Vreau să le mulțumesc în mod special celor care au votat cu inima, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din teritoriu, vreau să le mulțumesc primarilor, simpatizanților și militanților Partidului Social Democrat, tuturor celor care au vrut să înlocuiască ura și dezbinarea cu unitatea și încrederea.
Astăzi, Partidul Social Democrat a recâștigat încrederea cetățenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la alegerile europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care l-am avut la parlamentarele din 2016 și care ne-a permis să intrăm la guvernare. Am toată convingerea că numărul de voturi de astăzi ne ajută, ne obligă și, în acest sens, vom face tot ce este posibil să câștigăm alegerile locale și alegerile parlamentare.
Avem în acest moment un rezultat exit-poll. Vom sta până vom prelua toate procesele-verbale din teritoriu, vom face numărătoare paralelă, pentru că atunci vom ști cu adevărat rezultatul votului de astăzi.
Alte declarații vom face după ce vom avea rezultatul final al votului. Vă mulțumesc!