Viorica Dăncilă: După cum știți, am promis că vom ajunge în fiecare județ al țării pentru a face o evaluare a rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare și la referendumul din 26 mai. Astăzi ne aflăm la Călărași, unde, împreună cu președintele organizației PSD Călărași, cu cei 17 primari, dar și cu membrii CEJ, am trecut în revistă principalele probleme atât la nivel județean, cât și anumite aspecte legate de desfășurarea alegerilor la nivel național. Așa cum am promis, vrem să facem o evaluare, vrem să ascultăm părerea tuturor, cred că este importantă opinia fiecărui membru al PSD, a președintelui organizației județene, tocmai pentru a elimina greșelile făcute și a porni cu motoarele turate spre alegerile prezidențiale.

Înainte de CEJ, am avut o întâlnire cu președintele CJ pentru a vedea care este stadiul proiectelor la nivelul județului Călărași, ce proiecte au în desfășurare, care este stadiul acestora, pentru că atunci când am vorbit despre proiecte, despre PNDL 1 sau 2, nu am ținut cont de culoarea politică. Pentru noi este foarte important ca fiecare județ și regiune a țării să se dezvolte, să vorbim de coeziune nu numai la nivel european, ci și la nivel regional. Am discutat cu primarii, cu cei 17 primari, am discutat cu consilieri județeni, cu parlamentari, astfel încât să putem să avem o opinie generală și mai multe păreri atât la organizarea PSD, la modul în care vom vedea organizarea în următoarea perioadă și este foarte important ca aceste opinii să vină de jos în sus, pentru că așa reflectă cel mai bine situația existentă la nivelul fiecărei comunități.

La nivelul județului Călărași, cu toate că din 55 de primării PSD are doar 17, rezultatele au fost peste nivelul național. A existat o abordare bună în unele localități, mai puțin bună în altele, dar cred că atunci când analizăm, o să vedem care au fost motivele care au condus la rezultatele respective, putem să luăm decizii și să ne schimbăm și modul de a acționa.

ÎntrebareAți spus că dacă partidul vă cere, veți candida la alegeri.

Viorica Dăncilă: Nu am vorbit despre alegerile prezidențiale raportat la o persoană care să candideze. Profit însă de această ocazie să-i spun la mulți ani Gabrielei Firea, care astăzi își serbează ziua de naștere. Eu am vorbit în CEX și am văzut că această abordare este împărtășită în fiecare județ. Candidatul care se va poziţiona bine în sondaje, dar care va avea şi susţinerea partidului, pentru că trebuie ca fiecare organizație să fie implicată în alegeri, va fi cel care va merge în cursa pentru prezidenţiale.

ÎntrebareDacă Gabriela Firea va fi cea mai bine plasată, PSD o va susține? Paul Stănescu spunea că se bucură de cea mai mare încredere.

Viorica Dăncilă: Paul Stănescu trebuie să vorbească în interiorul partidului și deciziile să le luăm în comun, pentru că a fost cel care a contestat faptul că nu există democrație în partid și că președintele sau un membru al CEX vine în spațiul public cu anumite lucruri. Această decizie trebuie să o luăm în partid. Cel care va avea în sondaje un procent mare, dar va avea și susținerea partidului , pentru că am avut destule situații în care în sondaje s-a stat destul de bine, dar nu a fost destulă implicare în organizațiile din teritoriu, acela va fi cel care va candida pentru alegerile prezidențiale. Va fi un vot în CEX în care vom ține cont de toate aceste lucruri. Pentru noi e important să mergem cu un candidat care să aibă susținerea organizațiilor, dar să aibă și un val de încredere cât mai ridicat.

ÎntrebareCât de mulțumită sunteți de proiectele din Călărași?

Viorica Dăncilă: Sunt proiecte pe fonduri europene, pe PNDL, unele dintre ele în desfășurare, mai sunt proiecte care trebuie implementate și în acest sens dau exemplul spitalului județean de aici, de la Călărași. Am discutat despre aceste lucruri și, bineînțeles, despre deschiderea Guvernului de a sprijini aceste proiecte.

ÎntrebareDumneavoastră vă doriți personal să candidați?

