Bună ziua! Bine v-am găsit! Domnule președinte PSD Bistrița-Năsăud, dragi colegi, stimați invitați, dragi colege, dragi colegi, mă bucur să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră într-un moment important pentru organizația PSD din județul dumneavoastră, un moment al evaluărilor, al creionării viitorului PSD aici, la Bistrița-Năsăud, un moment în care v-ați ales conducerea partidului, cei care au încrederea dumneavoastră și care de acum încolo au și responsabilitatea de a duce acest partid spre victorie.

 

Am vorbit despre un moment al evaluărilor, despre un moment al adevărului, despre un moment în care ați văzut activitățile dumneavoastră, ați auzit despre momentele importante la care mulți dintre dumneavoastră ați participat, v-ați bucurat de ceea ce ați realizat împreună și am văzut aici multe investiții, multe lucruri pe care le-ați făcut pentru comunitățile dumneavoastră, dar cred că e important să vorbim și de partea politică și să vedem în acest moment al realității care sunt greșelile care s-au făcut, care sunt greșelile locale, care sunt greșelile la nivel național. Cred că acest lucru este important pentru noi toți, pentru organizația PSD din fiecare comunitate, din județul Bistrița-Năsăud, este important pentru noi la nivel național, pentru că un lucru este clar: USR și PNL nu au câștigat alegerile, PSD a pierdut alegerile și pentru a putea duce PSD spre victorie trebuie să vedem unde am greșit, cum putem repara aceste greșeli, să învățăm din greșelile făcute și împreună să vedem drumul pentru a merge mai departe.

 

Nu am să fac o analiză a fiecărei localități. Sunt convinsă că dumneavoastră aici o să faceți acest lucru. Nu am venit în județ ca să cert pe cineva, să sancționez, pentru că nu aceasta este soluția pe care o vedem acum pentru PSD, dar eu cred că fiecare trebuie să ne gândim la acest lucru. Oare mulți dintre primarii de aici pe care îi apreciez foarte mult, oameni gospodari, implicați, care luptă pentru proiectele cu care au venit în fața cetățenilor. Poate nu au mai ținut atât de mult legătura cu cetățenii preocupați de investițiile din localitate, poate nu am comunicat atât de bine, poate că ceea ce am comunicat noi nu s-a pliat pe ceea ce-și doreau cetățenii să audă, poate că temele noastre nu au fost cele care erau așteptate de cetățeni, poate nu am venit destul de des în mijlocul cetățenilor, poate în această campanie electorală nu am avut un program de campanie mult mai dinamic și atunci rezultatul a fost unul care ne-a dezamăgit. Știu că v-a dezamăgit și pe dumneavoastră la nivel județean, ne-a dezamăgit și pe noi la nivel național, dar trebuie să vedem ce vom face de aici încolo, care vor fi pașii pe care îi vom face împreună, care vor fi măsurile pe care le vom adopta, iar aici trebuie să vorbim de reformă, trebuie să vorbim de schimbarea modului de abordare. Așa cum spuneau Radu, Mihai sau Eugen, așa cum spunea Daniel Suciu, trebuie să mergem între oameni, iar măsurile să le luăm de la oameni, să vedem ce-și doresc oamenii și din teritoriu să vină sugestiile și propunerile către conducerea centrală și către Guvern. Trebuie să vedem ce i-a nemulțumit pe oameni, de ce 1,5 milioane de cetățeni care au votat PSD nu s-au mai prezentat la vot. Nu au votat cu alt partid, dar nu au mai venit să ne voteze nici pe noi. Și aici trebuie să ne asumăm această greșeală, să vedem ce i-a dezamăgit: oare mesajul pe care l-am dat la nivel național a fost cel pe care și-l doreau cetățenii? Nu cumva s-au desprins de mesajul nostru, pentru că nu îi reprezenta, nu se regăseau în mesajele noastre? Oare am comunicat noi destul de bine realizările acestui Guvern? Nu spun că este un Guvern extraordinar, că am rezolvat tot ce era de rezolvat, dar este un Guvern eficient. Am rezolvat multe dintre problemele românilor, ne-am chinuit pentru fiecare punct din programul de guvernare, ne-am străduit să nu-i dezamăgim pe oameni, să avem o abordare care să reflecte preocuparea noastră pentru întreaga țară. Am să dau un exemplu: PNDL 1, PNDL 2 sunt importante pentru dezvoltarea comunităților locale. Cred că nu este localitate în România care să nu fi beneficiat de acest program, indiferent de culoarea politică, pentru că fiecare are dreptul la dezvoltare. Totuși, oamenii au fost dezamăgiți. Rezultatul de la alegeri nu este de fapt rezultatul pe care-l așteptam toți. Trebuie să învățăm din aceste greșeli, să nu le mai repetăm, trebuie să vorbim cu oamenii și să vedem sugestia lor, să vedem dacă pașii pe care îi facem de acum încolo sunt pașii pe care ei îi așteaptă, să vedem dacă vor să vină alături de noi în proiectele noastre, iar pentru acest lucru trebuie să deschidem larg porțile, să ni se alăture cât mai mulți oameni, să vină alături de noi toți cei care cred în dezvoltarea comunităților lor, în dezvoltarea României.

