- Proiecte de digitalizare a educației în valoare de 200 de milioane de euro sunt ținute la sertar de Guvernul PNL
- Ministerul Educației este obligat să nu lase niciun elev din România în afara actului educațional
În contextul prelungirii Stării de Urgență generată de pandemia cauzată de coronavirus, deputatul PSD Brașov, Roxana Mînzatu, i-a adresat o interpelare ministrului Educației, Monica Anisie, prin care trage un semnal de alarmă cu privire la accesul limitat al elevilor, în special al celor defavorizați, la activitatea educațională din mediul online.
Deputatul PSD subliniază că există un număr semnificativ de elevi care nu dispun nici de dispozitive și nici de conexiune la internet pentru a accesa platformele de e-learning și cursurile online și, cu toate acestea, Ministerul Educației nu prezintă nici la această oră o evidență clară a numărului de elevi aflați în afara actului educațional. Estimări neoficiale vorbesc despre sute de mii de elevi care nu pot accesa de acasă “școala online”.
“În urmă cu câteva săptămâni am solicitat formal Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să realizeze o evidență a elevilor care sunt în afara actului educational, din motive ce țin de lipsa accesului la dispozitive sau conexiune la internet. Mâine, 22 aprilie, se împlinesc exact șase săptămâni de când s-au închis școlile. Nu știm când se redeschid, nu știm când vom repeta un astfel de episod, posibil chiar în iarna viitoare. Totuși, nici azi, la nivelul MEC nu există o evidență și, aparent, nici preocupare pentru a afla cu exactitate numărul elevilor care nu au acces la cursurile online. În paralel, există estimări care vorbesc despre sute de mii de copii excluși total din procesul educațional care continuă, în starea de urgență, exclusiv online”, spune Roxana Mînzatu.
Roxana Mînzatu, care a ocupat funcția de ministru al Fondurilor Europene în anul 2019, spune că lipsa dotărilor digitale crește riscul de abandon școlar. Fostul ministru afirmă că este responsabilitatea Guvernului să maximizeze resursele financiare europene disponibile și, de asemenea, să scoată din sertar proiectele de digitalizare a educației, demarate în 2018-2019, cu finanțare europeană de peste 200 de milioane de euro.
“Am analizat măsurile luate de Guvern în această perioadă de criză, resursele financiare alocate și, putem afirma că Educația este o Cenușăreasă. De exemplu, Guvernul nu a făcut nicio alocare din bani europeni pentru a asigura urgent accesul copiilor dezavantajați la școala online. În lipsa unor informații clare oferite de Guvern, pot să spun că fondurile europene pentru educație au fost realocate altor nevoi, cum ar fi plata șomajului tehnic sau susținerea cheltuielilor cu carantina românilor reveniți de peste hotare. Și totuși, statul român are obligația față de copii și tineri să implementeze urgent legislație dar și măsuri executive (organizatorice și de finanțare) pentru ca elevii care nu au în familie posibilitatea de a își achiziționa un computer sau o conexiune Internet să primească dispozitivele tehnologice necesare pentru a beneficia de educație online și să dezvolte competențe digitale. Soluțiile pentru digitalizarea educației există. Spre exemplu, investiții în valoare de 200 de milioane de euro, fonduri UE, sunt ținute la sertar de Guvernul PNL, deși vorbim de proiecte majore contractate și începute în perioada 2018-2019. Aceste proiecte de digitalizare a educației nu trebuie ignorate, ele trebuie să devină prioritate pentru Guvern, să fie accelerate și valorificate”, declară Roxana Mînzatu, care face și o trecere în revistă a acestor proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Competitivitate, respectiv Programul Operațional Capital Uman:
- Proiectul „Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic)” în valoare de 48,47 mil euro, demarat în septembrie 2019
- Proiectul „Platforma digitală cu resurse educaționale deschise (EDULIB – Biblioteca Virtuală)”, în valoare de 49,46 milioane euro, demarat în septembrie 2019
- Proiectul Platforma naţională integrată – Wireless Campus, în valoare de 45 milioane euro, demarat în 2018
- Proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” – demarat în mai 2018, în valoare de 42 de milioane Euro
Fostul ministru al Fondurilor Europene, a depus la finalul lunii martie un proiect de lege (PLX 126/2020) prin care propune obligativitatea dotării cu tablete educaționale sau laptopuri conectate la Internet a tuturor elevilor dezavantajați, dar și a cadrelor didactice. Obligația instituită prin lege revine Ministerului Educației și Cercetării. Inițiativa este susținută de Consiliul Național al elevilor, de structurile asociative ale părinților, dar și de sindicatele din învățământ. Această inițiativă legislativă asigură acces universal la educația online punând, astfel, în aplicare articolul 32 din Constituția României care garantează tuturor dreptul la învățătură.