul de drept, dar si libertatile cetatenilor. Au fost abuzuri, au fost protocoale, cat voi fi președinte nu le voi permite, pentru ca toate acestea trebuiau sanctionate in primul rand de președinte.
Reporter: Ati avut vreun dialog cu Iohannis in ultimele saptamani?
Viorica Dancila: Nu am avut dialog. Atunci cand am preluat mandatul am crezut in consens, am crezut ca pot vorbi pe obiective importante pentru tara cu președintele, am crezut ca avem credibilitate amandoi si am sa dau un exemplu: ne-a chemat la Cotroceni pe mine, pe Olguta Vasilescu, pe Eugen Teodorovici, si am explicat ca avem bani de pensii si salarii, ca fiecare crestere e dublata de o proiectie financiara, dar nici nu am plecat de acolo si a mers pe aceeasi dezinformare, spunand ca nu sunt bani de pensii si salarii. Mi-am dat seama ca președintele va spune mereu ce il avantajeaza personal si electoral, deci nu am avut un dialog. Orice discutie s-a soldat cu o solicitare de demisie a prim-ministrului, nu e normal sa fie dusmanul executivului, sa fie dusmanul legislativului. Am vazut cate legi importante au fost respinse de președinte, legi pe care romanii le asteptau.
Reporter: Care este cea mai mare temere a dumneavoastră?
Viorica Dancila: Ma tem doar de Dumnezeu si de faptul ca as putea sa dezamagesc romanii, pentru ca eu cred ca atunci cand oamenii cred in tine, responsabilitatea e mult mai mare.
Reporter: Avem o problema cu pesta porcina. Tot ce mancam este din import. Am aflat ca in Bulgaria se pot consuma animalele care nu sunt bolnave, avand o derogare. Romania nu a cerut-o.
Viorica Dancila: Stiti bine ca pesta porcina a fost in Spania 30 de ani. Guvernul a luat toate masurile si a pus in prim plan oamenii, pentru ca pentru noi sunt importanti cetatenii. Am izolat focarele si am luat masuri pentru a impiedica raspandirea pestei. Am facut tot ce e posibil sa nu se extinda pesta in toate zonele tarii. Nu stiu despre solutia pentru Bulgaria, dar mi-e greu sa cred ca exista targuri in care sa se mearga cu animale bolnave. Aveti aceasta informatie ca in Romania e interzis peste tot? In zonele in care avem focar e normal sa nu dam voie sa se sacrifice animalele, nu putem sa ne asumam niciun risc. E important sa respectam toate normele. Spuneti ca nu are nicio influenta asupra oamenilor? Nu sunt medic, dar unde e focar de pesta, nu a fost voie sa se consume carne de porc.
Reporter: Cine va fi presedinte luni?
Viorica Dancila: Eu sper ca si Iohannis sa voteze Viorica Dancila!
Reporter: De cate ori ati recomandat membrilor PSD sa voteze pentru urmarirea penala in Parlament?
Viorica Dancila: Eu cred ca fiecare senator sau deputat are o responsabilitate fata de votanti, fata de cei care l-au trimis in Parlament. Nu am incurajat niciodata pe cineva care sa voteze pentru pastrarea imunitatii unei persoane. Eu nu am avut imunitate si voi fi președinte si nu vreau imunitate. Cum s-a facut referendum pentru OUG pe justitie, se poate face un referendum si pentru ca președintele sa nu aiba imunitate.
Reporter: In ultimul raport MCV se discuta despre ultimele cazuri de acest gen!
Viorica Dancila: Nu sunt membru al Parlamentului. Eu conduc un partid, dar in orice partid exista democratie, nu pot sa impun anumite lucruri. Deciziile nu se iau de un singur om, ci se iau prin discutii cu liderii din teritoriu.
Reporter: Aveti un proiect care s-a nascut de la dumneavoastră si a fost dus la bun sfarsit?
