Am asistat astăzi la un record personal al președintelui: reacție rapidă la propunerile de miniștri la doar o zi distanță. Pentru domnul Iohannis, simțul urgenței se activează doar în campanie. Din păcate, însă, abuzul de putere continuă, sfidarea românilor continuă, nepăsarea față de problemele țării continuă. Este a treia piedică în trei săptămâni consecutive, a treia respingere de către Klaus Iohannis a eforturilor Guvernului de a funcționa normal. Din nou, președintele se poziționează împotriva românilor. Dacă nu am fi găsit soluția deblocării activității ministerelor prin delegarea unor atribuții către Secretariatul General, oamenii ar fi stat neplătiți mult timp. A trebuit să schimbăm proceduri și să modificăm acte normative pentru ca oamenii din ministere și agenții guvernamentale să-și poată primi salariile. A trebuit să amânăm măsuri sau să redefinim activități ca să putem funcționa, iar domnul Iohannis a văzut aceste lucruri. A văzut și apelurile sindicatelor, care reclamau că oamenii nu își primesc banii, că este un drept fundamental și că statul are obligația de a-l respecta.

 

Din păcate, însă, în această seară am văzut un nou episod al nepăsării și disprețului prezidențial. E evident deja că partidul domnului Iohannis are o problemă cu bugetarii, că îi jignesc și îi amenință oricând au ocazia, că o să le taie veniturile, însă președintele a dus acest lucru la un alt nivel. Pur și simplu, le refuză dreptul la plată oamenilor care muncesc. Când nu taie salariile, dreapta și Iohannis le blochează, așa cum au încercat să blocheze și nominalizarea Rovanei Plumb în calitate de comisar european, cum blochează orice efort de îmbunătățire a imaginii României pe plan extern.

 

Așadar, fie domnul Iohannis s-a hotărât să adopte tăierile și neplata ca proiect de țară de la domnii Orban și Câțu, fie a ales să intre în jocul domnului Tăriceanu, celui căruia nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să ne scrie scrisori și să-și vorbească de rău propriii colegi de partid, pe care tot dumnealui i-a sacrificat prin ieșirea de la guvernare.

 

Am văzut astăzi o nouă alianță de conjunctură între domnul Iohannis și domnul Tăriceanu, alianța ipocriziei și a distrugerii. În campanie, acești oameni de stat se transformă și este o transformare urâtă, care vine din disperare și care face rău României. Prin toate aceste lucruri pe care le fac, fie că abandonează guvernarea, fie că o blochează în fiecare săptămână sau că vor să taie toate veniturile românilor pe care am reușit să le creștem în ultimii trei ani, acești oameni s-au întors împotriva propriului popor având o poziție cinică și imatură care, orbită de interesele personale și de campanie, a început să acționeze împotriva oamenilor. Avem un președinte care a urmărit cu îngrijorare ce s-a întâmplat în jurul dumnealui timp de cinci ani de la Palatul Cotroceni și care a dedicat ultimul an de mandat celei mai dăunătoare campanii făcute vreodată în România, una care sacrifică interesul și stabilitatea țării.

 

Vreau să dau încă o dată asigurări ferme că nu voi ceda în fața acestui blocaj, fiindcă am obligația să guvernez pentru România. Știu foarte bine că oamenii așteaptă de la noi să le plătim pensiile pe care le-am majorat, așteaptă să le plătim salariile, bursele, alocațiile, așteaptă să derulăm investițiile la care ne-am angajat. Nu mi-este teamă să mergem în Parlament, am mai spus-o, cu atât mai mult cu cât am arătat la votul din Senat de acum două zile că avem majoritate. Nu fugim de Constituție, așa cum o face președintele, nu fugim de responsabilitate și nu vom da înapoi. Aceste speculații sunt ridicole, dar sunt ultimul resort la care pot să apeleze cei ce nu vor România normală, ci România blocată.

 

Acest Guvern lucrează pentru România, nu împotriva ei și, așa cum am mai spus, voi rămâne cea căreia nu-i va fi teamă niciodată să privească în ochii românilor, știind că nu am luat niciodată o măsură împotriva lor. Oamenii vor face diferența între cei care își apără țara, buni români, care arată solidaritate și responsabilitate, și cei care preferă să acționeze în interes propriu, chiar dacă acest lucru face rău și aduce deservicii de imagine propriei lor țări.

 

Vă mulțumesc!