Bună ziua! Semnăm astăzi un acord de colaborare între PSD și CNSLR Frăția, atât la nivel central, cât și la nivel local. Considerăm această colaborare foarte utilă, având în vedere că întotdeauna partidele de stânga au cooperat foarte bine cu sindicatele pe probleme importante pentru cetățeni, mă refer la salarizare, la pensii, la apărarea cetățenilor în fața unor decizii injuste care pot fi luate la nivel central. Acest pas este important pentru noi și ne dorim ca pe viitor această cooperare, această colaborare între PSD și sindicate să fie una pragmatică, una aplicată, una care să arate grija comună pentru cetățenii acestei țări.

 

Sper că va fi o cooperare foarte bună și că toți cei care au speranțe în această țară, care cred că în România își pot găsi locul și vor vremuri bune pentru români și România să fie cei care vor avea parte de sprijinul nostru, atât al PSD, cât și al sindicatelor. Este un pas important. Vreau să le mulțumesc liderilor de sindicat și sindicatelor pentru acest obiectiv comun pe care îl avem în ceea ce privește salarizarea, salariul minim și tot ceea ce ține de drepturile salariaților.

 

Întrebare: Are și o natură electorală acest protocol?

Viorica Dăncilă: Nu, pentru că noi am mai avut protocol de colaborare semnat între PSD și sindicate. Dar, pentru că ați vorbit de partea electorală, profit de această ocazie ca să fac referire la ceea ce am văzut cu câteva minute în urmă: am văzut un președinte care de fapt este prim-ministru, un cuplu Iohannis-Orban asemănător cuplului Băsescu-Boc, un diriginte care și-a adus elevul în fața poporului, mă mir că nu l-a luat și de urechi, pentru a veni cu opinia sa, o opinie electorală pe care nu a fost suficient să o aducă în spațiul public de la Administrația Prezidențială, am văzut că această campanie continuă acum de la Palatul Victoria. Am văzut un președinte care, după o zi de la preluarea mandatului de actualul guvern, vorbește despre „greaua moștenire”. Sunt miniștri care încă nici nu și-au preluat mandatul, nici măcar nu au văzut documentația din ministerele pe care le preiau, încă nu s-a făcut comasarea ministerelor, astfel încât să vadă toate ministerele care acum aparțin unui anumit portofoliu cum se prezintă, dar bineînțeles că atunci când nu ai viziune pentru viitor, faci referire la greaua moștenire. Da, o grea moștenire lăsată de PSD: a doua cea mai mare creștere din UE, 3,8% șomaj, creșterea salariilor și pensiilor! Da, dacă pornim de la aceste aspecte, din punctul de vedere al candidatului Iohannis este o grea moștenire. Dacă tot este prim-ministrul României, pentru că președinte este, dar acum vedem că este și prim-ministru, domnul Iohannis trebuie să spună ce face în calitate de prim-ministru pentru români, pentru că a vorbit despre o guvernare eșuată. Noi spunem că a avut un mandat eșuat în calitate de președinte al României. Cinci ani a stat mai mult în vacanță, este pentru noi clar că nu a avut cum să vadă care sunt pașii făcuți de România și care sunt măsurile luate pentru români. Poate că domnul prim-ministru Klaus Werner Iohannis ne vorbește și despre măsurile pe care vrea să le ia pentru români. Poate că domnul prim-ministru Iohannis ne spune dacă crește salariul minim, așa cum s-a preconizat, pentru care noi am adoptat un act normativ în primă lectură la Palatul Victoria, dacă prim-ministrul Iohannis va comasa și va închide spitale, dacă prim-ministrul Klaus Iohannis va mai continua voucherele de vacanță, programele din agricultură. Vedem că vorbește de „greaua moștenire”. Eu cred că cel care va prelua conducerea de la Cotroceni va putea să vorbească de o grea moștenire, pentru că am avut un președinte până acum absent care a devenit dintr-odată foarte activ, pentru că are „Guvernul meu”, probabil va avea și „comisarul meu”, are „Parlamentul meu”, iar acum vrea să demonstreze că poate să conducă țara ca un dictator. E un președinte care spunea că nu am luat decizii pentru minerii din Valea Jiului, dar a uitat domnul președinte Klaus Iohannis că nu a respectat decizia CCR prin care avea datoria să numească un ministru interimar la Energie? Aceasta este motivația pentru care nu am putut să emitem OUG, nu am putut modifica OUG 36. Se pare că dânsul aduce în spațiul public numai lucrurile care-i convin, dar eu cred că românii pot discerne între ce este bine și rău, ceea ce este real și ceea ce nu este real. Am promis și vreau să mă țin de promisiune că, indiferent de minciunile care vor apărea în spațiul public, noi vom spune doar adevărul, vom face o opoziție foarte bine aplicată și vom sancționa orice măsură pe care acest guvern condus de domnul Iohannis o va lua împotriva românilor. Mă bucur că alături de noi avem sindicate, sindicate care îi apără pe români.

