Mulțumesc pentru curaj și pentru susținere! Sunt onorată să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, în mijlocul unei echipe puternice. Așa cum spunea Marcel Ciolacu, e o echipă unită, o echipă care a știut întotdeauna să deosebească binele de rău, care a înțeles că pentru acest județ, pentru fiecare comunitate trebuie să existe luptă, trebuie să existe implicare. Am venit astăzi în mijlocul dumneavoastră pentru că știu că este important ca un lider politic, ca un om care ocupă o funcție înaltă în statul român să fie prezent în mijlocul oamenilor, să vorbească cu oamenii, să asculte sfaturile lor, problemele lor, pentru că acel lider care stă închis în Palatul Cotroceni sau în altă parte este desprins de realitate, nu îi cunoaște pe oameni, nu știe care sunt problemele în această țară. Vine și cu aroganță maximă dă ordine tuturor, îi împarte în buni și răi, aduce ură și dezbinare în rândul românilor.
Oameni buni, de astăzi într-o săptămână avem votul pentru alegerile prezidențiale. Este un vot important, un rezultat important, pentru că de rezultatul votului va depinde soarta fiecăruia dintre noi, va depinde soarta părinților și bunicilor noștri, a familiei noastre, a copiilor și nepoților noștri, a dezvoltării comunităților locale, pentru că văd aici mulți primari, a noastră ca români și soarta țării noastre de acum încolo. Împreună, toți românii, putem scrie o nouă filă de istorie, depinde cum o vom scrie, depinde cum vom înțelege că ceea ce facem duminică va creiona destinul acestei țări.
Am fost premierul României un an și nouă luni. Am luat multe decizii pentru oameni, nu am luat niciodată o decizie împotriva oamenilor, pentru că am înțeles că oamenii au nevoie de sprijin, că oamenii cred în tine și nu ai voie să îi dezamăgești. Am luptat cu cei care trebuiau să ne fie alături, să ne sprijine în deciziile importante pentru oameni și pentru țară, dar am avut un președinte care de fiecare dată a blocat legile din Parlamentul României sau Guvernul sau legile așteptate de către români. Suntem într-un moment important în care oamenii trebuie să facă diferența între bine și rău. Vedem în ultimele zile cum candidatul Iohannis vine cu un discurs de dictator, un om care vrea să fie președintele României, vrea să fie premierul României, vrea să aibă „Parlamentul meu”, „comisarul meu”, și atunci ne întrebăm: noi unde suntem? Noi, ceilalți români, unde suntem? Președintele are grupul lui, iar noi ceilalți nu existăm. Vedem cum președintele împarte cetățenii României în cetățeni de rangul unu și cetățeni de rangul doi. Cei care îl susțin, îl laudă sunt cetățenii de rangul unu. Cei care nu suntem de acord cu deciziile lui, cu discursul lui extremist, cu ceea ce face, cu modul în care ne reprezintă, cu modul în care ne minte și ne sfidează, suntem cetățeni de rangul doi.
Vedem un președinte care a devenit regele dezinformării în România, regele minciunilor în România. Ne acuză pe noi că aducem minciuni în spațiul public. Păi hai să ne amintim ce a făcut președintele României, cel care trebuia să fie un reper pentru fiecare român. Președintele României a jurat că va respecta Constituția, ne-a mințit, a călcat legea fundamentală în picioare. Președintele României a venit în spațiul public și a spus de fiecare dată cu cinism că nu mai sunt bani de pensii și salarii. Noi am arătat de fiecare dată că am avut bani de pensii și salarii și atunci când am crescut pensiile și salariile toate aceste măsuri au fost dublate de o proiecție bugetară. Președintele României a venit și a spus că nu suntem în stare să deținem președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. A mințit și atunci Finlanda a spus că o preiau ei. Am avut o președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene de succes și am fost apreciați de toate statele membre și chiar de alte state.
Și atunci mă întreb: cine a dezinformat în permanență? Cine trebuia să vină de fiecare dată și să spună adevărul și a venit cu minciuni pentru oameni? Avem un președinte care nu-i iubește pe români, nu iubește această țară. Avem un președinte cinic, arogant și leneș. De aici, de la Buzău, nu o să-l mai întreb pe candidatul Iohannis ce a făcut în cinci ani și am să îl întreb: de ce nu ați făcut nimic în cinci ani de zile, domnule Iohannis? Cinci ani de zile ați fost plătit din banii românilor, nu ca să mergeți în vacanță, nici să îi sfidați pe români, nici să stați închis în Palatul Cotroceni fără să mergeți în nicio zonă a țării ca să vă întâlniți cu românii. Dacă oricare dintre noi, orice român, ar fi plătit și nu ar face nimic, cred că imediat ar fi concediat. Eu sper ca împreună să-l concediem pe Klaus Iohannis pe data de 24 noiembrie.
Avem un președinte cu un discurs extremist, cu un discurs antieuropean. Cum să spui tu, președintele României, că PSD trebuie să dispară? Azi sunt social-democrații, mâine trebuie să dispară sindicatele, USR, poimâine Pro România, răspoimâine UDMR. Să dispărem toți? Acesta este discursul unui președinte? Acum trebuie să dispară și primarii PSD, trebuie să rămână numai primarii care aparțin unui partid politic. Păi președintele României ce face? Împarte în continuare țara în buni și răi, între cei care trebuie să rămână și cei care trebuie să plece. Vrem un președinte al tuturor românilor. Avem nevoie de unitate în țara noastră, avem nevoie de consens și echilibru. România nu este a lui Iohannis, ci a fiecăruia dintre noi. România este a părinților și bunicilor noștri care au clădit România de astăzi. România este a celor care vor să construiască România de mâine nu prin lozinci, nu prin ură, ci prin lucruri concrete pe care să le simtă și să le aprecieze românii, nu printr-un discurs extremist, nu prin amenințări cu procurorii. Oamenii nu vor acest lucru, s-au săturat după 14 ani de teamă și amenințări. E același discurs, aceeași ură, s-a trezit după cinci ani să jignească, să atace, s-a trezit după cinci ani să dea lecții altora. Eu cred cu tărie că candidatul Iohannis trebuie să primească lecții de la oricare dintre noi, pentru că oricare dintre cei prezenți în această sală, orice român de bună-credință ar fi acționat în interesul țării, în interesul comunităților din această țară, nu s-ar fi comportat ca un dușman al românilor și al României, ne-ar fi reprezentat cu demnitate. Ar fi obținut din deplasările externe fie Schengenul, fie vizele pentru SUA, nu ar fi venit acasă cu o șapcă și trei poze. Nu a înțeles nimic, nu a înțeles că bătălia nu este între un partid și altul, nu este să desființezi un partid, bătălia este pentru români și România. Nu a înțeles un lucru: că toate obiectivele importante pentru această țară s-au realizat prin unitate, prin efortul comun al tuturor românilor, nu a înțeles că puterea poporului este mult mai mare decât lui Ludovic Întâiul din Dinastia Iohannis. Nu a înțeles că dacă vrea să fie respectat trebuie să-i respecte pe ceilalți. Nu a înțeles că adevărul este mult mai puternic decât minciuna.
A vorbit mereu despre un guvern eșuat, un guvern care a adus România la a doua cea mai mare creștere economică din Europa, un guvern care a fost alături de oameni, care a fost alături de primari, indiferent de culoarea politică, un guvern care a construit în timp ce el și cei de lângă el demolau. Nu a înțeles că nu are dreptul nimeni, indiferent de funcția pe care o ocupă în statul român, să sfideze propriul popor. Nu a înțeles aceste lucruri. Cu aroganța specifică, cu autosuficiență, crede că totul i se cuvine, că trebuie să dea un ordin și românii trebuie să se încoloneze, că-și poate permite ceea ce nu și-a permis niciun alt președinte de stat în UE: să spună „desființăm partidul, o trimitem pe Viorica Dăncilă în fața procurorilor”. O să ne trimiteți, domnule Iohannis, pe toți românii care nu vă mai vor în fața procurorilor? O să trimiteți în fața procurorilor toți primarii care au construit în comunitățile lor? Vreți ca la temelia acestei țări să sădiți numai ură și dezbinare, numai dispreț? Eu sunt convinsă că românii pe 24 noiembrie vor spune stop, iar forța românilor, a tuturor românilor, este mult mai mare decât forța pe care crede că o are de la Palatul Cotroceni.
Candidatul Iohannis trebuie să înțeleagă că românii nu își doresc un președinte care poartă în inimă culoarea galbenă, ci unul care să poarte în suflet roșu, galben și albastru, care să aibă o inimă românească, care să-și vorbească țara de bine în afara granițelor, care să ne reprezinte cu demnitate, care să aducă lucruri bune pentru această țară, care să meargă și să vorbească cu românii nu o dată la cinci ani, care să-i asculte pe români, care să fie sensibili la problemele lor. Ce sensibilitate să vedem la candidatul Iohannis? Un om a leșinat lângă el, n-a avut nici cea mai mică tresărire. Noi avem nevoie de un președinte care atunci când oamenii au probleme, au nevoi, să vină să discute cu ei, să găsească măsuri care să-i ajute, nu să treacă impasibil peste toate problemele din această țară.
