Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a pledat, în sesiunea plenară de la Strasbourg, pentru accederea României în Spațiul Schengen, în vederea mai bunei gestionări a fluxurilor de refugiați din Ucraina. „O femeie a murit pentru că, după trei zile de stat în frig în Ucraina, a trebuit să mai stea aproape o zi la frontiera dintre Ungaria și România. Iată o nedreptate care se datorează faptului că România nu este în Schengen. Iar cineva ar trebui să poarte această responsabilitate, fie și morală”, a declarat eurodeputatul român.
Dan Nica a cerut mobilizarea UE pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina.
„Milioane de femei din Ucraina nu și-au imaginat că vor sărbători, în 2022, Ziua Femeii în asemenea condiții tragice”, a declarat europarlamentarul, evocând „tristețea din ochii femeilor refugiate, care încearcă să-și salveze copiii, trecând frontiera în România după zile de stat în frig. Acea tristețe este pentru copiii lor, pentru că nu știu ce viitor vor avea acești copii. Mulți și-au pierdut tații, uciși de bombe sau pentru că și-au dat viața pentru apărarea Ucrainei. Casele lor au fost distruse. Care e viitorul acestor copii?”, a evidențiat Dan Nica în dezbaterea consacrată situației refugiaților din Ucraina.
„Pericolul major este o criză umanitară de proporții, care să afecteze deopotrivă pe acești refugiați – și atenționez că vor veni persoane tot mai vulnerabile social și medical – dar și statele membre, în special cele din imediata vecinătate a Ucrainei. E nevoie de o mobilizare urgentă și masivă de fonduri, logistică și personal la nivel european”, consideră europarlamentarul PSD.