Astăzi am avut o întâlnire în cadrul unei ședințe de coaliție, unde am discutat despre cooperarea foarte bună dintre ALDE și PSD, iar începând cu ora 11 am avut Birou Permanent Național. Așa cum am promis, săptămânal ținem BPN, pentru că eu cred cu tărie că deciziile trebuie să le luăm în cadrul forurilor statutare ale PSD.
Am discutat despre moțiunea de cenzură, despre organizarea Congresului din data de 29, luna aceasta. Am vorbit despre modificarea statutului și am făcut un grup de lucru care să lucreze la programul politic al partidului și, bineînțeles, un grup de lucru care presupune o cooperare foarte strânsă între Guvern și Consiliul Național, referitor la programul de guvernare, la prioritățile noastre, precum și stabilirea unui calendar de implementare a acestora.
Cam acestea au fost subiectele discutate, subiectele importante care, bineînțeles, vor fi validate în cadrul CEX care va avea loc joi la ora 11.
Întrebare: Aveți candidat pentru președinția partidului?
Viorica Dăncilă: Nu am vorbit despre candidaturi la șefia PSD, dar eu sper să avem mai mulți candidați, pentru că eu cred că nu e bine să avem un candidat unic și toți cei care vor să candideze să poată să facă acest lucru, bineînțeles, cu susținerea organizației din care fac parte.
Întrebare: Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul președinte PSD?
Viorica Dăncilă: Să fie un om echilibrat, un om care să adune în jurul lui, să aibă răbdare să-și asculte toți colegii. Fiecare părere în partid este importantă. Să se consulte în permanență cu colegii și cu toate forurile statutare din partid. Decizia nu trebuie să o ia președintele, trebuie să o ia forul statutar, pentru că o decizie, dacă este bună, trebuie ca toți să se bucure de acest lucru. Dacă o decizie nu este tocmai bună, toți trebuie să-și asume acest lucru. Cred că trebuie să fie o conducere colectivă. Un viitor președinte al PSD trebuie să fie un om proeuropean, atașat valorilor social-democrate, atașat valorilor europene și transatlantice. Un președinte al PSD trebuie să fie un om care să genereze un val de credibilitate, în primul rând, în rândul colegilor săi, să aibă încredere în el, pentru că dacă nu are încredere în el, nu poate cere altora să creadă în el. Trebuie să fie un om hotărât, să nu se sperie la primul obstacol, să fie în stare să ridice toate barierele care îi stau în cale pentru a duce partidul acolo unde trebuie.
Întrebare: Liviu Dragnea a fost un astfel de președinte?
Viorica Dăncilă: Nu aș vrea să-l judec pe Liviu Dragnea, dar aș vrea să schimb modul de lucru. Nu trebuie ca decizia să fie luată în mod individual de un singur om. Eu cred că decizia trebuie să aparțină forurilor statutare și trebuie să avem răbdarea să-i ascultăm pe toți. Mai mult decât atât, trebuie discutat foarte mult cu reprezentanții noștri din Parlamentul României. Trebuie să vedem ce spun deputații, ce spun senatorii, părerea lor este importantă și trebuie o colaborare foarte bună între legislativ și executiv. Nu am făcut o analiză a modului în care a condus partidul Liviu Dragnea și nici nu am de gând să fac. Le-am spus și colegilor mei, timpul este foarte scurt, trebuie să ne gândim și să luăm decizii pentru prezent și pentru viitor, trebuie să învățăm din trecut, să eliminăm din lucrurile care nu au funcționat și trebuie să venim cu alte argumente, cu altă abordare pentru a recâștiga electoratul nostru din 2016, dar în același timp să ne adresăm și altor segmente, astfel încât să avem un procent cât mai bun și să generăm credibilitate în rândul cetățenilor români.
Întrebare: Este cineva care are autoritatea de a liniști tensiunile din partid și de a-i convinge pe colegi să nu se mai înjure între ei?
Viorica Dăncilă: Eu cred că sunt mulți care pot avea această autoritate. Bineînțeles că și eu am această autoritate, dar a fost o discuție în care, probabil, s-au strâns foarte multe lucruri și oamenii au simțit nevoia să vorbească. I-am lăsat să-și reproșeze ceea ce aveau de reproșat, să-și spună păsurile, dar după acest CEX cred că este important să arătăm respect unul față de celălalt și să vorbim despre probleme politice și mai puțin despre probleme personale. Cred că dacă vrem, într-adevăr, să avem succes, trebuie să fim o echipă unită, iar o echipă unită este una în care există acest respect reciproc. Nu s-au înjurat, nu putem vorbi despre acest aspect, ci și-au reproșat anumite lucruri care, cred eu, s-au finalizat și de-acum încolo pornim pe alte principii, așa cum am spus, în primul rând cel al respectului reciproc, al abordării constructive și al obiectivelor care ne stau în față. Eu sunt convinsă că vor reuși, pentru că nu au altă soluție. Nimeni nu o să accepte să avem divergențe, în loc să avem propuneri sau opinii sau proiecte pentru viitorul PSD.
Întrebare: Ați spus că altcineva a făcut bugetul politic. Cum comentați?
Viorica Dăncilă: Am spus că nu mai vreau să fac referiri la trecut, că vreau să mă ancorez în prezent și să văd cum vom creiona viitorul. Dacă mereu venim și ne raportăm la trecut, cred că nu este o abordare constructivă și nu aduce lucruri în plus pentru PSD.
Întrebare: Ați spus că vă dați demisia la momentul construcției bugetului. De ce nu v-ați dat demisia?
Viorica Dăncilă: Pentru că sunt un om responsabil. Pentru mine înseamnă foarte mult votul cetățenilor din România. A fost un vot masiv pentru PSD în 2016, iar eu, ca prim-ministru, nu am voie să-mi dezamăgesc nici colegii de partid, nici cetățenii care au crezut în noi. Am încredere că putem mișca lucrurile și eu cred în PSD și nu vreau să repet ceea ce au făcut alții, să lase partidul într-o situație neplăcută prin demisia premierului. Mai mult, eu cred că România are nevoie de stabilitate. Într-o perioadă în care vedem ce se întâmplă în jurul nostru, noi trebuie să fim un pilon de stabilitate. Deținem președinția rotativă, o președinție foarte bună, și trebuie să ducem la bun sfârșit ceea ce am început. Trebuie ca cei care nu ne-au cunoscut sau cei care nu au crezut în noi să-și schimbe impresia și să arătăm că România și românii sunt altfel.
Vă mulțumesc mult!