Viorica Dancila: Obligatia mea a fost sa pun in practica programul de guvernare si am facut asta cu multa atentie. A existat o foaie de parcurs. Am vrut sa schimb unii ministri care nu s-au incadrat in termene, tocmai pentru ca obiectivul unui prim-ministru este sa se tina de cuvant in fata cetatenilor. Pentru mine a fost important sa ajut comunitatile locale care au nevoie de dezvoltare si am facut asta indiferent de culoarea politică. Faptul ca am reusit sa achit toate facturile pe PNDL 1 si 2 este un lucru foarte bun.
Reporter: Cum veti colabora cu actuala majoritate?
Viorica Dancila: Voi avea discutii cu premierul Romaniei, indiferent de culoarea politică, nu voi face greseala pe care a facut-o Iohannis, nu voi iesi in spatiul public sa critic guvernul. Ceea ce declara președintele este preluat si de alte state membre si genereaza neincredere. Nu vreau „guvernul meu”, vreau guvernul pe care il da majoritatea parlamentara, pentru ca asa respect votul romanilor.
Reporter: De ce nu v-ati dus acum la consultari daca vreti sa colaborati?
Viorica Dancila: Președintele a chemat cei sase barbati de stat sa darame guvernul, tot ei erau cei care trebuiau sa asigure majoritatea pentru formarea unui guvern. De ce sa ma duc? Nu avem ce cauta, am intrat in opozitie si vom face o opozitie activa.
Reporter: Circula imagini cu dumneavoastră cand doar il asistati pe Dragnea in conferintele de presa.
Viorica Dancila: Credeti ca Dragnea avea nevoie de asistenta din partea mea? Intrebarile erau adresate presedintelui, era normal sa vorbeasca in numele partidului. Daca mi se adresa o intrebare, raspundeam eu. Daca ma intrebati acum ceva, e normal sa va raspunda Teodorovici sau Olguta Vasilescu?
Reporter: Cristian Diaconescu spunea ca la ONU ati alergat dupa Regele Iordaniei pentru o poza cu dansul.
Viorica Dancila: E o stire falsa, nu s-a intamplat asa ceva. Va rog mult sa venim cu lucruri documentate. Daca aveti cel mai mic indiciu, ma indoiesc ca domnul Diaconescu a venit cu asemenea stire.
Reporter: Apropo de China, care e natura relatiilor dumneavoastră cu China, v-ati inconjurat de persoane filochineze.
Viorica Dancila: Scuzati-ma, dar aceasta abordare e tendentioasa si e total departe de adevar. 5G cine l-a aprobat? Guvernul – cu SUA. Pentru reactoarele 3 si 4 cu cine am semnat contractele? Cu SUA! Cunosc China, este normal sa avem relatii corecte si cu China, uitati-va la Germania, Austria, au relatii foarte bune cu China. Noi suntem deschisi dialogului si trebuie sa avem relatii corecte cu toate tarile. Trebuie sa fim foarte atenti la afirmatiile pe care le facem, pentru ca Romania trebuie sa aiba relatii bune cu toate statele. Am multi prieteni, nu pot sa le spun in cine sa creada, dar e important in ce cred eu, eu cred cu tarie in UE si in SUA si am demonstrat prin fapte acest lucru.
Reporter: Ati beneficiat de lobby israelian pentru a merge in SUA?
Viorica Dancila: Am fost in SUA pentru ca trebuia sa semnam acordul pe energie nucleara. Cred ca acest lucru se poate verifica, nu am fost sa ma plimb, nu am fost sa vin cu poze, a fost important ce fac pentru români și România.
Reporter: Lideri ai PSD au dat declaratii xenofobe. Le aprobati?
Viorica Dancila: Nu am aprobat niciodata declaratii extremiste, asa cum nu am aprobat declaratiile lui Iohannis, care vrea sa extermine primarii PSD. Nu am aprobat niciodata si nu m-ati auzit cu declaratii antisemite, vorbind de „niste evrei”. Am avut o abordare corecta, europeana si politicoasa. Eu cred ca Iohannis trebuie sa dea explicatii privind aceasta abordare, pentru ca e președintele Romaniei, nu putem cere cetatenilor sa se dezica de anumite abordari cand vii cu un discurs extremist.
