Astăzi ne-am făcut strategia pentru această mascaradă cu propunerea prim-ministrului desemnat sau demis, nici noi nu știm cum să ne adresăm domnului Orban în acest moment. Am stabilit depunerea sesizării de către președintele Camerei Deputaților și a președintelui Senatului pe conflictul juridic de natură constituțională. Am și pus-o la dispoziția presei. Vom aștepta răspunsul Curții și, chiar dacă nu stopează demersul, nu este pentru prima oară când Guvernul Orban vine cu anumite invenții, măcar suntem datori românilor ca aceste lucruri să nu se mai întâmple în viitor.
Am răsfoit și noi un pic din programul de guvernare al guvernului pe care nu-l va vota nimeni – așa am înțeles până acum din declarațiile tuturor forțelor politice și ale tuturor deputaților. Ne așteptam să fie anumite remedieri ale programului de guvernare 1 al Guvernului Orban. Au venit în continuare cu copy/paste din programul de guvernare al PSD. Măcar public ne-am dori să nu mai atace acel program de guvernare dacă tot îl copiază. Miercuri, pe data de 19, vom avea un CEX și vom stabili strategia din ziua votului.
Mâine va fi convocat Biroul Permanent Reunit și se va face programul de audieri și programul votului. Vreau de la început să spun că vom respecta litera legii, a Constituției și regulamentul plenului reunit cu privire la desemnarea prim-ministrului. Chiar dacă este o mascaradă, noi ne menținem consecvenți și vom respecta legea.
Întrebare: De ce s-a răzgândit PSD în privința anticipatelor?
Marcel Ciolacu: Cei mai mulți din membrii CEX, dintre colegii mei, au spus că suntem pregătiți pentru orice fel de alegeri. Fără să vă jignesc, fără să vă supărați pe mine, în comparație cu dumneavoastră eu am condus ședința CEX și știu exact părerea colegilor mei: niciun coleg de-al meu n-a spus că PSD ar trebui să se teamă de vreun fel de alegeri. PSD nu are dreptul să se teamă de votul românilor. Este o mascaradă să faci cu două-trei luni înainte de alegerile la termen alegeri anticipate. Mai mult, cred că dumneavoastră ați citit deja programul de guvernare al acestei mascarade, deoarece este același guvern demis, un guvern pe care nicio forță politică nu îl votează, nici măcar cea care l-a propus – sau s-a autopropus domnul Orban, ar fi fost culmea să fi fost parlamentar și să nu se voteze singur, vă dați seama în ce situație penibilă ar fi fost –, în programul de guvernare este explicit faptul că se dorește ca la 1 septembrie să nu se pună în aplicare legile votate în Parlament, respectiv mărirea pensiilor, alocațiile și salariile profesorilor. Cred că l-ați studiat.
Întrebare: Domnul Stănescu spunea că trebuie să acceptați anticipatele, domnul Buzatu ne spunea că ne îndreptăm spre anticipate, doamna Vasilescu spunea că ar trebui să aibă loc în aceeași zi cu localele.
Marcel Ciolacu: Este normal să avem o strategie și un plan al partidului și este normal să avem aceste discuții.
Întrebare: Mâine, premierul desemnat a chemat partidele la discuții.
Marcel Ciolacu: Îi urăm succes. Dacă am respectat dreptul constituțional al președintelui de a invita forțele politice, cred că domnul prim-ministru desemnat sau demis nu am văzut să aibă astfel de atribuții.
Întrebare: Ați primit o invitație?
Marcel Ciolacu: Poate cât am lipsit. Fiind în ședință cu colegii, n-am luat act și nici nu îi voi da curs, deoarece, mai ales în conjunctura actuală, în care ești demis ca prim-ministru, ce să discuți cu mine? Ai atribuții în acest sens în Constituție? E o mascaradă prelungită. Să vedem ce forțe politice vor merge
Întrebare: Inițial ați spus că veți aștepta răspunsul de la CCR.
Marcel Ciolacu: Am spus că vom hotărî cum vom proceda în ziua votului, nu am niciun drept să întrerup calendarul parlamentar. Voi respecta Constituția atât eu, cât și colegii mei, Constituția, legile și regulamentul celor două Camere.
Întrebare: Ce se va întâmpla dacă CCR vă va da dreptate după votul pentru Guvern?
Marcel Ciolacu: Întrebați-l pe președintele țării să vă răspundă la acest lucru, dacă a meritat să se încalce Constituția sau nu. Chiar sunt curios, am înțeles că miercuri avem și o decizie a Curții în ceea ce privește bugetul, sunt foarte curios să vedem dacă domnul prim-ministru demis sau desemnat mai trebuie să își dea și demisia, nu știu din ce să își mai dea și demisia.
Întrebare: Există posibilitatea ca anticipatele să nu se suprapună cu localele? Ați accepta?
Marcel Ciolacu: De la cine să acceptăm? Eu cred că calendarul constituțional trebuie lăsat să curgă și vedem ce rezultă. Repet, Partidului Social Democrat nu îi este frică de niciun fel de alegeri. Calendarul este atributul Guvernului prin HG, data alegerilor. O singură recomandare înainte de a da HG domnul prim-ministru desemnat sau demis, cum vreți să-l luați: să aibă grijă să nu cumva să pună când e ziua cu bacalaureatul, să nu îi încurcăm pe copii, cred că le-am răscolit suficient viețile!
Întrebare: Concret, sunt colegi care cred că ar fi mai bine pentru PSD să se suprapună alegerile?
Marcel Ciolacu: Am luat în discuție, cum este și normal, nu vă ascund acest lucru, toate variantele. Suntem pregătiți pentru orice variantă.
Întrebare: Premierul spune că va trimite…
Marcel Ciolacu: Care, desemnat sau demis?!
Întrebare: Interimar! Spune ca va trimite OUG la „Monitorul Oficial” chiar și fără avize. Cum comentați?
Marcel Ciolacu: La cât de mult a încălcat legea în ultimul timp, nu mă așteptam să facă altceva! Îi urez succes. Cu adevărat, o să scriu o scrisoare, atâta pot, Avocatului Poporului și sper ca și alți lideri politici să facă același lucru ca și mine.
Întrebare: Aveți sau nu o înțelegere cu domnul Orban în privința anticipatelor?
Marcel Ciolacu: Cum pot eu avea o înțelegere cu domnul Orban? În primul rând, pe cine reprezintă domnul Orban, că tot n-am înțeles? E propus de un partid care nu-l votează, e desemnat, dar nimeni nu-l votează. Ce să vorbesc cu domnul Orban? Dumneavoastră ați face înțelegeri cu un om într-o astfel de situație?
Întrebare: Când va avea loc votul de învestitură pentru Guvern?
Marcel Ciolacu: Este atributul Biroului Permanent Reunit.
Întrebare: Când veți convoca această ședință?
Marcel Ciolacu: Ținând cont că astăzi s-au depus, atât eu, cât și domnul Corlățean vom convoca un Birou Permanent Reunit.
Întrebare: Există posibilitatea să fie convocată în ultima zi legală?
Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că atât eu, cât și domnul Corlățean, o să respectăm Constituția, legile țării și regulamentele celor două Camere. Nu mă puneți să vă spun ceva care nu este atributul meu, este atributul colegilor mei din Biroul Permanent Reunit să voteze acest lucru și să facă aceste propuneri. E un calendar, trebuie să audiem miniștrii, am înțeles că sunt tot acei miniștri, dar la câte tâmpenii au făcut, o să fie mai distractiv la audieri!
Întrebare: În Birourile Reunite, PSD are majoritate de 13 din 25. Este posibil să avem o primă respingere până la Congresul PSD?
Marcel Ciolacu: Nu știu încă data Congresului. Ce știu cu certitudine este că PSD nu va vota cu domnul Orban, nu vrem să îi stricăm feng-shui-ul, chiar să îl voteze cineva!
Întrebare: Mai aveți majoritatea pentru a provoca o lipsă de cvorum în ziua votului?
Marcel Ciolacu: Este un scenariu, majoritatea există în continuare, nu știu la ce ne-a folosit. Dacă am fi trăit într-o Românie normală, presupun că ar fi contat această majoritate. Aștept și eu în continuare să ajungem într-o Românie normală!
Întrebare: Este mai avantajos pentru PSD să fie alegeri locale simultan cu anticipatele?
Marcel Ciolacu: Repet, PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri și dorește să se respecte Constituția în România.
Întrebare: Dar PSD are simulări pentru alegeri?
Marcel Ciolacu: PSD nu are nicio problemă la niciun tip de alegeri, indiferent când și cum. Repet, nu ne prezentăm în aceste alegeri ca să intrăm în turul 2, ci să le câștigăm.
Întrebare: V-ați decis când anunțați dacă candidați sau nu la șefia PSD?
Marcel Ciolacu: Urmează discuția de miercuri, presupun că pe data de 19, o să fie lămuritoare
Întrebare: Spuneați că organizarea Congresului nu reprezintă o prioritate.
Marcel Ciolacu: Am aceeași părere și acum.
Întrebare: Ieri, doamna Firea v-a cerut să stabiliți data pentru acest Congres. Cum s-au schimbat lucrurile?
