Întrebare: Există suspiciunea că ați venit astăzi să inaugurați un spital care nu are toate avizele, pentru că sunteți în campanie electorală.
Viorica Dăncilă: Bineînțeles că orice lucru poate fi interpretat. Până acum, mulți ne reproșau că nu se face recepția la niciun spital, că nu facem nicio investiție în sănătate. Iată că astăzi vin la recepția acestui spital. Vreau să-l felicit pe domnul primar și administrația publică locală pentru implicare. E un spital modern, am văzut și aparatura pe care au adus-o în acest spital, deci iată că se fac investiții și cred că acest lucru este important. Este o investiție la care Guvernul României a participat. Era normal să vin la această recepție. N-aș lega totul de campania electorală. Am văzut că sunt alții care conduc fiecare lucru spre campania electorală sau spre interesul personal. Pentru mine este important, ca prim-ministru, că, iată, se fac spitale în România, că avem dotări foarte bune, dotări de care va vorbi doamna ministru al Sănătății, că în timp ce alții vorbeau de închiderea de spitale, noi încercăm să dotăm toate spitalele din România cu aparatură performantă.
Întrebare: În 2016, PSD promitea opt spitale regionale. Unde sunt acele opt spitale?
Viorica Dăncilă: O să dea toate detaliile tehnice doamna ministru și o să completez și eu.
Sorina Pintea: Mă bucur că ați pus această întrebare, pentru că de fiecare dată când am prezentat în spațiul public stadiul în care suntem, lumea ne-a privit neîncrezătoare. Spitalul din Mioveni: povestea a început în urmă cu șapte ani, concepție, proiectare, execuție. Povestea spitalelor regionale a început în octombrie 2017, când primul teren a fost transmis Ministerului Sănătății. Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate, iar proiectanții și constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150 de mii de metri pătrați, cu logistica aferentă.
Întrebare: Oamenii aceștia cum au reușit să construiască acest spital în patru ani?
Sorina Pintea: Șapte ani! Patru ani a fost efectiv construcția și încă trei ani pentru studiul de fezabilitate și proiectare și proceduri de licitație. Eu încercam să vă spun că noi am finalizat studiile de fezabilitate, acestea sunt depuse la Ministerul Dezvoltării, iar acesta pregătește cererile de finanțare pentru Bruxelles și am început și procedura de licitație în paralel. Eu cred că în șapte ani vom avea și spitale regionale, exact așa cum am promis. Am demarat, am înaintat foarte mult, pentru că, v-am spus, povestea lor a început în 2017.
Întrebare: Trebuie să mai aveți încă un mandat la guvernare!
Sorina Pintea: Este evident că vom avea încă un mandat la guvernare, dar eu pot să vă spun că sănătatea nu are culoare politică, iar Guvernul acesta a demonstrat acest lucru. Vă pot da nenumărate exemple.
Întrebare: Ce părere aveți despre acest spital de la Mioveni?
Sorina Pintea: Am vizitat împreună cu doamna prim-ministru, cu primarul și cu cadrele medicale spitalul. Pot să vă spun că respectă toate ordinele pe care Ministerul Sănătății le-a emis privind funcționarea spitalelor și la fiecare etaj mi s-a adus aminte acest lucru și așa este. Este dotat cu aparatură necesară pentru a deservi serviciile medicale din zonă și vă spun foarte sincer ce m-a entuziasmat foarte mult: în sala angiografului era un medic care mi-a spus că acest spital este pregătit să facă tromboliză și poate și trombectomie, niște proceduri care se fac în accidentul vascular acut.
Viorica Dăncilă: Spuneați de continuarea implicării Guvernului pentru construirea de spitale regionale. Eu cred că trebuie schimbată abordarea în România și ceea ce a început un guvern bun trebuie continuat. Dacă vom avea această abordare în care dacă a început un alt guvern, eu trebuie să sistez lucrarea pentru că a început-o altul, nu este o abordare constructivă pentru această țară. Sper ca toată lumea să-i acorde atenția cuvenită. Noi vom fi implicați și în perioada următoare pentru a realiza obiectivele pe care ni le-am propus din punct de vedere al programului pe sănătate.
Întrebare: Ați avut o discuție cu președintele în legătură cu miniștrii interimari?
Viorica Dăncilă: Nu, nu am mai discutat cu domnul președinte Iohannis. Ultima discuție am avut-o când v-am spus. Am văzut reacția domnului președinte. Aștept ca domnul președinte să vină cu o decizie care să arate că vrea o Românie normală, o Românie în care și Guvernul funcționează așa cum ar trebui.
Întrebare: Dacă numește miniștrii interimari, veți mai sesiza CCR?
Viorica Dăncilă: Am sesizat, am trimis către CCR. Dacă domnia-sa va veni cu propunerea pentru miniștrii interimari, o parte din sesizare nu-și va mai avea obiectul, dar noi în sesizare am vorbit și despre cele cinci propuneri pentru miniștri PSD, pentru că încă nu avem o motivare pentru respingere. Ar trebui să vedem această sesizare către CCR și ca un mijloc de a avea niște reguli pentru viitor, a stabili niște reguli, pentru că, dincolo de lupta politică, nu este nevoie și nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului, având în vedere că sunt proiecte pe care le facem pentru cetățeni. Am să vă dau un exemplu, un singur exemplu: trebuia să avem ședință de Guvern. Înainte de a veni la recepția spitalului de la Mioveni, am avut un forum cu românii din străinătate. Trebuia să avem pe agenda ședinței de Guvern o OUG prin care prelungeam termenul de înscriere în registrul electoral al românilor din diaspora pentru votul prin corespondență. Nu am putut realiza acest lucru. Sunt foarte multe obiective care nu mai pot aștepta. Această blocare a însemnat că tot ce aveam pe ordinea de zi trebuie dus în săptămâna viitoare.
Întrebare: Articolul 85 din Constituție este consultativ pentru dumneavoastră sau nu?
Viorica Dăncilă: Am spus și repet: avem 45 de zile în care președintele numește miniștrii interimari. În cele 45 de zile vom alege perioada în care vom merge în Parlament.
Întrebare: Sunt informații că cei doi comisari europeni au fost respinși.
Viorica Dăncilă: Eu nu am văzut nimic oficial. Am văzut dorința unora de a avea comisarii respinși, pentru că, așa cum am spus înainte, avantajele politice sunt mai importante decât imaginea României. Vreau să vă spun un lucru: am fost europarlamentar și, indiferent de cine a fost nominalizat pentru funcția de comisar european, chiar și domnul Cioloș, când a fost comisar pe Agricultură, eram membru al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European și am susținut candidatura domniei-sale, pentru că era reprezentatul României. Aș vrea să văd aceeași abordare și aceeași responsabilitate din partea tuturor.
Întrebare: Ați depus plângerea penală pe numele președintelui?
Viorica Dăncilă: Nu am depus încă plângerea penală. Este în lucru. O să depunem pentru acea afirmație conform căreia Guvernul este corupt. Fiecare, când afirmă un anumit lucru, trebuie să-l și demonstreze.
Vă mulțumesc!