În cadrul Comitetului Executiv de azi am discutat un număr de subiecte de interes pentru PSD, dar și pentru România. Un prim subiect abordat a fost cel al strângerii de semnături. Colegii din țară m-au informat că până în prezent avem 1 018 000 de semnături, iar procesul de strângere a semnăturilor, bineînțeles, este în continuă desfășurare.

 

Tot în cadrul CEX am discutat despre desemnarea unui purtător de cuvânt al PSD și în unanimitate de voturi a fost desemnat Valeriu Steriu, deputat în Parlamentul României.

 

Am discutat, de asemenea, despre deplasările în județe. Am fost împreună cu echipa în mai multe județe. Vrem ca până la începerea campaniei electorale să ajungem în majoritatea județelor, să ne întâlnim atât cu activul de partid, dar și cu cetățenii din județele respective.

 

Am discutat despre ședința de Guvern care a avut loc astăzi și am arătat faptul că, dincolo de barierele pe care președintele României le pune în calea activității guvernamentale, noi am găsit soluții, astfel încât să avem ședință de Guvern și să putem să venim în sprijinul românilor, care vor ca acest Guvern să pună în aplicare programul de guvernare și care vor ca, dincolo de disputele politice, să aibă soluții pentru problemele lor.

 

Am discutat despre desemnarea Rovanei Plumb în funcția de comisar european. Legat de acest aspect, solicit tuturor membrilor Parlamentului European, indiferent de culoarea politică, să susțină această candidatură, pentru că este în interesul României. Dacă am văzut membri ai Parlamentului European care s-au poziționat împotriva propriei lor țări, cred că mesajul de unitate trebuie să fie cel care trebuie avut în vedere în perioada următoare, având în prim-plan imaginea României și modul în care ar fi perceput un deputat european român atunci când ar vota sau ar veni cu atacuri împotriva candidatului nostru în Comisia Europeană.

 

De asemenea, vreau să menționez faptul că am vorbit despre situația Guvernului la acest moment și am hotărât ca săptămâna viitoare să mergem în Parlament. Am subliniat de nenumărate ori că nu ne este teamă, vom merge în Parlamentul României, vom discuta cu partidele politice, astfel încât să obținem votul de încredere. Am văzut că au apărut în spațiul public multe lucruri care nu se pliază pe realitatea existentă, referitoare la această prezență în Parlamentul României și vreau să subliniez faptul că ne dorim să avem votul de încredere al Parlamentului, dar în cazul în care nu obținem acest vot de încredere, Guvernul nu cade.

 

ÎntrebareDe câte voturi aveți nevoie în Parlament ca să restructurați Guvernul?

Viorica Dăncilă: Ați vorbit de Guvern restructurat, noi am vorbit și despre o simplă remaniere. Încă nu ne-am hotărât dacă vom merge cu restructurare sau cu remaniere. Luăm în calcul ambele alternative. Vrem un număr de voturi care să ne asigure succesul.

 

ÎntrebareMajoritate simplă sau absolută?

Viorica Dăncilă: Vom vedea, în funcție de modul în care decidem să ne prezentăm în Parlamentul României, restructurare sau remaniere.

 

ÎntrebareAți avea nevoie de 233, jumătate plus unu din numărul total?

Viorica Dăncilă: Noi nu am plecat neapărat de la numărul de voturi de care avem nevoie. Știu că acesta este un element foarte important, dar prima dată cred că este important să decidem dacă vrem restructurare sau remaniere. În eventualitatea în care mergem pe restructurare, vom merge pe 19 ministere plus prim-ministrul. Dacă mergem pe remaniere, trebuie să ne facem și un calcul politic și trebuie să discutăm cu deputații, cu senatorii, să vedem care este părerea fiecăruia.

 

ÎntrebareDe ce depinde această decizie?

Viorica Dăncilă: De decizia CEX și de discuțiile pe care le voi avea atât cu deputații, cât și cu senatorii.

 

ÎntrebareDar nu aveți nevoie de un vot pentru reconfigurarea politică?

Viorica Dăncilă: Voi discuta cu juriștii și voi vedea care este situația.

 

ÎntrebareCând veți decide?

Viorica Dăncilă: Dacă săptămâna viitoare venim în Parlament, cred că miercuri, până miercuri vom decide acest lucru.