Viorica Dăncilă: Într-un partid nu faci întotdeauna ceea ce îşi doreşti şi dacă într-adevăr ţii la acel partid şi este important rezultatul, faci ceea ce îți cere partidul la un moment dat. După cum știți, nu mi-am dorit foarte mult nici să fiu premierul României, dar atunci când partidul a spus că este nevoie să merg pe acest drum, am mers pe acest drum. A fost pentru mine o oportunitate și o încredere acordată de colegi, de președintele partidului, de toți ceilalți și, pe lângă faptul că au avut încredere în mine, a reprezentat și o mare responsabilitate. Din punctul meu de vedere, așa cum am spus și prima dată, mi-ar plăcea să merg cu un candidat și să fiu ca președinte al partidului, ca prim-ministru, în spatele acelui candidat, dar dacă soluția va fi să merg la alegerile prezidențiale și colegii vor vrea acest lucru din anumite considerente, nu vreau să dau dovadă de lașitate și să spun că nu intru într-o cursă, pentru că nu am puterea sau nu am determinarea de a câștiga această cursă. Reprezint Partidul Social Democrat, sunt președintele partidului, deci pentru mine este foarte important să obținem un scor foarte bun la aceste alegeri.

ÎntrebareNu apar tensiuni la vârf cu ceilalți lideri? Inițial ați spus că nu intenționați sub nicio formă să candidați.

Viorica Dăncilă: Puțin mai înainte am spus că dacă va exista o posibilitate care să fie agreată, care să aibă șanse mari, îi voi susține pe fiecare dintre colegii mei. Avem o echipă foarte unită care vrea să ducă partidul către câștigarea alegerilor, care dincolo de motive personale, are în vedere rezultatul pe care îl vom obține. Fiecare dintre noi dă dovadă de foarte multă înțelepciune, de foarte multă determinare, astfel încât să mergem cu soluția potrivită și să câștigăm alegerile prezidențiale. Cred foarte mult și în Eugen Teodorovici, și în Mihai Fifor, cred în colegii mei de partid. Ne-am asumat conducerea partidului într-un moment dificil pentru PSD și de aceea, pentru a avea performanță, trebuie ca împreună să găsim cea mai bună soluție.

Eugen Teodorovici: Se vede pe noi că suntem o echipă și că ne sprijinim unii pe alții! E logic. Doamna prim-ministru a dat un mesaj foarte clar: este vorba să discutăm în partid și, odată o decizie luată, o echipă întreagă urmează acel candidat.

Viorica Dăncilă: Mai vreau să fac o precizare: ceea ce a spus Eugen Teodorovici este foarte corect. Poate că acum sunt mai multe opinii, sunt oameni care vor să candideze, sunt mai multe persoane în PSD, suntem un partid mare în care sunt multe orgolii, dar în momentul în care CEX va desemna o persoană pentru a candida la prezidențiale, toți vom fi în spatele acelei persoane. Conform statutului, Congresul validează, dar eu cred că fiecare președinte de organizație trebuie să își arate sprijinul, nu numai declarativ, ci dublat de un rezultat la alegerile prezidențiale. De aceea facem și această analiză, de aceea mergem în teritoriu, pentru a sprijini organizațiile, pentru a vorbi cu oamenii, astfel încât, atunci când intrăm în campanie, să știm că fiecare președinte de organizație își asumă un anumit procent la alegerile prezidențiale, pentru că, indiferent de buna credință a unora sau a altora, de modul în care percep acum lucrurile, important este rezultatul final, este unitatea partidului. Putem realiza acest lucru, drept dovadă și deplasările în teritoriu pe care le facem împreună. Vom merge în fiecare județ pentru a face o radiografie clară a situației în acest moment.

ÎntrebareDeci sondajele contează sau sprijinul din teritoriu?

Viorica Dăncilă: Amândouă contează foarte mult, pentru că cu un candidat care are un scor mic în sondaje, este foarte greu să mergi în față, un candidat care nu are notorietate este foarte greu să o capete în câteva luni, până încep alegerile prezidențiale. Deci în egală măsură contează rezultatul sondajelor și sprijinul pe care organizațiile îl vor acorda candidatului, pentru că luate împreună pot avea ca rezultat un scor bun la prezidențiale.

ÎntrebareAveți rezultate ale primelor sondaje?

