În cadrul Comitetului Executiv de astăzi am abordat mai multe puncte importante pentru Partidul Social Democrat. Un prim aspect a făcut referire la alianța PSD-ALDE, la continuarea guvernării. Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliție și am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români și care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare.
Un alt punct abordat în cadrul Comitetului Executiv Național este cel referitor la rectificarea bugetară. Președintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, a discutat cu colegii din CEX despre principalele puncte din rectificarea bugetară și a răspuns întrebărilor adresate de aceștia.
Marea parte a ședinței a fost dedicată alegerilor prezidențiale, modului în care vrem să organizăm PSD pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, organizare în toate județele, evenimentele pe care vrem să le avem în fiecare județ și, bineînțeles, programul de deplasări ale conducerii PSD, astfel încât până la începutul campaniei electorale să putem să ajungem în fiecare județ, să vorbim cu conducerea partidului din fiecare județ și să avem cât mai multe întâlniri cu cetățenii, pentru că, așa cum știți, PSD vrea să discute în mod direct cu cetățenii. Pentru noi acest lucru reprezintă o prioritate. Vrem să aflăm opiniile votanților noștri, dar, bineînțeles, și opiniile celor care vor să afle cât mai multe lucruri despre proiectele pe care le avem pentru perioada următoare.
Am discutat despre organizarea Congresului de pe data de 24 august și despre platforma politică a candidatului pentru alegerile prezidențiale.
Pe scurt, acestea au fost subiectele abordate. A fost o întâlnire foarte bună în care PSD a dat dovadă încă o dată de coeziune și de faptul că în cadrul partidului democrația există. Majoritatea colegilor și-au spus punctul de vedere, pentru că fiecare opinie este importantă pentru a avea o soluție la problemele pe care le-am ridicat în cadrul CEX.
Întrebare: Spuneați că ați vorbit cu șeful ALDE. Acesta a dat un comunicat în care vă dădea un ultimatum, 20 august, pentru restructurare guvernamentală și un program de guvernare. Ați discutat cu dumnealui?
Viorica Dăncilă: În primul rând, vreau să fac o precizare: PSD nu acceptă un ultimatum. Cred că discuțiile în cadrul unei alianțe sunt aplicate, un dialog constructiv. Nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul președinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul CEX am discutat despre remaniere. Nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat și la ajustarea programului de guvernare, astfel încât să corespundă cerințelor populației. Încă o dată, fac precizarea că nu putem vorbi despre ultimatum. Vorbim despre o cooperare în cadrul alianței și un dialog constructiv și cred că acest lucru este foarte important atât în prezent, cât și pentru cooperarea viitoare.
Întrebare: Ați discutat despre cooptarea celor de la Pro România în Guvern?
Viorica Dăncilă: Da, am abordat și acest subiect. Marea majoritate a colegilor au decis că nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare. Noi avem o alianță puternică cu care am pornit la drum și vrem să continuăm până în 2020.
Întrebare: Ați vorbit personal cu Victor Ponta?
Viorica Dăncilă: Am avut o discuție cu Victor Ponta despre o eventuală susținere a PSD. S-au abordat noțiuni generale, nimic punctual, pentru că nu puteam să mă angajez la nimic până nu aveam o discuție în forul statutar al partidului. Am văzut declarațiile domnului Ponta, declarații care au nemulțumit PSD. Aceste lucruri au condus la această reticență în a coopta Pro România la guvernare.
Întrebare: Domnul Ponta și-a exprimat clar dorința de a intra în coaliție?
Viorica Dăncilă: A lansat această ipoteză de a veni la guvernare, dar nu au fost discuții care să se finalizeze cu un protocol, cu o soluție privind venirea la guvernare.
Întrebare: Domnul Tăriceanu a cerut posturi în plus în Guvern?
Viorica Dăncilă: Nu, nu. Domnul Tăriceanu nu a făcut acest lucru și cred că acest lucru nu funcționează. Nu putem să cerem ceva în plus sau să condiționăm. Aceste lucruri sunt discutate, am discutat de foarte multe ori despre reprezentarea în Guvern și întotdeauna discuțiile au avut un rezultat pozitiv. Deci nu, domnul Tăriceanu nu a solicitat acest lucru.