Marcel Ciolacu: Nu s-au schimbat lucrurile. Doamna Firea a avut mandat de la colegii dânsei, a respectat mandatul și a ridicat această discuție în CEX. Mi-am exprimat și eu punctul de vedere și am picat cu toții de acord că discutăm pe 19. Pe data de 17 fac o vizită la Bruxelles și am zis că pe data de 19 este bine să luăm o decizie. Consider în continuare că nu este o prioritate Congresul, ci strategia partidului și organizarea pentru alegeri, ca să fim pregătiți pentru orice variantă de alegeri. Astăzi am și anunțat colegii că domnul Claudiu Manda o să fie șeful de campanie. Dânsul va lucra îndeaproape cu domnul Mihai Tudose, doi oameni care știu să facă campanie și care au câștigat alegeri. Au și ei termen până miercuri să vină cu echipa de campanie care se va întregi și cu oamenii desemnați pe regiuni de către președinții de organizații.
Întrebare: De ce anume depinde candidatura dumneavoastră?
Marcel Ciolacu: De o formulă cât mai bună, o echipă și o formulă cât mai bună.
Întrebare: Dacă Sorin Grindeanu candidează, îl veți contracandida?
Marcel Ciolacu: Eu v-am spus că nu o să fiu contracandidatul lui Sorin Grindeanu niciodată și nici Sorin Grindeanu contracandidatul meu. Am încercat să lămuresc de mult timp acest lucru, cel puțin între mine și Sorin Grindeanu s-a lămurit acest lucru, sper să-l fi lămurit și cu dumneavoastră. Îmi place să mă uit la istoria nu neapărat îndepărtată, chiar recentă, să învăț din greșelile altora, chiar dacă deranjează sau nu. Cred că președintele PSD, încă cel mai mare partid din România și, cu certitudine, după alegeri, indiferent de ce fel de alegeri, va rămâne cel mai mare partid din România, trebuie să fie o persoană care are și anumite victorii. Este insuficient să revendici scaunul de președinte al PSD doar în virtutea faptului că ai la un moment dat, vremelnic, cea mai înaltă funcție din statul român în partid.
Întrebare: Care este situația de la PSD Arad? Au votat o rezoluție în care nu vă propuneau ca șef al PSD.
Marcel Ciolacu: Am înțeles artificiul de a pune dizolvarea și rezoluțiile în același lucru. I-am explicat și colegului meu Doru Căprar, care a spus că va fi demis și suspendat, că este exclus așa ceva. Mă mențin pe aceeași linie, indiferent de anumite ieșiri ale unor colegi. Este liber să candideze din nou, conform statutului, în litera statutului. Domnul Nistor de la Hunedoara va organiza alegeri cu statutul în mână, cu oamenii care au dreptul să voteze în acea conferință extraordinară. Cred că lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Pe urmă nu am nicio problemă ca domnul Căprar, ca delegat la Congres, să susțină pe cine dorește dânsul.
Întrebare: Veți merge la conferința de la Arad?
Marcel Ciolacu: Intenționez să merg și la conferința de la Arad, și la conferința de la Satu Mare, unde a fost balotajul.
Întrebare: Deci nu veți încerca sub nicio formă să blocați alegerile anticipate?
Marcel Ciolacu: Tocmai am depus o sesizare la Curte. Cumva îmi cereți ca eu să votez cu domnul premier demis interimar desemnat? Vă anunț oficial că nu o să fac acest lucru.
Întrebare: Dar nici nu încercați să blocați procesul?
Marcel Ciolacu: Această criză, chiar dacă puteam să o rezolvăm constituțional foarte rapid, deoarece deja exista o majoritate după ce un guvern a fost demis cu 261 de voturi, era atributul președintelui României. Președintele României a preferat să facă același lucru pe care l-a făcut președintele Băsescu cu domnia-sa. Dacă așa a dorit președintele României, vom intra în această logică și vom vedea dacă se ajunge sau nu la anticipate. Repet, în schimb, PSD este pregătit pentru orice fel de alegeri.
Întrebare: Dar PSD își dorește sau nu alegeri anticipate?
Marcel Ciolacu: PSD își dorește să fie respectate Constituția și legile țării.
Întrebare: Aveți multe pârghii să amânați acel calendar. Depinde mult de voința dumneavoastră dacă vom avea anticipate!
Marcel Ciolacu: Cât timp ți se face o nedreptate, răspunzi în aceeași măsură.
Întrebare: Veți folosi toate pârghiile posibile pentru a împiedica anticipatele?
Marcel Ciolacu: Vom folosi toate pârghiile pe care le avem la îndemână ca să fie respectată Constituția României.
Întrebare: Ce anume vă doriți să fie respectat în acest proces?
