Ministrul Mediului apără cu toate puterile drujbele prietenilor săi. Costel Alexe nu se dezice astfel de planul de deșertificare masivă şi rapidă a României şi se foloseşte de orice ocazie pentru a încuraja defrişările ilegale.
Chiar dacă săptămâna trecută ministrul Mediului încerca să manipuleze opinia publică cu efectuarea de filtre în trafic şi declarații prinvind viitoarea confiscare a mijloacelor auto care transportă ilegal material lemnos, când i s-a dat ocazia să confirme prin fapte vorbele frumoase, acelaşi ministru a procedat exact în sens contrar.
Astfel, de la votul privind înfiinţarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, un veritabil DNA al pădurilor, a lipsit tocmai cel care se lăuda că „îi vrea cu cătușe la mâini pe cei care taie, transportă ilegal și fură din pădurile României”. Mai mult, guvernul în care Costel Alexe este ministru de resort a dat proiectului un punct de vedere negativ pe nu mai puţin de 19 pagini. Aceasta deși printre semnatarii proiectului se aflau și 15 senatori liberali, inclusiv fostul președinte PNL Alina Gorghiu. Trecând peste înverşunarea cu care Guvernul României s-a opus înfiinţării acestui organism antimafia lemnului, stăm şi ne întrebăm unde a fost ministrul și deputatul ieșean în timpul votului?
Să fi fost la Minister, pregătit să mai semneze câteva mii de avize de transport de material lemnos? Ar fi o explicație plauzibilă dacă ne gândim la faptul că în mandatul său sunt eliberate zilnic peste 10.000 de astfel de avize.
Nu ştim exact unde a fost ministrul Costel Alexe, putem eventual să presupunem, însă, ştim cu foarte mare precizie faptul că el, patronează transportul de material lemnos din România, prin avizele de însoţire care provin de la structurile Ministerului pe care îl conduce, acţiunea de deşertificare a României nefiind una care se datorează cauzelor naturale.