Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a cerut marţi, 21 ianuarie 2020, demisia ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, pe motiv că acesta a susţinut că există posibilitatea unei crize în România.
„Domnul Cîţu uită că este ministru de Finanţe şi a ieşit ieri cu o declaraţie extraordinar de gravă că există posibilitatea unei crize în România. Nu te joci cu asemenea cuvinte când eşti ministru de Finanţe. Ceea ce face un ministru de Finanţe, pe lângă gestiunea finanţelor şi economiei naţionale, este să dea semnale în piaţă. Semnalul dat de domnul Cîţu este unul grav, lucrurile vor merge în linia în care au mers după primele declaraţii, iar acest lucru nu poate să nu fie decontat şi la nivel politic. Un Guvern este instalat politic, dar guvernează pentru toţi românii. Recesiunea şi austeritatea anunţate de domnul Cîţu nu vor afecta doar electoratul PNL, vor afecta pe toţi românii”, a declarat Lucian Romaşcanu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.