ÎntrebareCe conține acest acord pe care l-ați semnat?

Viorica Dăncilă: Acordul de cooperare include sprijinirea, în primul rând, a tuturor acțiunilor și a implementării strategiei de apărare românești.

 

ÎntrebareDacă nu se produc elicoptere, nu există comandă de la Ministerul Apărării!

Viorica Dăncilă: În cadrul acordului am stipulat acest sprijin. De asemenea, vrem să mergem și în CSAT. De fapt, a fost o solicitare mai veche de a merge cu anumite probleme în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Noi am solicitat de mai mult timp, dar nu avem încă un răspuns. Să sperăm că în perioada următoare poate va fi un nou guvern pentru că, dincolo de partea politică, important este ce se întâmplă cu industria de apărare românească. Este o ramură strategică și trebuie încurajată și sprijinită.

 

ÎntrebareÎnțeleg că ați avut discuții și cu liderul de sindicat?

Viorica Dăncilă: Este aici, lângă mine, sigur că am avut discuții. Așa cum am spus, am avut discuții și la București, am avut discuții și aici, dialogul este important, este important să vezi care sunt oportunitățile, dar mai ales care sunt obstacolele din industria de apărare. Nu poți să rezolvi totul, dar trebuie întotdeauna să oferi sprijinul necesar, pentru că este un lucru foarte important pentru țara noastră ca membru NATO.