Azi a fost o zi un pic mai complicată, dar am ținut în mod deosebit să fiu aici, pentru că după patru ani de zile – sunt mândru de acest lucru – în sfârșit organizațiile de sector și organizația Municipiului București au intrat într-o normalitate. Costurile acestui joc politic de mult timp cultivat sunt niște costuri pe care le plătește un singur partid, Partidul Social Democrat.
Ca președinte de organizație județeană, m-am uitat de foarte multe ori la organizația de București și să nu vă surprindă dacă astăzi eu o să încerc să spun cum am văzut eu lucrurile din interiorul partidului ca președinte al organizației PSD Buzău până în acest moment.
Toată țara, tot partidul întotdeauna se uită la București. Aici sunt cele mai multe voturi, aici sunt cele mai dure bătălii, aici se fac mitingurile împotriva Guvernului, aici sunt cele mai puternice atacuri, aici se duc unele dintre cele mai dure lupte politice. La București, campaniile electorale au cu totul altă intensitate, pentru că miza este foarte mare, iar această presiune o resimțiți de foarte multe ori voi toți cei de-aici, simpatizanții noștri, cei care sunt în fiecare zi în cartiere, lângă oameni. Cred că această presiune o resimt și cei care vă conduc și pe care vreau să îi încurajăm și să le mulțumim: Daniel Tudorache, primarul sectorului 2, domnul Mihai Toader, Robert Negoiță, cu care trebuie să vă spun că am vorbit azi dimineață la telefon și încercăm să avem o colaborare și o comunicare nouă, domnul Băluță, Daniel Florea și, nu în ultimul rând, domnul Mutu și, cu adevărat vârful de lance al dumneavoastră, Gabriela Firea.
Știu cât de greu este să faci campanie aici, în București, știu cât de greu este să mobilizezi oameni, să te confrunți în stradă și în online cu PNL și USR și asta se întâmplă la dumneavoastră cu o intensitate de 100 de ori mai mare decât cea dintr-o organizație județeană. M-am uitat pe rezultatele la prezidențiale și vreau să vă spun un lucru despre care nu s-a vorbit: PSD a câștigat cele mai multe voturi aici, în București. Este o realitate de care trebuie să ținem seama.
Am fost foarte bucuros când Gabi a câștigat Primăria Generală, iar ceilalți colegi au câștigat primăriile de sector. Tot partidul s-a bucurat atunci de rezultatele obținute de dumneavoastră și de victoria PSD în 2016 în București. De fapt, victoria PSD la localele din 2016 s-a scris la dumneavoastră, în primul rând în București. Gabi Firea și cei șase primari de sector au făcut enorm pentru acest partid. Trebuie să respectăm acest lucru. Tot partidul trebuie să respecte acest lucru. Vorbesc de șase primari, pentru că îl aștept pe Robert Negoiță să se întoarcă cât mai curând în PSD, și el are nevoie de noi, și noi avem nevoie de Robert. Lui Robert nu trebuie să îi fie teamă să candideze sub sigla PSD, pentru că o să câștige, cum a mai făcut-o o dată!
Trebuie să vă fac o mărturisire: în opinia mea, partidul nu a sprijinit organizația PSD București pe măsura aportului pe care l-a avut Gabriela Firea și voi, toți ceilalți! Partidul putea și trebuia să o sprijine pe Gabriela Firea ca primar general, pentru că am fost trei ani la guvernare și cei care au condus acest partid puteau face mai mult pentru București. Înțeleg că a existat o temere a fostei conduceri a PSD față de primarul general. Gabi este al doilea cel mai votat om politic din România și liderul cu cele mai multe voturi din partidul nostru. Aceste lucruri trebuie spuse și partidul trebuie să le recunoască. Acesta cred că e motivul, Gabi, pentru care unii din conducerile anterioare ale PSD s-au temut de ascensiunea ta și au încercat să îți tragă frâna de mână. A fost însă extrem de păgubos ce au făcut atât pentru ei, cât mai ales pentru partid în ansamblul său. Eu sunt alături de Gabriela Firea și vreau să o sprijin să fie cât mai puternică și în partid, și la primărie! Eu știu clar următorul lucru: dacă Gabi este puternică la București, atunci PSD va fi puternic în întreaga țară. Există un principiu care spune că dacă ai câștigat Capitala, atunci ai câștigat România. Nu se aplică de fiecare dată la celelalte partide, dar se aplică 100% în cazul PSD: de fiecare dată când am câștigat Capitala, am câștigat alegerile în România, deci obiectivul nostru pentru alegerile locale este clar și simplu, PSD trebuie să câștige alegerile în București. Dacă am câștiga aici, vă asigur că vom câștiga în toată țara.
