Europarlamentarul Dan Nica solicită organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European, concretizată prin adoptarea unei rezoluții comune privind obligativitatea respectării standardelor europene în vigoare pentru lucrătorii sezonieri români din Germania.
”Cer tuturor deputaților români din Parlamentul European să dea dovadă de unitate și să susțină acest demers. E nevoie de un efort comun, coordonat pentru a asigura drepturile elementare ale compatrioților noștri victime ale abuzurilor angajatorilor. Lăsați competiția politică și orgoliile deoparte! Urgența socială a românilor aflați într-o situație vulnerabilă, adesea umilitoare, ne obligă la acțiune urgentă și concretă”, a declarat liderul Delegației PSD din Parlamentul European.
Europarlamentarul social-democrat a precizat că Parlamentul European trebuie să solicite, printr-o rezoluție oficială, Comisiei Europene și statelor membre ale UE să garanteze: condiții de călătorie în siguranță pentru toți lucrătorii sezonieri, cazare și condiții de muncă decente și care permit distanțarea socială, norme precise de securitate a muncii, monitorizate de autoritățile abilitate, contracte de muncă înmânate lucrătorilor și care stabilesc salarii negociate colectiv și asigurări decente de sănătate, precum și informații și asistență în limbile materne ale lucrătorilor și puncte de contact pentru situații neprevăzute.
”Solicit Comisiei Europene să monitorizeze atent aplicarea prevederilor legislației europene în materie și Guvernului României să acționeze mai prompt și mai responsabil pentru apărarea drepturilor propriilor cetățeni”, a subliniat Dan Nica.