Marcel Ciolacu, președintele PSD, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, și Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, vor participa în perioada 25-26 iunie 2021 la Conferința la nivel înalt PES “With Courage. For Europe”, organizată la Berlin.
În marja Conferinței au fost prevăzute și o serie de întâlniri cu oficiali europeni. Astfel, vineri, 25 iunie 2021, începând cu ora 09.00, domnul președinte PSD, Marcel Ciolacu, va avea o întrevedere cu domnul Michael Roth, ministru de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe german, de la ora 10.30 se va întâlni cu doamna Iratxe García Pérez, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), iar începând cu ora 11.30 președintele PSD va avea o întrevedere cu domnul Udo Bullmann, europarlamentar și membru al comitetului executiv al SPD responsabil pentru Uniunea Europeană.
La ora 14.00 domnul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, va participa la întâlnirea PES Presidency.
Începând cu ora 15.30 președintele PSD are prevăzută o întrevedere cu doamna Lia Quartapelle, deputat și vicepreședintele PD Italia, iar de la ora 18.30 o întâlnire cu domnul Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie. De asemenea vor avea loc întâlniri cu domnul Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiştilor Europeni, și cu domnul Pedro Sánchez, premierul Spaniei.
Începând cu ora 19.00 domnii Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu vor participa la întâlnirea liderilor PES cu prim-miniștrii, comisarii și liderii social democrați.
Sâmbătă, 26 iunie 2021, începând cu ora 09.30, domnii Marcel Ciolacu, președintele PSD, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, și Victor Negrescu, vicepreședinte PSD, vor participa la Conferința la nivel înalt PES “With Courage. For Europe”. Pe agenda președintelui PSD este prevăzută și o întrevedere cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.
Biroul de Presă al PSD