Reporter: De ce in cinci ani PSD nu a luat atitudine fata de Iohannis si nu l-ati suspendat?
Viorica Dancila: Am detaliat cand a incalcat Constitutia, cum era sa il suspend? Eu sunt președintele partidului din 29 iunie, eu raspund pentru ce am facut eu. Este inadmisibil ca in Romania sa faci plangere premierului pentru un parteneriat strategic cu Israel. Ludovic Intaiul ar trebui sa explice cine l-a indemnat sa faca acest lucru. Eu vreau sa raspund despre anumite lucruri facute dupa ce am preluat conducerea PSD. Nu puteam sa il suspend cu o luna inainte de alegeri, dar il vor suspenda romanii pe 24 noiembrie. Sunt decizii luate in Parlament, iar eu nu sunt membru al Parlamentului. Colegii au avut argumente pentru o decizie sau alta. Iohannis a spus ca daca il suspendau castiga electoral, deci nu conteaza pentru el decat punctele electorale. Poate ca PSD nu a vrut sa ii dea aceste puncte electorale!
Reporter: Luni va depuneti mandatul din fruntea PSD?
Viorica Dancila: Luni voi fi președintele Romaniei. Cred in romani si in puterea binelui in fata raului. Cred in onestitate si ca de data asta romanii vor alege un președinte al tuturor.
Reporter: Pentru maghiari aveti un mesaj?
Viorica Dancila: Președintele trateaza comunitatea maghiara cu aceeasi aroganta cu care ii trateaza pe romani. Eu m-am adresat mereu cetatenilor nostri, nu doar romanilor, pentru ca sunt si maghiari, si turci, voi fi președintele tuturor. Eu cred ca vor face ce e mai bine pentru minoritatea maghiara si vor vrea un președinte care sa li se adreseze si lor.
Reporter: Azi e ziua Barbatului. Ce mesaj aveti pentru barbati si pentru Iohannis?
Viorica Dancila: Sa fie puternici, sa nu jigneasca, pentru ca barbatii puternici nu jignesc femeile. Lui Iohannis i-as transmite sa nu fie las, sa accepte aceasta confruntare care e ceruta de toti romanii.
Reporter: Cum arata Romania normala a dumneavoastră?
Viorica Dancila: Pentru mine inseamna o Romanie si cu PNL, si cu PSD, si cu USR, si cu UDMR in care romanii sunt uniti, in care ne regasim toti in deciziile președintelui, in care exista respect pentru toti. Primul lucru pe care l-as face ar fi sa vin in fata romanilor si sa cer un referendum pentru a renunta la imunitate.
Reporter: De ce nu ati mers la dezbaterea presedintelui?
Viorica Dancila: Am luat in calcul ambele variante, mi-ar fi placut sa merg si sa ii cer sa renunte la aceasta aroganta si sa avem o dezbatere in fata presei selectate de el. Acceptam asta, dar am avut informatii ca vor exista foarte multe jigniri si lucruri urate, va exista o pozitie din partea președintelui care nu va pune dezbaterea pe primul loc si atunci am considerat ca nu e nevoie de circ. Romania a avut prea mult timp circ si am preferat o dezbatere deschisa cu toata presa. Am vrut sa nu impart romanii si presa in doua, asa cum face Iohannis.
Reporter: Unde erati in seara zilei de 10 august? In ce masura ati fost informata despre cele intamplate?
Viorica Dancila: In perioada aceea eram in concediu. Am trimis o cerere de concediu care a fost contestata la CCR. Nu eram in tara, eram in vacanta cu sotul meu. Prima mea grija a fost indreptata catre oameni, am spus sa nu fie oameni accidentati, loviti, nici de o parte, nici de alta. Cred ca justitia trebuie sa fie cea care sa stabileasca adevarul si cei care au gresit din Jandarmerie sau din grupurile agresive sa suporte rigorile legii.
Reporter: De ce nu ati marsat la desecretizarea raportului Jandarmeriei?