Marcel Ciolacu: Recunoașterea unei majorități, de exemplu, cred că e un lucru important. Cu tot respectul, cum poți să desemnezi un prim-ministru pe care nimeni nu a spus că o să îl voteze? Dacă dumneavoastră vi se pare o normalitate, n-am nicio problemă. Mie unuia nu și nici colegilor mei.
Întrebare: Această majoritate nu se evidențiază în momentul în care blocați anticipatele?
Marcel Ciolacu: Vom vedea. Doriți să vă explic dumneavoastră concret care sunt pașii noștri și care e strategia partidului? Vă rog frumos, duceți-vă la Guvern, la PNL, căutați-l pe demis sau cum îi mai spune, interimar sau desemnat, să vă spună strategia și vă dau cuvântul meu de onoare că în cinci minute v-o spun și eu pe-a mea! Voi folosi toate pârghiile constituționale conferite de lege pentru a opri această mascaradă. Cred că am fost destul de clar, fără să vă dau dumneavoastră detaliile cum o fac.
Întrebare: Organizația de Bistrița l-a propus pe Vasile Dâncu pentru șefia Consiliului Național.
Marcel Ciolacu: Un lucru foarte bun, am un mare respect pentru domnul profesor Vasile Dâncu.
Întrebare: Poate ocupa această funcție dacă nu e membru PSD?
Marcel Ciolacu: Presupun că de la Bistrița domnul Moldovan o să vină, poate la Congres, cu anumite modificări statutare. Sau poate domnul Dâncu o să devină membru. Sunt unul dintre oamenii care îl respectă foarte mult pe domnul profesor Vasile Dâncu. Eu îmi doresc să fie respectat statutul PSD. Chiar dacă este modificat, tot trebuie respectat.
Întrebare: Vă doriți ca Vasile Dâncu să se înscrie în PSD și să devină președintele Consiliului Național sau nu?
Marcel Ciolacu: Eu v-am spus că îl respect pe domnul Vasile Dâncu, nu e prima oară când mi se pune această întrebare. În acest moment, trebuie respectat statutul PSD. Alegerea președintelui Consiliului Național e un fapt premergător Congresului. Stați să terminăm cu Orban, mai e până atunci! Aveți răbdare: până la domnul Dâncu, terminăm cu domnul Orban. Totuși, ca să fiu interpretat foarte bine, dacă domnul Dâncu, pe actualul statut, dorește să intre în partid, să ocupe o anumită funcție sau să candideze la ea, nu am nimic împotrivă. Nu știu în ce postură o să fiu eu în acel moment. Repet, cel puțin pentru Consiliul Național, va fi luat în discuție după Congres. Ca simplu membru, ca președinte, ca membru în echipă, vom vedea la timpul respectiv.
Întrebare: Sunteți sigur că parlamentarii PSD își doresc anticipate?
Marcel Ciolacu: Nu, sunt sigur că parlamentarii PSD sunt pregătiți pentru orice fel de alegeri și sunt ferm convins că parlamentarii PSD vor respecta Constituția, regulamentele și legile României și nu vor transforma o desemnare într-o bășcălie și într-un circ.
Întrebare: La ședința de grup de dinaintea moțiunii le-ați spus parlamentarilor că nu vom avea anticipate. S-a schimbat ceva?
Marcel Ciolacu: Avem alegeri anticipate? Nu s-a schimbat nimic. Rămân în aceeași logică.
Întrebare: Domnii Oprișan și Arsene fac parte din reforma internă a partidului?
Marcel Ciolacu: Nu mă puneți să-mi construiesc viitorul politic pe anumite probleme ale unor colegi, fiindcă nu am s-o fac și nu am făcut-o niciodată, este unul dintre cele mai urâte lucruri. Ultima dată m-ați întrebat dacă îl susțin pe domnul Căprar și ce fac cu domnul Căprar. V-am spus că nu sunt Ivan cel Groaznic și las democrația internă să rezolve problemele, indiferent dacă vrem noi câteodată să schimbăm regulile în timpul jocului. Același lucru vi-l spun în continuare. Noi ne aflăm în stadiul reorganizării partidului și pregătirii alegerilor. Colegii mei, sunt ferm convins, ca mine și ca dumneavoastră, au o listă de priorități, nu îmi cereți acum să încep să vorbesc despre colegii mei sau despre altceva decât despre ceea ce este urgent în acest moment. Din câte știu eu, și domnul Oprișan, și domnul Arsene au fost aleși de către organizațiile din care fac parte și respect acest lucru. Dacă dumneavoastră știți alt fel de democrație, îmi spuneți. E adevărat, a apărut democrația de a desemna un premier fără să-l voteze nimeni, vă înțeleg! Eu rămân la democrația tradițională.
Mulțumesc tare de tot!