Calea sigură pentru România
România are șansa uriașă ca în următorii 10 ani să devină o economie dezvoltată, în care munca este răsplătită corect și oamenii au siguranța unui trai mai bun.
Dar pentru asta avem nevoie de echilibru și stabilitate. Ultimii doi președinți ai României au numit nu mai puțin de 17 guverne în 20 de ani. Nu putem construi așa pe termen lung.
Candidez la Președinția României pentru că avem nevoie de o schimbare și sunt pregătit să-mi asum această responsabilitate. Tatăl meu a fost pilot militar. Știu ce înseamnă dragostea pentru țară și curajul de a lua decizii.
Mi-am asumat responsabilitatea guvernării într-unul dintre cele mai grele momente din istoria României, când pandemia încă lua vieți, economia era la pământ și cei aflați la putere se certau între ei la televizor. Am lucrat împreună cu adversarii politici, am reușit să repornim economia, am crescut veniturile oamenilor și am pus lucrurile în ordine.
Nu a fost deloc ușor. Am făcut și greșeli. Nu sunt perfect. Sunt un om obișnuit, venit dintr-un oraș de provincie. Am crescut într-o familie normală, cu părinți muncitori. Am doi frați și un băiat de care sunt tare mândru. Sper să fiu bunic în curând. Sunt în serviciul public de 32 de ani și tot ceea ce am făcut în administrație și la Guvern a fost în folosul oamenilor obișnuiți.
Acum vin în fața românilor cu un plan pentru viitorul României.
- VENITURI MAI MARI. Vom continua să majorăm salariile și pensiile pentru a crește puterea de cumpărare și nivelul de trai.
- PRODUCȚIE ROMÂNEASCĂ. Construim uzine și fabrici noi ca să producem în țară tot ce este esențial pentru economia românească. Și vom continua să îi sprijinim pe agricultori astfel încât să găsim pe rafturi cât mai multă mâncare bună, românească.
- SCHENGEN. Integrăm România și cu frontierele terestre până la final de 2024.
- AUTOSTRĂZI. Finalizăm 800 de kilometri de drumuri rapide, inclusiv Autostrada Moldovei și Pitești-Sibiu, ca să unim toate regiunile țării.
- SPITALE. Finalizăm cele 3 spitale regionale și alte zeci de unități moderne prin PNRR, în toate județele țării.
Avem nevoie de echilibru și responsabilitate ca să putem merge înainte pe calea spre o România sigură și dezvoltată.