 

Întrebare: Socialiștii sunt de acord ca persoana propusă pentru postul de comisar să fie de la PPE?

Viorica Dăncilă: Cred că acest lucru a fost vizibil: noi am venit cu propunerile, nu am primit nici măcar respingerea pentru Dan Nica. Al doilea lucru: l-am propus pe Victor Negrescu, un om foarte implicat și apreciat la Bruxelles, o persoană care știe cum funcționează instituțiile europene, este în Partidul Socialiștilor Europeni, a fost europarlamentar, ministrul Afacerilor Europene, un om implicat în ceea ce privește președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. De ce s-a așteptat un răspuns atât de mult? De ce a trebuit să așteptăm până vine un nou guvern? Este clar că a fost o abordare incorectă. Eu sunt un proeuropean convins, dar cred că toate țările trebuie să fie tratate în mod egal, să nu existe o abordare care să împartă UE în țări de rang 1 și țări de rang 2. Cred că acesta este obiectivul pe care trebuie să-l avem și care ține de președintele României. Acest lucru a arătat că a fost o abordare politică care să susțină PPE, nicidecum una corectă: atunci când faci o propunere, trebuie să vii cu un accept pe acea propunere sau cu o respingere motivată.

 

Întrebare: O acuzați pe Ursula von der Leyen de o decizie politică?

Viorica Dăncilă: Eu nu acuz pe nimeni, dar să știți că acest lucru a creat o nemulțumire în rândul populației, foarte mulți mi-au spus acest lucru, mi-au spus „Doamnă președinte, de ce a trebuit să așteptăm până când a venit un nou guvern ca să vină cu o nouă propunere?” Uitați-vă la ceilalți, eram premier interimar, aveam acest drept de a face nominalizarea. Am făcut nominalizarea imediat ce am primit scrisoarea de la doamna președinte Ursula von der Leyen. A venit cu dedicație către Viorica Dăncilă și în „CC” era Klaus Werner Iohannis. Mi-a cerut o nominalizare, ca un om care respectă legea și care crede că trebuie să te comporți într-un mod corect, într-o oră am făcut numirea pentru Victor Negrescu. De ce a trebuit să mai stăm o săptămână?

 

Întrebare: V-a spus că nu v-ați consultat cu președintele României!

Viorica Dăncilă: Unde în legislația României spune că trebuie să te consulți cu președintele României? Dați-mi paragraful acela. Eu știu că propunerea se face de către premierul României. Premierului i-a fost adresată această scrisoare prin care i se solicita această propunere. Bine, atunci președintele nu era și prim-ministru, acum e foarte simplu, avem președintele României care este și premier, deci nu mai avem nevoie să mai trecem prin mai multe faze în ceea ce privește această nominalizare.

 

Întrebare: Noul comisar va trebui audiat în Comisia de Transporturi din Parlamentul României. Cum vor acționa parlamentarii PSD?

Viorica Dăncilă: Vor acționa ca buni români. În momentul în care vine vorba despre un obiectiv de țară, noi nu vom face ce au făcut liberalii și cei din grupul Renew Europe. Nu vom fi antiromâni. Eu am spus și repet de fiecare dată: iubesc această țară și nu vreau ca România să fie pusă în situații neplăcute. Avem un „război” în interiorul țării noastre, un război electoral, dar acesta nu trebuie să meargă dincolo de granițele țării. Nouă ani de zile, de fiecare dată, am susținut România. Nu vom face ceea ce nu am făcut până acum. Vor propune un comisar, nu vom ataca persoana respectivă, pentru că este importantă imaginea de țară mai mult decât imaginea personală. Nu o să am abordarea candidatului Iohannis, care imediat ce am făcut propunerea a sunat la Bruxelles ca să nu fie acceptat Victor Negrescu.

 

Întrebare: După ce ați trimis propunerea Victor Negrescu, ați mai discutat cu Ursula von der Leyen?

Viorica Dăncilă: Am solicitat un răspuns. Am văzut că s-a ieșit în presă că se așteaptă până la decizia care se va lua în Parlament referitor la noul guvern.

 

Întrebare: Cât timp credeți că veți mai fi președintele PSD?

