Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că este încurajator pentru România faptul că proiectul privind ”Fondul pentru redresarea UE”, lansat de comisarii europeni pentru Piața Internă și Economie, are la bază ideea solidarității statelor membre în fața pandemiei și impactului ei social-economic. ”Niciun stat european, nici din nord, nici din sud, nu are mijloacele proprii care să îi permită să se confrunte singur cu acest șoc”, au atenționat ieri comisarii Breton și Gentiloni. 

 

”Mă bucur că propunerile pe care le-am adresat săptămâna trecută comisarului Thierry Breton se regăsesc sub formă de principii în proiectul de relansare a economiei europene, pe care l-a dat publicității împreună cu comisarul Paolo Gentiloni. Cele trei puncte esențiale pe care trebuie să se bazeze reconstrucția UE vizează faptul că nicio țară nu trebuie lăsată în urmă și nicio economie nu poate rămâne victimă izolată a pandemiei, precum și garantarea accesului echitabil și în condiții similare al tuturor statelor membre la finanțare corespunzătoare necesităților.

 

Este un semn bun pentru România și voi depune toate eforturile necesare, alături de colegii mei, pentru concretizarea suportului masiv destinat, în mod echitabil, tuturor economiilor din Uniune. Această propunere trebuie să devină realitate, pentru că nicio economie europeană nu va fi capabilă de reconstrucție fără lichidități suplimentare direcționate de UE. E nevoie de solidaritate și de viziune dincolo de termenul imediat impus de urgența crizei”, a declarat europarlamentarul român.

 

Dan Nica, în calitatea sa de coordonator al europarlamentarilor Grupului S&D din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie, a subliniat, în videoconferinţa de joia trecută a coordonatorilor de resort ai grupurilor europarlamentare cu comisarul Breton, că este foarte important ca niciun stat membru să nu fie lăsat în urmă în această situaţie dificilă, formulând o serie de propuneri în acest sens. Aceste idei se regăsesc acum în proiectul ”Un fond pentru redresare”, dat publicității de comisarii europeni responsabili pentru Economie și Piața Internă. Proiectul prevede crearea de instrumente suplimentare extraordinare, pentru a asigura țărilor UE finanțarea necesară planurilor de refacere economică.

 

Conform comisarilor Breton și Gentiloni, de la planul de urgență adoptat de Bruxelles pentru a asigura lichiditățile necesare supraviețuirii sistemului economic european, trebuie făcut pasul spre relansarea capacității productive a UE, în vederea stopării crizei, menținerii întreprinderilor și protejării angajaților.

 

”Nevoile de finanțare estimate se ridică la 1500-1600 miliarde de euro, bani ce trebuie injectați direct în economia UE. Una din pârghiile utile în acest sens ar urma să fie un fond european conceput special pentru emiterea de obligațiuni pe termen lung. Mă bucur că ideea este susținută de responsabilii pentru sfera economică din Comisia Europeană, a declarat eurodeputatul Dan Nica.