Viorica Dăncilă: Au început să apară, nu o să le fac publice. Este normal, din corectitudine pentru membrii CEX, prima dată să le prezint în CEX, dar urmează și alte sondaje, pentru că prima dată am introdus în aceste sondaje toate persoanele care și-au exprimat dorința de a candida, acum o să introduc în sondaje primele două persoane ca grad de încredere, pentru că atunci când sunt mai multe persoane, e normal că sunt împărțite voturile. Ne vom face o imagine clară a modului în care stăm.

ÎntrebarePosibila dumneavoastră candidatură are legătură cu aceste sondaje?

Viorica Dăncilă: Nu. Am spus că sunt doi factori, sondajele și susținerea organizațiilor din teritoriu. Până nu avem o discuție în CEX, cred că niciun coleg și nicio colegă nu trebuie să iasă public și să vorbească despre acest lucru. Trebuie să învățăm că un rezultat bun presupune o muncă de echipă și implicarea tuturor.

ÎntrebareCe veți face dacă sondajele arată că niciunul nu are șanse să intre în turul 2?

Viorica Dăncilă: Vom lupta ca cel care stă cel mai bine în sondaje și are încrederea organizațiilor să intre în turul 2. Eu am convingerea că vom intra, nu-mi fac această problemă, pentru că eu cred în implicarea colegilor mei, am văzut determinarea pe care o au și știu foarte bine specificul acestui partid, care în momente grele a dat dovadă de foarte multă unitate.

ÎntrebareRămâne deschisă opțiunea Tăriceanu?

Viorica Dăncilă: Acest lucru îl vom stabili tot la CEX.

ÎntrebareDomnul Tăriceanu spunea că el oricum vrea să candideze. E un ultimatum?

Viorica Dăncilă: Nu, eu nu aș interpreta ca un argument în plus sau un ultimatum. Este punctul dumnealui de vedere, dacă așa a hotărât partidul, este liderul partidului și dânsul trebuie să respecte hotărârile luate în partid.

ÎntrebareLa Călărași veți lua măsuri contra celor care au mers cu alte partide în campania trecută?

Viorica Dăncilă: Am discutat cu domnul președinte despre acest aspect. Este corect ca președintele să decidă acest lucru. Am făcut o radiografie a situației de aici. Este important ca președintele să fie cel care propune anumite măsuri, pentru că președintele, împreună cu organizația, își asumă pe urmă rezultatul alegerilor prezidențiale și de aceea cred că trebuie să dăm dovadă de mai multă democrație în partid, să dăm libertatea președinților de organizații să-și implementeze măsurile și să îi sprijinim pentru ca la rândul nostru să le putem cere rezultate cât mai bune.

ÎntrebareCu evaluarea miniștrilor cum stați?

Viorica Dăncilă: S-a lucrat la evaluarea miniștrilor în această săptămână, nu am terminat-o. Luni în CEX vom vorbi despre o remaniere.

ÎntrebareCâte sunt analizate?

Viorica Dăncilă: Cred că în jur de opt ministere. O să vă spun după ce prezint situația în CEX. Dacă vă spun ministerele și vorbesc de remaniere, pe urmă o să interpretați că remaniez un coleg sau altul și nu ar fi corect. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEX, vom hotărî împreună ce miniștri sunt remaniați, ce miniștri nu sunt remaniați, bineînțeles, la propunerea prim-ministrului. Nu este corect să dau cifre exacte, pentru că am evaluat doar opt ministere, voi continua cu evaluarea, nu pot să vă dau acum un număr de ministere. Poate sunt ministere despre care colegii spun că nu este nevoie de o remaniere. Eu pot propune, dar decizia, până la urmă, va fi politică.

ÎntrebareEste posibil un schimb cu cei de la ALDE pentru anumite portofolii?

Viorica Dăncilă: Deocamdată nu am discutat despre acest lucru, despre un schimb de ministere.

ÎntrebareEvaluarea a ținut cont și de felul în care au fost cheltuiți banii alocați?

Viorica Dăncilă: Aici mai multe lucruri poate să spună domnul Teodorovici. Este o evaluare care a ținut cont de mai multe criterii, și din punct de vedere al programului de guvernare, și din punct de vedere al eficienței, al comunicării, al deplasărilor în teritoriu. Sunt numai câteva criterii pe care le-am avut în vedere.

ÎntrebarePasajul de la Drajna?

