Am convocat o parte dintre liderii Partidului Social Democrat, din miniștrii Guvernului pentru a decide împreună în aceste momente importante pentru Partidul Social Democrat. Indiferent de sentimentele față de Liviu Dragnea, vă dați seama că pentru Partidul Social Democrat condamnarea președintelui în funcție reprezintă un moment dificil, așa cum a reprezentat pentru orice partid. Uman vorbind, este o dramă atât pentru el ca persoană, cât și pentru familia lui, iar în calitate de colegi de partid suntem alături de dumnealui și de familia sa. Evident, este un moment dificil. Vreau să precizez că nu vom comenta în niciun fel decizia instanței de judecată pronunțată astăzi.
Vreau să precizez faptul că suntem un partid unit. În momentele dificile, Partidul Social Democrat a strâns rândurile. Așa vom face și de-acum încolo. Mâine am convocat Biroul Permanent Național la ora 11 și Comitetul Executiv la ora 18. Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greșit, care sunt pașii pe care trebuie să-i facem și cum putem acționa în perioada următoare într-un mod care să arate unitatea Partidului Social Democrat.
Vreau să vă asigur de faptul că nu-mi voi da demisia, indiferent de solicitările unora sau altora. Vom respecta decizia luată în Parlament în urma unei moțiuni de cenzură, dacă aceasta va fi depusă, dar nu înseamnă că dacă cineva îmi cere demisia, imediat trebuie să acceptăm acest lucru. Suntem un partid responsabil, avem o guvernare responsabilă. Ne dăm seama că este importantă stabilitatea țării, este important faptul că încă deținem președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Vreau să mulțumesc electoratului pentru votul dat. Vom face o analiză ca să vedem unde am greșit și vom veni cu soluții, astfel încât să recâștigăm electoratul, să luăm cele mai bune măsuri și cred că una dintre cele mai bune măsuri este să continuăm programul de guvernare cu care am venit în fața alegătorilor în 2016. Vreau să asigur toți primarii că vom continua programele pe care le-am început, vom continua acordarea fondurilor guvernamentale atât pe PNDL 1, cât și pe PNDL 2, dar și pe Fondul de Dezvoltare și Investiții.
Nu există tabere în partid. După cum vedeți, suntem aproape din toate zonele țării. Discuțiile le vom avea în partid, chiar dacă unele dintre ele vor fi contradictorii, vom ieși mult mai uniți, așa cum trebuie să fie un partid care are responsabilitatea guvernării, un partid care trebuie să intre întărit și pregătit pentru viitoarele alegeri, fiindcă vorbim de alegerile prezidențiale, alegerile locale sau alegerile parlamentare.