Întrebare: De ce v-ați răzgândit în privința restructurării? Vă este teamă de un vot în Parlament?
Viorica Dăncilă: Nu, nu mi-este teamă de un eventual vot în Parlamentul României. Am trecut examenul votului, după cum știți, și atunci când a fost ales președintele Camerei Deputaților, și la moțiunea de cenzură, deci nu ne este teamă de un vot, dar eu cred că pentru noi prioritar acum este programul de guvernare, modul în care vom ajusta programul de guvernare și vom veni la 1 septembrie cu această ajustare, după ce vom discuta cu colegii de alianță, și modul în care ne vom organiza pentru câștigarea alegerilor prezidențiale.
Întrebare: Ce se întâmplă cu OUG propusă în privința accizelor?
Viorica Dăncilă: În primul rând, nu am spus de modificarea programului de guvernare. Acest program a fost votat în Parlament și nu avem voie să îl modificăm. Îl ajustăm, pentru că au trecut doi ani și jumătate și multe dintre lucruri s-au schimbat între timp. Legat de acele propuneri făcute de ministrul Finanțelor, ca să reducem personalul nu avem nevoie neapărat de un act normativ. Deja am început evaluarea pe fiecare minister în parte și cred că după ce vom face analiza fiecărui minister legat de detașări, de personal, de descentralizare, vom lua măsurile care se impun, fără a avea nevoie de un act normativ în acest sens.
Întrebare: Dar mai erau și alte măsuri!
Viorica Dăncilă: După cum ați văzut, nu am luat aceste măsuri. Cred că fiecare măsură trebuie dublată de un dialog. Au fost propuneri care au avut la bază anumite analize statistice, dar pentru a lua o măsură trebuie să ai un dialog cu toți factorii implicați pentru ca acea măsură să fie acceptată.
Întrebare: Deci amânați adoptarea acestui act normativ?
Viorica Dăncilă: Vom discuta despre acest lucru. Nu am discutat despre adoptarea acestor acte normative.
Întrebare: Impozitarea pensiilor speciale rămâne un proiect dorit de PSD?
Viorica Dăncilă: Este tot un act normativ, nu am discutat despre acest lucru. Nu vreau să fac scenarii despre ce vot vom avea în CEX. Atâta timp cât aceste propuneri nu au fost votate în CEX, nu pot să spun dacă vom lua aceste măsuri sau nu, dacă vom introduce un proiect de lege ca să fie dezbătut în Parlamentul României. Nu aș vrea să merg pe un scenariu, ci pe lucruri concrete.
Întrebare: S-a dat un vot pe impozitarea pensiilor speciale la ultimul CEX!
Viorica Dăncilă: S-a discutat, nu s-a votat acest lucru.
Întrebare: Domnul Tăriceanu spunea că ar fi mai potrivit să vă retrageți din cursa pentru prezidențiale. V-ați gândit vreo secundă să vă retrageți din această cursă?
Viorica Dăncilă: Nu! Categoric nu. Atâta timp cât a existat un vot în CEX și cât toți colegii își doresc să aibă un candidat din partea PSD, nu am luat în calcul acest lucru. Dar vreau să precizez ceva: nu am discutat cu domnul Tăriceanu despre candidaturi în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut. Acest subiect nu a făcut obiectul discuțiilor noastre.
Întrebare: Este de acord domnul Tăriceanu să nu se mai facă această restructurare a Guvernului?
Viorica Dăncilă: Eu am spus care este opinia PSD. Vom discuta cu partenerii de alianță și vom vedea care este opinia dumnealor. Vom face o balanță a avantajelor și a dezavantajelor, dar eu cred cu tărie că pentru noi în acest moment este importantă stabilitatea României, iar pentru a avea stabilitate acest Guvern trebuie să meargă înainte și trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, atât PSD, cât și ALDE.
Vă mulțumesc!