Viorica Dăncilă: Am discutat despre acest obiectiv, unul important. Am hotărât să cerem situația Ministerului Transporturilor și să urgentăm pasajul de la Drajna. Vom face tot ce este posibil din fonduri guvernamentale, astfel încât pasajul de la Drajna să fie modernizat.

ÎntrebareAcum câteva luni un alt președinte al PSD a spus același lucru.

Viorica Dăncilă: Am spus că nu vreau să mă raportez la trecut, vreau să învăț din greșelile pe care le-am făcut, dar vreau să mă raportez la prezent și viitor și atunci când spun un lucru, vreau ca acel lucru să devină realitate. Am înființat un departament pentru investiții și pasajul de la Drajna va fi un obiectiv în cadrul departamentului, astfel încât vom urmări săptămânal care sunt progresele pentru acest obiectiv de investiții.

ÎntrebareCare sunt concluziile rectificării?

Eugen Teodorovici: A fost o primă discuție încheiată vineri cu toate ministerele implicate. Am avut o primă discuție cu doamna prim-ministru, și în CEX o să avem o primă discuție vizavi de prima rundă de discuții și despre acele măsuri de care v-am tot vorbit, astfel încât la 31 iulie, când este stabilită ziua de rectificare și ședința de Guvern să avem clar un consens, un punct de vedere unitar atât pe rectificare, cât și asupra acelor măsuri pe care ar trebui să le aplicăm. Nu sunt măsuri de austeritate, luate pentru că nu sunt bani, sunt măsuri de bun-simț care poate că trebuiau luate de mult timp, dar e bine să le luăm și mai târziu. Vizavi de modul în care sunt împărțiți, alocați banii către primării, pentru că e o chestiune importantă, miercurea viitoare o să fie o discuție la Ministerul Finanțelor cu toate structurile asociative pentru a discuta propunerea de rectificare bugetară. Sunt cele două abordări de ani de zile, o rectificare pe bază de formulă, în mod clar, sau să aplicăm normalitatea, adică sensul corect al unei echilibrări bugetare la nivel local pentru acele UAT care au nevoie de fonduri ca până la final de an să asigure funcționarea acelor comunități locale. Va fi o discuție cu cele patru structuri asociative, sper ca și cea de-a patra care a lipsit data trecută, cea a municipiilor, acum cu un președinte mult mai preocupat de soarta primăriei, sper să vină la ședință și să discutăm cu toții deschis, transparent și fără niciun fel de subiectivism. Toate sunt măsuri bune, dar mi-aș dori mult ca toți, atunci când îmi propun astfel de măsuri, să le și înțeleagă impactul și să înțeleagă dacă toate se pot aplica odată. Dacă se pot aplica pe rând este foarte bine, le-am citit, sunt măsuri corecte care ar fi posibile într-o lume ideală. De ani de zile, logica bugetară ar fi fost un pic altfel. La început de an, când s-a făcut bugetul, am spus foarte clar două lucruri: pentru fiecare UAT în parte pentru care s-a estimat un venit mai mare pe acest an provenit dintr-o tranzacție, să spunem, care anul trecut s-a întâmplat și anul acesta nu se mai întâmplă, toate acestea se vor revizui, astfel încât oamenii să aibă clar estimări de venituri reale pe ce se va întâmpla în acest an. Pe primele trei luni de zile, impozitul pe venit se va acorda 100%, așa cum noi am promis în programul de guvernare. A treia chestiune, aceste cheltuieli legate de ceea ce s-a transferat la nivel local, atât persoanele cu handicap, cât și partea de copii instituționalizați. Aceste cheltuieli se vor asigura, pentru că nu este obligația primăriei, este obligația statului și acest Guvern nu a transferat vreodată o atribuție fără fond aferent, chiar dacă în spațiul public s-au făcut fel de fel de speculații. Vizavi de Drajna, dacă îmi permiteți, o să am o discuție cu colegul meu, domnul ministru Cuc, pentru a vedea exact dacă în acest contract cum putem facem pentru a intensifica programul de lucru, zi și noapte. S-a mai făcut această treabă, îmi aduc aminte când eram director pe fonduri europene, Drajna-Fetești, Fetești-Cernavodă, când s-a stimulat constructorul pentru a grăbi lucrările cu o reducere foarte mare de timp și acordarea unui bonus pentru a termina odată această lucrare extrem de importantă și care creează atâtea nemulțumiri la nivel local, dar și celor care tranzitează această zonă.