Viorica Dancila: A fost desecretizat in proportie de 90%, dar era o ancheta in curs. A venit ministrul de acum si a desecretizat si restul, dar DIICOT a avut acces permanent la dosar, deci nu inseamna ca poate fi facut public. Pentru mine si pentru toti romanii e important ca justitia sa actioneze cat mai repede pentru ca raportul sa fie facut public.
Reporter: Ce transmiteti electoratului PNL?
Viorica Dancila: As transmite un mesaj celor din PNL si i-as intreba daca se regasesc in mesajele transmise de Iohannis, daca cred ca cineva trebuie amenintat cu catusele, daca cred ca atunci cand ai un contracandidat din alt partid, trebuie sa il ameninti ca vor avea o dezbatere cu procurorii. Cred ca multi nu se regasesc in discursul lui. Sunt de acord cu faptul ca Iohannis refuza o dezbatere in turul 2? Sunt multe intrebari pe care si le pun cei care au votat in turul 1 cu el.
Reporter: Cate sanse va dati acum fata de inceputul campaniei?
Viorica Dancila: Nu a fost usor la inceput, stim bine ca a trebuit sa recuperam din increderea oamenilor intr-un timp scurt. Multi nu ne-au dat sanse sa intram in turul 2, dar am intrat, am aratat ca oamenii cred in noi si acum sansele sunt foarte mari sa castigam. Vom castiga pentru ca oamenii au vazut abordarea pe care a avut-o Viorica Dancila si cea pe care a avut-o Iohannis. Eu cred ca niciun lider nu poate sa garanteze ca membrii de partid vor merge in directia indicata de ei. Fiecare om se va gandi la familia lui si va vota ce e mai bine pentru sot sau sotie. E un vot pe care romanii il vor da pentru ei si asta ma face sa cred ca vom castiga.
Reporter: Ati spus ca acum sunteti cea reala, nu cand presedintele PSD era Liviu Dragnea.
Viorica Dancila: Acum decizia e si in calitate de președinte de partid, si de premier, iar cand nu era președintele de partid premier existau mereu dispute, ca in cazul guvernului Grindeanu sau Tudose, cand mereu existau divergente. Acum pot sa iau decizii, pentru ca cele doua functii apartin aceleiasi persoane.
Reporter: Ati mers la Dragnea sa il vizitati?
Viorica Dancila: Nu l-am vizitat. Nu am vorbit cu el.
Reporter: Ati avut o relatie de partid cu dumnealui, ce i-ati reprosa?
Viorica Dancila: Nu vreau sa ii reprosez nimic niciunui fost lider, dar am invatat din greselile facute si cred ca urmatorul lider va invata din greselile facute de mine.
Reporter: In iunie spuneati ati facut greseli de exprimare pentru ca erati timorata.
Viorica Dancila: Am facut greseli pe care mi le asum, dar un lucru e clar, ca greselile mele au fost scoase atent in spatiul public. Luati discursul de la Baia Mare al lui Iohannis, sa vedeti cate greseli sunt acolo. A trebuit sa merg pe linia de partid in anumite lucruri, dar important e sa nu gresesti in masurile pe care le iei pentru romani si din acest punct de vedere nu am luat nici o masura impotriva romanilor.
Reporter: Cu o majoritate ostila, ii mai dati o sansa lui Iohannis ca premier?
Viorica Dancila: Majoritatea stabileste propunerea de premier, dar președintele trebuie sa vada daca sunt probleme de legalitate, nu de oportunitate. Voi explica de ce nu sunt de acord cu propunerea daca sunt probleme legale.
Reporter: Spuneati ca va asumati istoria partidului pornind de la Dragnea. Pentru Romania a fost toxic?
Viorica Dancila: Ne asumam istoria partidului pornind de la fiecare presedinte al PSD. Nu pot sa fac aceasta apreciere. Pentru Romania Iohannis a fost un președinte toxic? Aprecierea o fac romanii, pentru ca aprecierea unui membru al PSD poate fi subiectiva.
Reporter: Ati vorbit despre brutalitatea la adresa dumneavoastră si a PSD. Nu credeti ca la acest climat contribuie o parte din echipa dumneavoastră?
Viorica Dancila: De 15 ani am avut doi presedinti care au inoculat multa ura in societate. Eu nu sunt de acord cu afirmatiile unor colegi din echipa mea, fiecare si le asuma, dar as vrea sa ne raportam la cei doi candidati, unul care nu a jignit, care ii respecta pe membrii PSD, si celalalt care vine cu un discurs extremist si spune ca trebuie sa disparem.
Reporter: Vi se pare normal sa se foloseasca una dintre cele mai mari crime impotriva umanitatii din istorie ca proptea electorala?
Viorica Dancila: Am folosit-o eu? Cei care au folosit-o si-au cerut scuze, dar in campanie vi se pare normal ca portavocea lui Iohannis sa ma ameninte cu o dezbatere cu procurorii? M-am delimitat de toate aceste afirmatii si s-au cerut scuze legate de ele.
Reporter: Vreau sa afle si Putin raspunsul dumneavoastră in limba rusa legata de unirea cu Republica Moldova.
Viorica Dancila: Din pacate, nu cunosc rusa si va rog sa puneti intrebarea in romana. Sunt pentru unirea cu Moldova, dar in cadrul UE. Tin mult la Moldova, am aprobat multe investitii acolo si prima mea vizita a fost acolo tocmai ca sa dau un semnal de sustinere. Am avut sedinta comuna de guvern cu Maia Sandu si cu Pavel Filip, am incercat sa avem relatii bune. Romania a investit in Republica Moldova.
Reporter: De ce nu ati avut suficiente vizite in Moldova si in diaspora?
Viorica Dancila: In majoritatea tarilor in care am fost m-am intalnit cu diaspora, in Portugalia am inaugurat Piata Romania, a fost multa dezinformare din acest punct de vedere. Din partea mea exista multa deschidere si in calitate de președinte intalnirile cu diaspora vor fi o prioritate.
Reporter: Veti participa la sedintele guvernului, cum a participat Iohannis?
Viorica Dancila: Voi uza de aceasta indatorire cand guvernul va avea teme de politica externa sau de securitate nationala. Iohannis a venit sa participe la o sedinta de guvern, dar dupa ce am terminat ce aveam pe ordinea de zi in aceste domenii am oprit sedinta pana ca președintele a parasit-o. Trebuie sa intelegem ca exista separarea puterilor in stat.
Reporter: Veti ataca la CCR acele legi care vi se pare neconstitutionale?
Viorica Dancila: Pentru mine e important ca tot ce nu e constitutional sa nu fie aprobat. Este important sa aprob acele legi care ii ajuta pe romani si care duc la ridicarea nivelului de trai.
Reporter: Ce fel de președinte veti fi?
Viorica Dancila: Un președinte mediator, care sa lupte pentru tara lui, pentru români și România, care sa aduca echilibru si consens.
Reporter: Cum va fi relatia cu Orban?
Viorica Dancila: Interinstitutionala, cum ar fi cu orice guvern. Trebuie sa fie o relatie corecta si bazata pe o abordare constructiva.
Reporter: Unde veti merge in prima vizita ca președinte?
Viorica Dancila: In Republica Moldova.
Reporter: Presa relata ca ati facut lobby pentru Plahotniuc.
Viorica Dancila: Niciodata nu am facut acest lucru. Nu exista o lege a lobbyului, e ilegal sa faci asta. Nu sunt adepta ca cineva sa intervina in politica interna a altui stat. Nu as fi putut face asta, nu il cunosc, nu am avut nicio declaratie in acest sens.
Reporter: Pentru Visa Waiver rata de refuz e de 10%. Cum puteti sa ajutati la diminuarea ei?