Oameni buni, pe 24 vom decide soarta țării, soarta fiecărei comunități, soarta noastră, a copiilor și nepoților noștri. Pe 24, așa cum am mai spus, nu este lupta PSD împotriva PNL, este lupta românilor pentru România, pentru a ne simți stăpâni în țara noastră și respectați în țara noastră. Este lupta tuturor celor care vor să se regăsească în deciziile președintelui României, lupta pentru respect și demnitate. De aceea, îi invit pe toți românii, pe toți social-democrații, pe toți cei care au susținut alte partide politice să vină la vot și să voteze pentru familia lor și pentru țară, chiar și pe cei de la PNL, pe cei care au susținut PNL, îi invit să vină la vot, pentru că PNL nu este acum ceea ce și-a dorit Brătianu. PNL este transformat de Klaus Iohannis în Partidul Extremist Liberal și cred că sunt mulți oameni care nu pot accepta acest lucru. Nu putem să ne construim obiectivele pentru țară prin ură, printr-un discurs extremist, prin exterminarea unor partide politice și a unor primari. Nu aceasta este România, nu aceasta este România pe care ne-o dorim. Împreună, românii au construit o temelie solidă pentru această țară. Trebuie acum ca toți românii să punem cărămidă cu cărămidă și să construim un viitor mai bun în care să ne regăsim noi, dar și cei care au plecat în afara granițelor țării și care vor să se întoarcă acasă. Cred că fiecare dintre noi, când intră în cabina de vot, trebuie să se gândească întâi la propria familie, la ce e mai bine pentru părinții și bunicii noștri, la ce este mai bine pentru soț sau soție, la ce este mai bine pentru copii și să se gândească că votul fiecăruia dintre noi contează și să mai ia în calcul un lucru: că în această țară cine a semănat vânt a cules furtună și eu sper ca înțelepciunea noastră, ca determinarea noastră să aducă lucruri bune pentru România.
Spunea domnul primar că poate nu sunt candidatul perfect, sunt un om ca dumneavoastră, cei din sală, sunt un om dintre oameni care iubește oamenii, care-și iubește familia, care crede în Dumnezeu, un om care crede că Biblia este cea mai importantă carte, un om care trăiește cu frica lui Dumnezeu și în același timp un om puternic. Îi spun de aici, de la Buzău, candidatului Iohannis că nu mi-e frică de amenințările cu procurorii, pentru că nu am nimic de ascuns, că nu voi face niciun pas înapoi, că vremea când românii erau amenințați cu pușcăria a trecut și că nu voi permite nimănui, nici chiar candidatului la prezidențiale, să aibă această abordare față de niciun cetățean, față de niciun primar.
Eu cred că Klaus Iohannis poate face un singur lucru bun pentru România, dincolo de vacanțe, dincolo de plimbări, dincolo de sfidare și aroganță, poate face un lucru bun pentru România duminică, să voteze Viorica Dăncilă!
Oameni buni, în 30 de ani ne-am săturat de vorbe, de lozinci, oamenii vor fapte, vor lucruri concrete. Aici aveți o echipă care a făcut multe lucruri bune pentru Buzău, primar, președinte de CJ, Marcel Ciolacu, un prieten foarte bun, au pus suflet și au construit pentru acest județ. Sunt oameni care au înțeles că în urmă rămâne ceea ce faci. Aveți primari destoinici care s-au luptat pentru comunitățile lor, primari implicați. Aici sunt oameni frumoși la chip și la suflet, care își iubesc țara. Cred cu tărie, repet încă o dată, pentru că întâi trebuie să crezi tu pentru ca ceilalți să creadă în tine, cred cu tărie că trebuie să mergem înainte, trebuie să fim puternici și uniți, trebuie să ne alegem un președinte care să stea în mijlocul oamenilor, să îi iubească pe oameni, să lupte pentru oameni, să lupte pentru această țară. Avem o țară frumoasă, cu oameni harnici, onești, care își iubesc tradițiile și obiceiurile, o țară admirată de alții, dar care trebuie reprezentată cu demnitate în afara granițelor țării.
În încheiere, vreau să vă spun că eu cred în fiecare român, cred în femeile din această țară, pentru că știu că sunt cele care administrează gospodăria, care vor ca în familia lor să le fie bine tuturor membrilor, și părinților, și bunicilor, și soțului, și copiilor. Cred în bărbații din această țară, pentru că știu că își doresc să asigure siguranța zilei de mâine, cred în copiii din această țară care vor un viitor mai bun și am tot respectul pentru părinții și bunicii noștri, pentru că experiența lor, ghioceii de la tâmple, ne arată că au muncit pentru această țară, s-au implicat și merită tot respectul nostru.
Oameni buni, pe 24 vom învinge! Aveți încredere în candidat, aveți încredere în echipă, aveți încredere în români! Pe 24 noiembrie va învinge tricolorul, va învinge dorința românilor de a-și lua țara înapoi! Chiar dacă candidatul Iohannis se uită la mine cu dispreț, mă mai și jignește câteodată, eu vreau să îi spun un lucru: decât înalt ca bradul și leneș, mai bine buturuga mică care va răsturna carul mare!
Doamne-ajută, victorie!