Am discutat astăzi despre aceeași temă de a se stopa acest abuz de putere cu privire la modificarea legislației electorale. Tot astăzi am primit și răspuns de la Comisia de la Veneția, vor iniția demersurile și discuțiile în interiorul Comisiei, la sesizarea Comisiei de Monitorizare APCE. Aș dori să le mulțumesc socialiștilor europeni. După mult timp, au fost alături de noi și ne-au susținut și prin vot. Nu am nicio problemă, nu am avut nici în alte dăți, în cazul în care PSD în anumite momente nu a avut o comunicare sau a ajuns la anumite relații tensionate atât cu domnul Timmermans, cât și cu domnul Stanișev, eu o să îmi cer scuze, ca președinte interimar, nu am nicio reținere. În perioada următoare o să fac o deplasare la Bruxelles unde o să am discuții cu mai mulți socialiști europeni, inclusiv cu persoanele invocate mai devreme.

Am luat hotărârea ca până la motivarea Curții cu privire la alegerea președintelui Senatului să mergem cu unul dintre vicepreședinți, având și atribuții de președinte. Am luat hotărârea de a susține, alături de parlamentari, demersul privind trecerea moțiunii de cenzură, este prioritatea numărul unu a PSD în acest moment. Sunt trei forțe politice parlamentare care susțin acest demers, respectiv PSD, UDMR și Forța Națională. Mai avem negocieri în continuare în zilele următoare, avem și o strategie făcută împreună cu colegii mei din teritoriu, punctual cu anumiți parlamentari independenți sau neafiliați.

 

Întrebare: Pe câte voturi vă bazați în acest moment?

Marcel Ciolacu: Matematic, în acest moment sunt 232 de voturi.

 

Întrebare: De unde sperați să vină celelalte voturi?

Marcel Ciolacu: Repet, continuăm negocierile atât cu forțe politice, cât și cu parlamentari neafiliați.

 

Întrebare: Aveți garanția că toți parlamentarii PSD vor vota moțiunea?

Marcel Ciolacu: Am luat o decizie alături de colegii mei: în cazul în care un parlamentar al PSD nu votează moțiunea sau lipsește nemotivat în ziua în care va fi votul pe moțiune, o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele PSD la viitoarele alegeri.

 

Întrebare: Ați discutat cu domnul Meleșcanu să demisioneze până vine motivarea Curții?

Marcel Ciolacu: Am stat de vorbă cu domnul Meleșcanu și a spus că dânsul ar dori să-și înainteze demisia, fiindcă așa este corect. Am luat act de dorința dânsului, una cât se poate de normală, dar totodată am discutat și de acordul pe care PSD îl va avea în viitor cu Forța Națională.

 

Întrebare: Cine va fi acel vicepreședinte?

Marcel Ciolacu: Propunerea CEX, dacă rămâne decizia la grupul PSD de la Senat, este domnul Titus Corlățean. Cred că e una îndreptățită, mai ales după victoria avută la Comisia de Monitorizare.

 

Întrebare: Ar putea Titus Corlățean să fie propunerea PSD pentru funcția de președinte plin al Senatului?

Marcel Ciolacu: Vom vedea, cred că este decizia exclusiv a grupului de la Senat.

 

Întrebare: Ați spus mereu că până în luna februarie veți avea un Congres al partidului. De ce evitați acest subiect?

Marcel Ciolacu: În continuare, până pe data de 9 februarie, când se termină conferințele extraordinare din teritoriu, este o propunere ca pentru un anumit județ să se prelungească, să aibă timp ca să termine toate conferințele extraordinare din teritoriu și să se stabilească candidații, iar până pe data de 15 februarie, toate organizațiile vor înainta candidații pentru locale și s-a decis ca după votul moțiunii, în următorul CEX, să stabilim data Congresului. A fost prin vot o decizie luată în unanimitate.

 

Întrebare: Cine va decide candidații finali la locale?

Marcel Ciolacu: Conform statutului, anumite candidaturi trebuie confirmate și în CEX. Deciziile sunt ale organizațiilor locale. Centrul va valida aceste candidaturi.

 

Întrebare: Va propune PSD un candidat pentru funcția de premier?

Marcel Ciolacu: Am avut o astfel de discuție. Urmează ca după ce trece moțiunea de cenzură să ne reunim într-un CEX și vom lua aceste decizii. În schimb, am luat act deja de antepronunțarea președintelui României, care a spus deja că îl desemnează pe domnul Orban.