 

Trebuie să avem o abordare pornind de la trei puncte principale: organizatoric, PSD a fost un partid care a știut să se organizeze, să discute cu oamenii, să facă campanie. Să ne întoarcem la campania pe care am făcut-o în 2016, să intrăm în contact cu oamenii, să mergem pe fiecare uliță și să le explicăm oamenilor ce am făcut și ce vrem să facem pentru ei. Să le spunem tuturor că acest partid este unul cu adevărat românesc, este un partid care ține la dezvoltarea fiecărei comunități, a județelor și a României, iar PSD nu cred că i-a dezamăgit. Trebuie să spunem cu mândrie că suntem membri ai PSD, pentru că nu am luat niciodată măsuri împotriva românilor, așa cum au făcut alții. Ne-am prezentat întotdeauna cu multă seriozitate, cu un program de guvernare, cu măsuri pe care oamenii le-au apreciat și de aceea ne-au dat votul lor în 2016. Trebuie să venim în fața oamenilor cu proiecte și apreciez faptul că ați trecut în revistă proiectele pe care le-ați implementat aici, în județ, dar și ceea ce vreți să faceți pe viitor. Am ascultat cu mare atenție ce au spus Daniel Suciu, Răzvan Cuc. Dacă nu se vor ține de cuvânt, vor pleca acasă! Cred că trebuie să dăm dovadă de seriozitate și să nu vorbim despre ce vrem să facem peste doi ani, peste trei ani – nu e cazul, Daniel, nu vreau să-mi fac dușmani aici, la Bistrița-Năsăud! Oamenii s-au săturat să aștepte, trebuie să vorbim despre ceea ce am făcut, ceea ce facem mâine, poimâine, într-o lună, pentru că așa dăm dovadă de corectitudine și generăm un val de credibilitate în PSD. Trebuie să vedem cum îmbunătățim comunicarea, pentru că cred că nu am comunicat bine. Au comunicat foarte bine cei care au țipat tare, care au jignit, care nu au venit cu un proiect pentru oameni, o formulă de guvernare, dar de fiecare dată pot să-și dea doctoratul în critici și jigniri. Eu cred că abordarea noastră a fost corectă din punct de vedere al modului în care ne raportăm la cetățeni, dar din punct de vedere al comunicării cred că am greșit. Nu trebuia să avem doar o singură temă, o temă pe care și-o doreau adversarii noștri, pentru că nu aveau despre ce să vorbească, și trebuia să vorbim mai mult despre realizările noastre, să vorbească primarii de realizările lor în fiecare comunitate, președintele CJ să spună despre aceste realizări ori de câte ori avea ocazia, membri ai Guvernului să vorbească despre realizările acestui Guvern. Cred că atunci lucrurile se schimbau.

 

Toate aceste lucruri le putem face împreună participând la alegerile următoare cu toții, implicându-ne mai mult. Eu cred că avem toate șansele, cred în puterea de organizare și cred în PSD. De 23 de ani de când sunt în acest partid am trecut prin momente dificile și prin momente frumoase. De fiecare dată am avut puterea să mergem mai departe, pentru că am crezut în noi și trebuie să credem în continuare, pentru că dacă nu credem în noi nu le putem cere altora să aibă încredere. Cred că acest partid a câștigat pentru că a fost aproape de oameni și trebuie să facem acest lucru în continuare. Acest partid a câștigat de fiecare dată pentru că a știut ceea ce vor oamenii și a venit cu măsuri în întâmpinarea dorințelor oamenilor și cred că trebuie să facem în continuare acest lucru. Cred că trebuie să punem mare bază pe organizațiile pe care le avem, fie cea a Seniorilor, care mereu ne-a dovedit că prin experiența acumulată știe foarte bine cum se face o campanie și ce să le spună oamenilor, să punem accent pe Organizația de Femei, pe Organizația de Tineret și să încercăm să aducem alături de noi cât mai mulți tineri. Vreau să vă spun că toate aceste structuri, alături de primari, sunt ale PSD și eu am mare încredere și în Organizația de Pensionari, și în Organizația de Femei, și în Organizația de Tineret. Am mare încredere în primarii noștri, în toți cei care cred în social-democrație, pentru că încrederea este lucrul pe care trebuie să-l aducem și în atenția cetățenilor. Trebuie să creăm din nou acel val de încredere al cetățenilor în PSD, să ne întoarcem la mesajele din 2016 pentru a putea avea rezultatul din 2016. Apropo de acest lucru, felicitări, Radu Moldovan! Să știți că îmi spunea că o să aveți cel puțin 50% la alegerile prezidențiale, iar eu cred că în turul 2 vom avea 60%, că ne trebuie scor mai mare!