Viorica Dancila: Prin dialog si argumente, asa cum a putut si Polonia, prin schimb de bune practici. Daca nu ne propunem asta, n-o sa reusim niciodata. Asa cum am avut curaj sa facem o comisie pentru aderarea la zona euro si sa ne propunem obiective concrete, asa trebuie tratat fiecare aspect important pentru Romania. Vom gasi metode pentru a realiza acest lucru, dar credeti-ma ca voi lupta cu toate fortele pentru acest lucru, nu ma voi duce in SUA doar pentru a face niste poze. Ma voi intoarce cu lucruri concrete pentru romani, pentru ca asa trebuie sa fie un președinte implicat.
Reporter: Ce credeti ca ar trebui sa se intample mai departe cu modificarile Codurilor Penale pe care le-ati aparat?
Viorica Dancila: Modificarile le-am aparat eu in Parlamentul European? De ce s-a discutat despre statul de drept? Au fost romani care s-au dus acolo ca sa isi critice tara si a trebuit sa mi-o apar pentru ca Monica Macovei si cei din PNL s-au dus sa vorbeasca despre Romania acolo. Ce voiati sa fac? Acest lucru va fi stabilit in Parlament, important e ce fac cei care au acum o majoritate.
Reporter: In forma actuala le-ati promulga?
Viorica Dancila: Nu pot sa va raspund, pentru ca nu cunosc toate detaliile. Trebuie facuta o analiza, nu sunt jurist, trebuie sa vorbesc cu ceilalti, de aceea cred ca trebuie sa avem consilieri foarte buni, pentru ca nu exista o persoana bine documentata in toate domeniile. Am uitat cand Monica Macovei a modificat 150 si ceva de articole intr-o noapte? Consider ca aceeasi abordare trebuie sa o avem pentru oricine, indiferent de culoarea politică, dar am vazut ca atunci nimeni nu a spus nimic.
Reporter: Ne puteti spune concret care sunt modificarile benefice?
Viorica Dancila: Nu sunt jurist si nu stiu care sunt modificarile avute in vedere sau adoptate. Stiu ca nu trebuie sa fac asta, nu trebuie ca președinte sa intervin in justitie, sa imi spun punctul de vedere, asta trebuie sa o faca cei din domeniu. Nu vreau sa vorbesc despre ce e bun sau rau, e ca si cum as influenta ce trebuie sa se intample in perioada urmatoare in justitie. Partea politica nu are de ce sa se implice in justitie.
Reporter: Cum e cu ceasul? Cate brose aveti?
Viorica Dancila: O sa fac un inventar, dar credeti-ma ca nu incalc legea. Pentru corectitudine, intrebati-l pe Iohannis cate meditatii a facut intr-un an ca sa isi ia cinci case! Si atunci va spun si eu cu ceasul, cu brosele, cu cerceii pe care ii am.
Reporter: Care este aria cercului?
Viorica Dancila: Pi ori raza la patrat. Toti inginerii din Romania stiu matematica si, contrar celor afirmate in spatiul public, am terminat cu 9. Daca vreti sa vorbim de matematica, va stau la dispozitie dupa conferinta de presa.
Reporter: Un roman oarecare isi permite un ceas de 5000 de euro?
Viorica Dancila: Daca a fost membru al Parlamentului European noua ani, isi poate permite si mai multe. Tot ce am facut pot justifica, fie prin imprumuturi, fie prin salariul sotului meu.
Reporter: In sedinta CEX din iulie ati spus ca Dragnea v-a izolat in Guvern. Cum credeti ca veti fi președinte daca sunteti intimidata?
Viorica Dancila: Izolat e sinonim cu intimidat? Am spus ca m-a izolat separand executivul de deciziile de partid, in acest sens am spus-o, dar nu inseamna ca am fost inchisa in Palatul Victoria. Faptul ca a existat un președinte de partid si un alt premier a fost motivul luarii unor decizii care uneori nu au fost in aceeasi directie.
Sper ca asemenea intalniri sa devina o obisnuinta, presa trebuie tratata corespunzator, sunteti a patra putere in stat si, indiferent de functia ocupata, trebuie sa aratam respect pentru presa. Multumesc si sper ca am putut lamuri dintre intrebarile pe care le aveati!