 

Întrebare: Este pregătit PSD să preia guvernarea?

Marcel Ciolacu: PSD e pregătit pentru orice posibilitate, inclusiv să preia guvernarea, anticipate și orice altă posibilitate. De aceea a și durat atât de mult CEX-ul, fiindcă am discutat alături de colegii mei absolut toate variantele.

 

Întrebare: Dar dacă faceți dovada unei majorități pe care președintele o va ignora?

Marcel Ciolacu: În același mod, vă răspund că după ce o să treacă moțiunea PSD o să aibă un CEX. Această moțiune este o noutate pentru Parlamentul României, ea este legată de un lucru punctual, de o asumare a răspunderii pe modificarea legislației electorale. Acest lucru nu exclude ca în această sesiune să avem o altă moțiune în jurul unui proiect politic. Vom vedea, vom discuta după această etapă.

 

Întrebare: Ați mai analizat și scenariul anticipatelor? Ce ar alege PSD?

Marcel Ciolacu: Repet, PSD nu alege nimic, este pregătit pentru orice fel de alegeri și oricând.

 

Întrebare: Ajungerea la anticipate ar depinde și de PSD!

Marcel Ciolacu: PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri și oricând.

 

Întrebare: Ați discutat și despre strategia pentru București?

Marcel Ciolacu: Nu. Am discutat cu doamna Firea în virtutea funcției de președinte interimar de mult mai multe ori strategia pe București.

 

Întrebare: Ați vorbit mult despre transparență. Vi se pare normal ca o solicitare pe 544 care v-a fost adresată să nu primească răspuns?

Marcel Ciolacu: Am dat-o în lucru la secretarul general și la trezorier.

 

Întrebare: Știți care e termenul legal pentru a răspunde pe 544?

Marcel Ciolacu: 30 de zile, presupun. Nu cunosc detaliile și vă rog frumos să mă credeți că am avut alte priorități.

 

Întrebare: Respectarea legii este o prioritate pentru mandatul dumneavoastră de președinte interimar?

Marcel Ciolacu: Eu cred că respect legea.

 

Întrebare: Dar nu doriți să răspundeți la o solicitare pe 544 despre finanțele PSD!

Marcel Ciolacu: Atribuțiile privind finanțele PSD sunt la secretarul general și la trezorier. O să primiți răspunsul.

 

Întrebare: Cum vedeți faptul că în 2018 PSD a plătit trei curse private de avion în perioada în care președintele Camerei mergea în același loc?

Marcel Ciolacu: Aș vrea foarte mult să vorbim de prezent și de viitor. Sunt ferm convins că dacă s-a încălcat legea, cei care au încălcat legea vor răspunde. Nu fac zid și nu acopăr nicio ilegalitate, nu cunosc detalii, nu m-am interesat de niciun avion și nici nu mă interesează. Am dat dispoziție trezorierului, contabililor, juriștilor să pună la dispoziție ce documente trebuie. Am cerut un audit intern.

 

Întrebare: Nu știați că domnul Dragnea își cumpăra bilete din banii Parlamentului?

Marcel Ciolacu: Vă rog frumos să mă scuzați pentru acest lucru, nu știam!

 

Întrebare: Dar bănuiesc că există o situație la partid!

Marcel Ciolacu: Nu, nu există o situație, fiindcă eu nu am cerut aceste lămuriri. Am spus să pună la dispoziție cui solicită toate informațiile. Cred că astăzi e prima zi de când am preluat funcția de președinte interimar în care sunt primele contracte semnate.

 

Întrebare: PSD a plătit toate datoriile pe care le avea?

Marcel Ciolacu: O să avem grijă ca toată lumea care a avut contracte cu PSD în termeni legali să le primească. Nu există niciun partid în România în acest moment care să nu aibă datorii. Pentru toată lumea care a avut contracte comerciale, politice sau de alt fel – legale – cu PSD se vor face decontări.

 

Întrebare: Vi se pare normal ca un partid să folosească banii din subvenții, bani publici, pentru închirierea de vile?

Marcel Ciolacu: Nu au fost folosiți bani publici pentru închirieri de vile. O să primiți toate răspunsurile.

Mulțumesc mult!