 

Dragi colegi, este adevărat că PSD a trecut printr-o perioadă dificilă și nu trebuie să negăm acest lucru, dar PSD a știut că atunci când este în dificultate, când trece prin momente dificile, devine mai unit. Eu cred în PSD, în puterea noastră, cred că, așa cum spunea Radu Moldovan, că politica este o muncă de echipă. Cred în această echipă, cred în fiecare membru al acestei echipe și că trebuie să devină din ce în ce mai puternică și din ce în ce mai mare, iar cei care nu cred în noi să ne lase în pace și să mergem pe drumul nostru! Știm ce avem de făcut, că drumul nostru este cel pe care trebuie să meargă România, drumul care a adus de fiecare dată dezvoltare în fiecare comunitate din România. Drumul nostru este unul pe care și-l doresc mulți cetățeni din această țară. Societatea noastră este dezbinată, multă ură, multă violență verbală, multe lucruri care au produs falii între noi. Noi nu trebuie să acceptăm acest lucru, ci să aducem normalitatea în România, să aducem echilibrul și consensul, pentru că atunci când este echilibru și consens lucrurile merg mult mai bine. Să vedem cine încearcă în continuare să dezbine societatea, cei care vor să manevreze oamenii, pentru că o societate dezbinată este una care poate fi manevrată mult mai ușor. Să nu lăsăm să fie dezbinată societatea românească, să nu lăsăm ca noi, românii, să fim dominați de ură. Poporul român a fost mereu onest, muncitor, care a dat dovadă de multă solidaritate față de cei care aveau nevoie de acest lucru. Să înlocuim ura lor cu solidaritatea, dezbinarea lor cu unitatea și cred că așa vom reuși. Românii s-au săturat de ceartă, de cuvinte urâte. Vor să vadă ce facem pentru ei, iar noi putem să facem multe lucruri pentru această țară. Am dovedit și vom dovedi acest lucru și vom fi neobosiți în a lupta, pentru că lupta noastră este pentru copii și nepoții noștri, pentru creionarea unui viitor mai bun pentru această țară. Lupta noastră este pentru România, lupta lor este pentru interesul personal.

 

Avem trei rânduri de alegeri: prezidențiale, locale și parlamentare. Poate că o să spuneți că pe fiecare dintre aceste alegeri le tratăm într-un anumit fel. Rezultatul de la prezidențiale va influența rezultatul de la locale și de aceea am încredere că fiecare primar din fiecare localitate trebuie să lupte și să arate în localitatea pe care o conduce că are aprecierea cetățenilor săi. Fiecare președinte, acolo unde nu avem primari, trebuie să arate că se bucură de încrederea cetățenilor și că trebuie să devină candidatul nostru pentru primăria respectivă. Toți trebuie să ne implicăm pentru prezidențiale, pentru că sunt importante, pentru că avem nevoie de un președinte care să unească societatea, care să fie președintele tuturor românilor, care să nu aibă „Guvernul meu” și „Guvernul altora”. Avem nevoie de o societate mult mai unită, avem nevoie de un președinte care să reprezinte România, care să-i asculte pe români. Acest lucru este foarte important, este important dacă vrem, într-adevăr, să facem pași importanți pentru această țară. Avem Guvern PSD-ALDE, trebuie să avem președinte PSD, trebuie să câștigăm mai multe mandate de primari în localități și trebuie să câștigăm alegerile parlamentare. Acest lucru depinde doar de noi, de modul în care vom acționa în perioada următoare, în care ne vom implica, în care vom trata aceste alegeri.

 

În încheiere, vreau să felicit conducerea pe care ați ales-o astăzi. Vă felicit pentru această conferință și vă spun că am încredere că aici, la Bistrița-Năsăud, veți obține un scor foarte bun, veți reuși să vorbiți cu oamenii, le veți spune că cei care vin doar cu mesaje online, cu dezinformări, cu lucruri urâte și cu acuze nu au un proiect pentru această țară. Sunt aceiași care au tăiat pensii și salarii, sunt cei care vor să trăim în grupuri, care au alte comenzi care îi ghidează, nu dorința de a face bine României și românilor. Trebuie să ne gândim că în perioada următoare jucăm soarta acestei țări, iar această țară merită un viitor mai bun. Știu că aici sunt oameni care au tricolorul în suflet, care își iubesc comunitățile, își iubesc județul și țara. Spuneți-le tuturor să vină alături de noi și împreună, cu o echipă dedicată, puternică, să câștigăm alegerile prezidențiale. Știu că vom putea face acest lucru, am încredere că putem face acest lucru și, chiar dacă nu vom face pași mari de unul singur, vom face pași temeinici împreună și sunt convinsă că acest lucru ne va duce spre victorie.

 

Vă urez mult succes! Succesul dumneavoastră este succesul nostru la nivel central, este succesul României. Nu răspundeți provocărilor lor, axați-vă pe ceea ce vor oamenii și haideți împreună să contribuim atât din punct de vedere guvernamental, cât și politic, la dezvoltarea acestei țări, la creșterea nivelului de trai și să venim în întâmpinarea măsurilor pe care și le doresc românii.

 

Mult succes, Doamne-ajută!