Dan Nica, liderul Delegației europarlamentare PSD, a declarat că au fost votate azi, în sesiunea plenară a Parlamentului European, amendamente importante propuse de eurodeputații social-democrați români privind extinderea Spațiului Schengen și protejarea lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri. Europarlamentarul social-democrat a criticat, însă, votul europarlamentarilor PNL și USR/Plus împotriva unei propuneri importante a PSD care ar fi putut îmbunătăți situația lucrătorilor români.
”Cerem finalizarea integrării Schengen cu toate statele membre ale UE și un nou proiect de decizie din partea Consiliului în acest sens. Am reușit să obținem o majoritate de voturi în plenul Parlamentului European în sprijinul aderării României la Schengen, amendamentul PSD fiind inclus în textul rezoluției referitoare la situația din spațiul Schengen în urma pandemiei.
De asemenea, rezoluția privind protecția europeană a lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri în contextul crizei provocate de COVID-19 include, în urma votului de azi, solicitarea pe care am formulat-o să se țină cont de faptul că tinerii și femeile, care reprezintă cea mai mare parte a sezonierilor, sunt categorii deosebit de vulnerabile, mai ales în actualul context”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.
”Ne-am fi bucurat, totodată, să-i vedem pe colegii români din celelalte grupuri politice susținând amendamentul propus de PSD, care ar fi putut îmbunătăți situația lucrătorilor români. Delegația PSD a solicitat ca sănătatea, siguranța și egalitatea de tratament a lucrătorilor să fie principala preocupare în restabilirea funcționării pieței interne. Din păcate, colegii români din Grupul Popularilor Europeni și cei de la USR/Plus au votat împotriva amendamentului legitim formulat de noi și, implicit, împotriva intereselor compatrioților noștri sezonieri, afectați în această perioadă de abuzurile angajatorilor”, a declarat Dan Nica.