ÎntrebareSpuneați că veți lua banii înapoi celor care nu i-au cheltuit.

Eugen Teodorovici: Știți cum este, în timpul anului schimbările se pot pune pe hârtie și propune pentru bugetul anului următor, iar acest lucru trebuie făcut și mă bucur că ați ridicat această chestiune. Una dintre concluziile discuțiilor avute cu cei de la structurile asociative a fost aceea că în luna iulie trebuie să emitem un act normativ, o ordonanță simplă, pentru a stabili clar pentru anul viitor ca formulă de alocare a fondurilor la nivel local ce anume urmăm. Acesta trebuie să fie obligatoriu până la final de lună iulie, un act normativ pentru a spune clar care este formula pe baza căreia în anul următor se alocă fondurile la nivel local pentru a evita discuțiile avute și în acest an, și anul trecut și nu numai. Trebuie să fie o decizie pe care cele patru structuri asociative trebuie să ajungă la un consens, pentru că nu Guvernul stabilește modul de împărțire a banilor. Guvernul spune că 100% din impozitul pe venit îl lăsăm la nivel local. Foarte bine! Atunci Uniunea Națională a Consiliilor Județene, cu cei de la municipii, orașe și comune stau la aceeași masă, discută, stabilesc o formulă de alocare a acestor fonduri la nivel local și cu ea vin la Guvern, iar noi legiferăm, pentru că acesta este rolul nostru ca Guvern. Noi nu putem să discutăm diferit cu fiecare structură asociativă. Discutăm cu toate cele patru structuri în același timp. Vizavi de banii alocați la ministere și necheltuiți: acesta este rolul rectificării bugetare, să mutăm fondurile din zonele în care nu au fost cheltuite către zonele care au nevoie de aceste fonduri.

ÎntrebareCare sunt ministerele care nu și-au cheltuit banii?

Eugen Teodorovici: O să vedeți la rectificarea bugetară, pe 31. De fapt, înainte de 31, că va fi făcut public pentru consultarea publică.

ÎntrebareLa ultimul CEX ați vorbit despre un deficit bugetar de 11 miliarde de lei.

Eugen Teodorovici: Dar de unde știți ce am vorbit noi la CEX?

ÎntrebareÎn ce situații vă veți asuma ținta de deficit bugetar?

Eugen Teodorovici: Să spunem lucrurile foarte clar și lumea să înțeleagă foarte clar. Un guvern responsabil face următorul lucru: a promis, să spunem, vizavi de veniturile populației două lucruri foarte importante, legea salarizării și legea pensiilor, o lege a pensiilor care, știm foarte bine, e o decizie luată, o decizie foarte sensibilă, din multe puncte de vedere, inclusiv cel bugetar. Este un aspect despre care s-a vorbit foarte mulți ani de zile, foarte mulți politicieni au făcut caz și au luat ca subiect în campania politică problema pensiilor, dar acest Guvern și-a asumat-o. E o decizie foarte bună, cu un impact bugetar semnificativ, și am promis să respectăm acest lucru. De asemenea, investițiile la nivel local, proiectele mici din Programul Național de Dezvoltare Locală, proiecte mici, dar care dezvoltă comunități importante. Să nu uităm că 40% din populația României trăiește în comune astăzi. 2800 de UAT sunt comune astăzi. Sunt proiecte mici pentru care, vă spuneam, și anul trecut am alocat miliarde de lei, iar în acest an, la momentul rectificării, la jumătatea anului, avem deja 4,4 miliarde alocate, adică exact cât a fost alocat anul trecut pentru tot anul. Acest lucru înseamnă că, și mai departe, continuăm să decontăm fiecare factură venită la nivel central. De asemenea, la investițiile mari, nu a fost o factură la nivel național pentru un proiect mare să nu primească banii necesari. Veniturile populației, investițiile mici și investițiile mari – acest lucru înseamnă și măsuri care trebuie luate pentru ca banul public să fie cheltuit acolo unde am spus puțin mai devreme, în investiții și pentru veniturile populației și pentru a stimula mediul de afaceri.

ÎntrebareLuați în considerare să impozitați pensiile peste zece mii de lei?