Viorica Dăncilă: Atâta timp cât voi fi susținută de membrii PSD, atâta timp cât voi fi susținută de cei 500 de mii de membri, atâta timp cât nu vom organiza un Congres în care alegerile sunt libere, atâta timp cât voi merge pe o pantă ascendentă pentru acest partid. Să nu uităm că am luat partidul de la 22%, a scăzut pe urmă la 17%, după ce se pierd alegerile este normal acest lucru. În momentul în care voi duce acest partid la un nivel care să îi reflecte puterea, sunt convinsă că nu vor fi voci care să vrea să schimbe un președinte pentru a înlocui o persoană cu alta, pentru că nu acesta este scopul PSD. Scopul PSD este să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare de anul viitor. Bun, poate mai sunt unii care vor să preia puterea, chiar dacă partidul are 10%, pentru a fi președinții acestui partid. Ținta noastră este să câștigăm alegerile prezidențiale și avem toate șansele.

 

Întrebare: V-ați gândit să vă dați demisia din fruntea partidului?

Viorica Dăncilă: De ce să-mi dau demisia? Pentru că duc partidul în turul 2 și câștig alegerile prezidențiale? Da, există o posibilitate în care trebuie să-mi dau demisia: câștig alegerile prezidențiale și nu mai pot fi președintele partidului!

 

Întrebare: Dar ați pierdut guvernarea!

Viorica Dăncilă: Nu am pierdut guvernarea, am avut trădători în partid și poate că este perioada în care să curățăm acest partid de trădători. Eu îmi respect colegii, dar este o decizie a CEX, votată în CEX, și trebuie respectată. Și încă ceva: acest partid, dacă vrea să fie puternic, și este puternic, trebuie să îi elimine pe cei care au trădarea în sânge, iar cei care au trădat nu mai au ce căuta în acest partid, pentru că altfel înseamnă că acest partid va fi în continuare un partid al trădătorilor și eu nu o să accept niciodată acest lucru și nici colegii mei nu acceptă acest lucru. Am vorbit cu președinții de organizații în teritoriu, nu mai vor trădători în acest partid, nu mai vor oportuniști, nu mai vor oameni care lucrează pentru propria persoană, nu pentru partid. Eu cred că am dovedit în 23 de ani de când sunt în acest partid că de fiecare dată, dincolo de persoană, important a fost ce s-a întâmplat cu partidul.

 

Întrebare: Nici un președinte care a pierdut alegerile prezidențiale nu a rămas președintele PSD, de ce v-ar menține colegii?

Viorica Dăncilă: Din mai multe motive: am preluat partidul într-un moment dificil, 22%, președintele partidului arestat. Am reușit să țin acest partid unit, am avut o guvernare bună și de fiecare dată am luptat pentru acest partid, nu pentru interesul meu personal, și pentru că o să duc acest partid la un scor bun în perioada următoare. Cred că sunt destule motive. Știu să lucrez în echipă, niciodată nu mi-am sabotat un coleg, niciodată nu am chemat alți colegi ca să schimb pe cineva dintr-o funcție de conducere, am ținut întotdeauna cont de părerea colegilor mei.

 

Întrebare: De confruntarea între Mihai Tudose și Victor Ponta ce spuneți?

Viorica Dăncilă: Să fie la ei!

 

Întrebare: Mai au loc în PSD?

Viorica Dăncilă: Nu. Am văzut această opinie: atâta timp cât Mihai Tudose și alții au votat împotriva acestui guvern, nu putem să îi acceptăm în PSD. Ce facem? Răsplătim faptul că s-au poziționat împotriva PSD? Cine are astfel de idei să le uite!

 

Întrebare: S-au purtat negocieri?

Viorica Dăncilă: Nu, cel puțin nu cu mine. Vreau să profit de această ocazie ca să spun că negocierile se fac cu președintele partidului și conducerea partidului, cu colegii din CEX. Restul sunt păreri personale pe care, cum este în orice democrație, le ascultăm în cadrul CEX, dar decizia se ia aici. Nu au negociat cu nimeni și nu au loc în acest partid, în condițiile în care sunt cei care au votat împotriva Guvernului PSD.

 

Întrebare: Pe Ana Birchall de ce vreți să o excludeți?

Viorica Dăncilă: Nu am spus că o exclud pe Ana Birchall. Am spus că acest subiect va fi discutat în CEX, pentru că sunt foarte mulți colegi care vor să discute această problemă. În primul rând, ca președinte de partid, un președinte care crede că trebuie să îi asculte pe fiecare și să vadă care este opinia tuturor, întâi vreau să ascult părerea colegilor mei și, bineînțeles, pe urmă îmi voi spune și eu punctul de vedere. Nu vreau să influențez prin atitudinea mea opinia celorlalți. Nu vreau să influențez prin opinia președintelui partidului opinia celorlalți colegi.

Mulțumesc!