Vestea bună este că avem cel mai bun candidat pentru Capitală, Gabriela Firea. Este cu certitudine candidatul cel mai puternic pentru alegerile locale de anul viitor. Adversarii noștri știu și ei foarte bine acest lucru, de aceea o atacă în fiecare zi, în fiecare declarație și mai nou aproape în fiecare decizie guvernamentală. Au pus toată propaganda, toți postacii, toți agitatorii s-o atace pe Gabriela Firea. Ne putem uita pe rețelele de socializare, unde se vede câtă resursă umană și financiară aruncă în joc pentru a o ataca pe Gabriela Firea, dar eu vă spun un lucru foarte clar: cu cât sunt mai agresivi față de Gabi, cu atât ne arată că se tem mai mult de candidatul nostru. Vă rog să țineți minte că se tem de Gabriela Firea, ceea ce înseamnă că noi trebuie să-i fim alături, să luptăm împreună cu ea, să o sprijinim, s-o apărăm și, nu în ultimul rând, să o prețuim. Partidul trebuie să recunoască valoarea Gabrielei Firea, trebuie să strângă rândurile în jurul ei, pentru că, așa cum spuneam, aici, la București, se va da bătălia decisivă. Nu voi tolera, atâta timp cât sunt președinte al acestui partid, nicio acțiune din interiorul partidului care să submineze sau să slăbească poziția candidaților noștri, a primarilor noștri, a liderilor noștri. A-i slăbi și a-i submina pe ei înseamnă să slăbești și să subminezi partidul în ansamblul său. Trebuie să știți că adversarii noștri nu sunt în interiorul PSD, ci în afara organizației noastre. Românii spun că am guvernat bine, iar acum se vede din ce în ce mai clar acest lucru: uitați-vă ce se întâmplă astăzi la Guvernul PNL, nu știu ce să facă acolo, este un haos! Astăzi spun una, mâine spun alta, astăzi scad o taxă, apoi o introduc, în decurs de numai o lună de zile. Trebuie să fim pregătiți pentru acest guvern care va face mult rău economiei României.
În încheiere, vreau să adaug un singur lucru: orice confruntare electorală se duce în jurul conceptului de încredere. În primul rând, trebuie să avem încredere în noi, în partidul nostru, în șansa noastră de a câștiga. Trebuie să avem încredere în forțele noastre și în capacitatea acestui partid de a se ridica, de a reveni, de a se relansa și, nu în ultimul rând, de a se reconstrui. Eu am încredere că PSD se poate reconstrui, am încredere că PSD poate câștiga și vă mai spun un lucru: nu le puteți cere oamenilor să aibă încredere în partidul nostru și în candidații noștri atâta timp cât dumneavoastră nu aveți încredere în acest partid și în liderii săi. Aveți încredere, pentru că aveți multe motive să credeți în acest partid. Avem cele mai puternice structuri locale pe care și le-ar dori toți competitorii noștri, avem cel mai loial și disciplinat electorat, cei mai inimoși și atașați susținători, avem oameni de valoare în partid pe care trebuie să-i promovăm. Avem cel mai bun candidat la Primăria Generală și cei mai buni candidați la primăriile de sector.
Aveți încredere în dumneavoastră, aveți încredere în noi că ne-am învățat multiplele greșeli și haideți să ne-apucăm de treabă!