Eugen Teodorovici: Haideți să nu intrăm în detalii. Sunt mai multe măsuri pe care le vom discuta în Guvern cu doamna prim-ministru, la nivel de CEX, iar după aceea, măsurile luate, care vor avea în spate impact bugetar, impact social, atunci vom comunica.

ÎntrebareCare sunt aceste măsuri?

Eugen Teodorovici: Am spus că vorbim întâi la Guvern, apoi la CEX.

ÎntrebareAveți deja o analiză de impact a acestor măsuri?

Eugen Teodorovici: Sigur.

ÎntrebareNe puteți spune ceva despre ea?

Eugen Teodorovici: Nu.

ÎntrebareÎn legătură cu Comisia Europeană și comisarul european?

Viorica Dăncilă: După cum știți, în urma alegerilor europarlamentare, Corina Crețu a plecat în Parlamentul European, portofoliul de comisar european rămânând vacant. O primă propunere din partea președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a fost ca portofoliile care au rămas vacante să nu mai fie ocupate, să nu mai avem comisar european, iar atribuțiile legate de portofoliul respectiv au fost deja date altui comisar european. Am făcut o scrisoare către domnul Juncker în care i-am spus că fiecare stat membru are dreptul la un comisar și i-am cerut să asigurăm un interimat până când vom desemna un comisar la nivel de Guvern pentru a ocupa viitorul portofoliu. Aici fac o scurtă paranteză, nu vorbim de persoană. Când vorbim de viitorul portofoliu, în primul rând ne interesează care este acel portofoliu, pentru că pentru noi este important ca România să obțină un portofoliu cât mai bun, iar acest lucru nu îl putem negocia decât după votul pe care îl va primi în Parlamentul European viitorul președinte al Comisiei Europene – negocierea începe cu președintele Comisiei Europene. În momentul în care am făcut această scrisoare, am făcut și o nominalizare, l-am nominalizat pe Ioan Mircea Pașcu, având în vedere că a fost vice-președintele Parlamentului European, deci persoana cu cea mai mare funcție în Parlamentul European. Am văzut acum că s-au făcut anumite speculații, că nu s-a dat acel portofoliu, că, de fapt, e un comisar interimar. Pentru noi este important să participe la Colegiul Comisarilor, pentru că în Colegiul Comisarilor, până când vom avea un alt comisar care va fi votat în Parlamentul European, se iau decizii importante. Vorbim de cadrul financiar multianual, vorbim de politica de coeziune, vorbim de politica agricolă comună, domenii de importanță foarte mare pentru România. Ei bine, acolo trebuie să avem o voce autorizată, o voce care cunoaște modul de lucru la Bruxelles, o voce respectată, astfel încât România să fie susținută. M-am bucurat pentru faptul că președintele Juncker a acceptat cei doi comisari interimari, ai României și ai Estoniei, și cred că acest lucru este un plus pentru România.

ÎntrebareEste singurul subiect pe care aveți consens cu președintele Iohannis?

Viorica Dăncilă: Nu avem consens pe prea multe subiecte, dar sunt și subiecte importante pentru țară pe care chiar trebuie să avem consens, legate de politica externă, de oportunități pentru România, de obiective care privesc România. Cred că aici trebuie să dăm dovadă de maturitate și să obținem consens.

ÎntrebarePreședintele va afla numele noilor miniștri înainte sau după CEX?

Viorica Dăncilă: După CEX. Este normal să afle după CEX, pentru că vom avea un vot. Eu nu știu care va fi susținerea pentru fiecare a președinților de organizații. Este normal să afle după CEX, să sun la Cotroceni, să spun că am făcut remaniere pe anumite portofolii și să vin cu persoanele pe care le va susține CEX.

ÎntrebareAți fost să-l vizitați pe fostul președinte Liviu Dragnea?

Viorica Dăncilă: Nu, nu am fost, dar uman cred că este normal ca fiecare dintre noi să dea dovadă de un aspect pozitiv și dacă va fi să îl vizitez pe președintele Dragnea, dacă acest lucru va fi posibil, eu cred că fiecare coleg va face acest lucru, pentru că fiecare președinte al acestui partid, pornind din 1990, a condus cu bune și cu rele o perioadă acest partid. Trebuie să vedem lucrurile bune și să ne referim la anul 2016, când acest partid a avut un rezultat foarte bun.