Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a declarat luni, 6 iulie 2020, că premierul Ludovic Orban trebuia să fie apărătorul sănătăţii românilor pe timpul pandemiei, dar a reprezentat doar interesele „marelui stomac liberal” pe care l-a ”hrănit cu sute de milioane de euro prin contracte fără licitaţie, în dispreţul legii”.
„Domnule prim-ministru, de patru luni vă spunem clar şi răspicat: guvernaţi, nu mai furaţi! Aţi profitat cu mult tupeu ca să vă îndestulaţi toţi clienţii politici. Aţi sfidat pur şi simplu suferinţa românilor, aţi sfidat cu neruşinare restricţiile impuse oamenilor de rând. Pentru dumneavoastră personal nu au existat reguli şi lege. Aţi ţinut românii închişi în case şi aţi distrus economia, în timp ce şmecherii PNL s-au îmbogăţit pe trei generaţii. Domnule Orban, trebuia să fiţi apărătorul sănătăţii românilor, dar aţi fost interesat doar de bani, aţi reprezentat doar interesele marelui stomac liberal pe care l-aţi hrănit cu sute de milioane de euro prin contracte fără licitaţie în dispreţul legii şi al bunului simţ. Toate fărădelegile dumneavoastră încep să iasă la iveală una câte una. Este suficient să deschideţi orice ziar sau post tv, mai nou puteţi să vă inspiraţi din comunicatele DNA, o să găsiţi suficiente exemple care ar putea să vă trimită prietenii politici cel puţin 100 de ani la puşcărie”, a spus Marcel Ciolacu, la „Ora prim-ministrului”, în plenul Camerei Deputaţilor.