Mulțumesc pentru primirea călduroasă! Domnule primar, ați vorbit de proiecte. Acest lucru arată ce înseamnă implicare și consens și echilibru în toate. Am văzut că fiecare proiect este un motiv de mândrie pentru dumneavoastră și pentru cetățenii comunei. Știu că ați pus foarte mult suflet, iar faptul că a existat o cooperare, o conlucrare foarte bună între administrația publică locală, administrația județeană, prin domnul Mang, și Guvernul României a fost făcut pentru oameni, iar principalii beneficiari sunt oamenii acestei comune. Atunci când faci lucruri bune pentru oameni, ai conștiința datoriei împlinite.

 

În timpul guvernării, în timpul mandatului meu de prim-ministru, de fiecare dată m-am gândit la oameni, m-am gândit să ajut comunitățile locale, indiferent de culoarea politică, pentru că oamenii au dreptul la un trai decent. M-am gândit să ajut fermierii, cu sprijinul domnului ministru Daea, ca să își ia subvențiile la timp, să dezvoltăm programe de irigații, pentru zona montană, să ajutăm crescătorii de animale, să dezvoltăm programul antigrindină, pentru că știm că țara noastră are un potențial agricol foarte mare, dar trebuie să îi sprijinim pe fermieri pentru a-și atinge acest potențial. Am luat decizii pentru pensionari, pentru părinții și bunicii noștri, pentru că după o viață de muncă nu le facem un favor, ci le redăm demnitatea și ceea ce li se cuvine după toată activitatea depusă. Am fost foarte implicați în toate investițiile care s-au realizat, fie că vorbim de PNDL 1 și 2, de FDI sau de CNI și de ajutorul pe care guvernul l-a dat de fiecare dată când a fost nevoie de un sprijin în comunitățile locale din România.

 

Eu consider că ne-am făcut datoria, că am acționat ca oameni implicați, care au stat în mijlocul oamenilor și care au acționat pentru oameni. Cred că aceasta este datoria fiecărui om care ocupă o funcție înaltă în statul român. De câte ori merg într-o localitate și aud că s-au folosit fonduri guvernamentale, europene, locale și că s-a construit o școală, o uliță, am avut proiecte de apă și canal, toate acestea nu fac decât să ne bucure, pentru că poartă amprenta, poartă semnătura primarului localității și a Guvernului României.

 

În aceste momente în care, poate, mandatul nostru se încheie, moțiunea de cenzură a trecut, șase lideri politici împreună cu președintele s-au chinuit mult să dea jos un prim-ministru femeie – au trebuit șase, pentru că unul nu reușea –, acum suntem îngrijorați pentru proiectele din localități, pentru deciziile pe care le vor lua în legătură cu pensionarii, pentru că am văzut că nu mai vor creșterea punctului de pensie, suntem îngrijorați de măsurile pe care le vor lua în legătură cu salariații, pentru că vedem că se gândesc la disponibilizări masive acum, în prag de sărbători, suntem îngrijorați de voucherele de vacanță, e o zonă foarte frumoasă și acestea au încurajat turismul, suntem îngrijorați de măsurile pe care le vor lua în agricultura românească, pentru că deja au afirmat că vor să desființeze programul de tomate și nu vor să continue alte programe. Toate acestea sunt și îngrijorările oamenilor, dar vă garantez un lucru: așa cum am luptat pentru a implementa cât mai multe lucruri bune pentru oameni, așa vom lupta împreună cu echipa PSD de aici, din județ, din zonă, cu primarii de bună credință care vor să-și ducă la bun sfârșit proiectele, indiferent de culoarea politică, pentru că, în fond, luptăm pentru dezvoltarea României, votăm pentru viitorul copiilor și nepoților noștri și nimeni și nimic nu ne va putea opri, indiferent de câte obstacole ne vor pune în cale, nu vor putea stopa lucrurile bune pe care vrem să le facem pentru oameni.

 

Vă rog să aveți încredere în noi, în puterea noastră și în dorința noastră de a duce mai departe proiectele pe care le-am început împreună cu dumneavoastră, proiectele care sunt pentru oameni și în beneficiul lor. Cred cu tărie că vom reuși, pentru că avem de partea noastră credința în Dumnezeu, dorința de a face lucruri bune și cât mai mulți oameni care să ne fie alături în dezvoltarea acestei țări. Sunt convinsă că atât pe 10, cât și pe 24, în cabina de vot nu vă veți gândi nici la candidatul Iohannis, poate nici la Viorica Dăncilă sau la altcineva, vă veți gândi la ceea ce este bine, pentru familiile dumneavoastră, pentru părinți și copii, pentru dezvoltarea comunității dumneavoastră.

 

Dumnezeu să ne ajute și împreună să creionăm viitorul acestei țări!