Deputata PSD Camelia Gavrilă a declarat luni, 25 mai 2020, în cadrul dezbaterii moţiunii simple pe educaţie „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, că PSD a dat soluţii respinse de nenumărate ori de Guvern, iar moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, un procedeu democratic, este şi un prilej de dialog.
„Reamintesc doamnei ministru că PSD a avut o abordare constructivă, am votat Guvernul în condiţii dificile, am votat starea de urgenţă, starea de alertă, nenumărate ordonanţe de urgenţă. A fost un timp de aşteptare, de răbdare, de toleranţă, tocmai pentru că situaţia cu care ne confruntăm este foarte complexă. Sistemul pe care îl coordonaţi e foarte complex. Acest sistem atinge întreaga societate. Noi am dat soluţii nenumărate pe care de multe ori Guvernul dumneavoastră le-a respins”, a spus Camelia Gavrilă la dezbaterile pe marginea moţiunii simple pe educaţie intitulate „Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, a spus Camelia Gavrilă.
„Răbdarea pe care am dovedit-o nu mai există acum. A fost o succesiune de decizii controversate, de ordine care s-au anulat de la un moment la altul, de imperfecţiuni, de confuzii, de anunţare a unor măsuri înainte ca ele să aibă substanţa legală. Un diletantism care a creat sursă de confuzie”, a adăugat deputata PSD.