Delegația Română PSD din Parlamentul European îl felicită pe candidatul SPD, Olaf Scholz, pentru câștigarea alegerilor din Germania, dar și pe cetățenii acestui stat pentru eforturile lor neobosite de a crede într-o schimbare de viziune în propria țară, dar și în Europa.
“Câștigarea alegerilor din Germania de către candidatul SPD, Olaf Scholz, reprezintă un pas semnificativ pentru social-democrația europeană, un pas către o schimbare necesară, atât de dorită de cetățeni. Sincere felicitări și mult succes în noul mandat de Cancelar, Olaf Scholz ! Victoria însemnată pe care aţi obţinut-o confirmă încrederea și determinarea electoratului de a da o mare șansă schimbării de viziune, având în centrul său lupta pentru echitate socială într-un context atât de greu încercat de pandemie. Ne-a bucurat mobilizarea, dorința și hotărârea Germaniei de a-și urma visul schimbării. Europa are nevoie de valorile şi soluțiile social-democrate mai mult ca oricând”, au punctat eurodeputații PSD.
Delegația Română PSD și-a exprimat convingerea că reprezentanții celor două partide din Parlamentul European, PSD și SPD, vor colabora în beneficiul popoarelor român şi german, precum şi pentru viitorul stabil al Uniunii Europene.
Biroul de presă al PSD