 

ÎntrebareAți discutat între timp cu alți parlamentari din celelalte partide?

Viorica Dăncilă: Vom discuta cu celelalte partide, este normal să avem negocieri cu toate partidele, mai puțin Pro România.

 

ÎntrebareVeți oferi portofolii pentru celelalte partide?

Viorica Dăncilă: Nu am luat în calcul acest lucru. Vom vedea în urma discuțiilor care va fi rezultatul.

 

ÎntrebareExcludeți din start cooptarea Pro România la guvernare?

Viorica Dăncilă: Da. De fapt, a fost dat un vot în CEX conform căruia Pro România nu trebuie să intre la guvernare.

 

ÎntrebareAu fost colegi care au spus că negocierile în Parlament au loc cu parlamentari de la Pro România.

Viorica Dăncilă: Ne bucurăm dacă parlamentari de la Pro România susțin Guvernul. Bineînțeles că acest lucru ne bucură. Eu cred că Guvernul ar trebui să fie susținut de toți membrii Parlamentului României care cred că în aceste moment România are nevoie de stabilitate.

 

ÎntrebareÎl mai susțineți pe Teodor Meleșcanu?

Viorica Dăncilă: Da, îl susținem în continuare pe domnul Meleșcanu și cred cu tărie că mâine va fi ales președintele Senatului. Atunci când noi promitem un lucru, ne ținem de promisiune. Am vorbit cu domnul Meleșcanu despre candidatura domniei-sale și vom merge până la capăt cu această candidatură.

 

ÎntrebareAți primit un răspuns de la președintele Iohannis?

Viorica Dăncilă: Nu, nu am primit. Am făcut deja sesizare către CCR.

 

ÎntrebareDe ce n-ați așteptat decizia CCR înainte să mergeți în Parlament?

Viorica Dăncilă: Sunt convinsă că domnul președinte Klaus Iohannis a încălcat Constituția prin faptul că a refuzat numirea interimatelor pentru cele trei portofolii, dar eu cred că trebuie să lămurim lucrurile și avem curaj să mergem în Parlamentul României.

 

ÎntrebareCe v-a determinat să vă răzgândiți? Nu ați luat în calcul până acum restructurarea.

Viorica Dăncilă: Eu v-am spus că nu știu dacă facem restructurare sau remaniere. Nu este vorba despre faptul că m-am răzgândit. De fiecare dată am spus că voi merge în Parlament, nu am avansat o dată. Acum avansez această dată ca să lămuresc lucrurile.

 

ÎntrebareDe ce i-ați refuzat pe cei de la ALDE atunci?

Viorica Dăncilă: Am spus că facem restructurare sau remaniere, iar această decizie o ia Comitetul Executiv Național la propunerea colegilor, cu votul din CEX. Eu cred că noi trebuie să decidem ceea ce vrem, nu trebuie să ne impună alt partid.

 

ÎntrebareDe ce amânați această decizie?

Viorica Dăncilă: Eu cred că fiecare partid își face un anumit calcul. Acest calcul ni l-am făcut și noi și, dacă aceasta este decizia care a ieșit din CEX, cu toții vom merge pe acest drum.

 

ÎntrebareVă este frică de o moțiune de cenzură?

Viorica Dăncilă: Nu, nu mi-este frică de o moțiune de cenzură. Dacă nu mi-este frică să merg în Parlament pentru restructurare, dacă nu mi-a fost frică să fac ședință de Guvern și să găsesc soluții pentru acest lucru, de ce mi-ar fi frică de o moțiune de cenzură?

 

ÎntrebareGuvernul mai este blocat?

Viorica Dăncilă: Ați văzut că am găsit metode, am găsit soluții legale, astfel încât să ieșim din acest blocaj.

 

ÎntrebareCe ați vrut să spuneți prin „veți lua măsuri” dacă unii colegi nu sunt de acord cu susținerea domnului Meleșcanu?

Viorica Dăncilă: Atunci când se ia o decizie în cadrul unui partid, cred că acea decizie trebuie urmată. A fost o decizie și a fost un vot. În momentul în care luăm o decizie, cred că în partid trebuie să existe solidaritate și toți trebuie să mergem conform acelei decizii. Eu am încredere că toți colegii senatori vor vota mâine conform deciziei din CEX.

Mulțumesc!