Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat s-a reunit sâmbătă, 31 august 2019, la Constanța. La eveniment au participat Viorica Dăncilă, prim-ministrul României și președintele PSD, Eugen Teodorovici, președintele executiv al PSD, Mihai Fifor, secretarul general al PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și Felix Stroe, președintele Organizației Județene Constanța a PSD, la Constanța.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis sâmbătă, la Mamaia, să îl acţioneze în instanţă pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a afirmat că Guvernul este corupt, a anunțat preşedintele PSD Viorica Dăncilă.
”Legat de afirmaţia preşedintelui României că acest Guvern este corupt, vom acţiona în judecată pentru că, aşa cum am spus, este foarte uşor să lipeşti etichete, dar aceste etichete trebuie să aibă un fundament. Nu am avut niciodată probleme de corupţie, ba dimpotrivă, am fost unul dintre luptătorii pentru statul de drept, dar şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.”a spus Viorica Dăncilă.
Preşedintele PSD a precizat că pentru încadrarea juridică necesară acţionării în judecată va avea loc duminică o întâlnire cu avocaţii.
„În momentul în care spui despre cineva că este corupt înseamnă că ai dovezile necesare pentru a demonstra acest lucru. În momentul în care spui ‘acest guvern corupt’, acest lucru este de neacceptat. Pentru că acest lucru îl văd cetăţenii din România, dar se vede şi peste hotare, se vede şi pe plan extern şi nu aş vrea ca această etichetă să fie lipită Guvernului. O să vedem care este încadrarea. Ne întâlnim mâine cu avocaţii şi vedem care este încadrarea. Când această afirmaţie se face de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale atârnă foarte greu”, a precizat Viorica Dăncilă.