Concluzia comună a consultărilor dintre Partidul Social Democrat și reprezentanții patronatelor și sindicatelor este că România nu își permite creșteri de taxe în intervalul următor, iar soluțiile cele mai importante pentru susținerea economiei naționale trebuie să vizeze încurajarea muncii, creșterea productivității și reducerea poverii fiscale în special la nivelul salariaților cu venituri mici și medii.
Soluțiile de guvernare pentru dezvoltarea economică și echilibrarea bugetară pe termen mediu și lung trebuie să pună accentul pe stimularea investițiilor și a activităților economice din România, concomitent cu întărirea disciplinei fiscale și creșterea gradului de conformare din partea contribuabililor.
Sindicatele și patronatele vor trimite în perioada următoare propunerile scrise, care vor fi luate în considerare în elaborarea Programului de guvernare propus de PSD pentru legislatura 2025-2028.
Discuțiile cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor încheie ciclul de consultări publice organizate de PSD în cadrul campaniei „Ce-ți dorești tu pentru România!”, care s-a desfășurat în ultimele săptămâni.
PSD le mulțumește tuturor cetățenilor și partenerilor sociali pentru opiniile exprimate în cadrul acestei sesiuni consultative. Departamentele de specialitate ale PSD vor sintetiza propunerile primite, astfel încât elementele comune să se regăsească într-o măsură cât mai mare în forma finală a Programului de guvernare care va fi prezentat de PSD în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale.